Neasteptat

Un el si o ea.

      "-Esti inca aici", zic eu placut surprinsa, indreptandu-ma spre bar.

     " -Ti-am zis ca nu ma voi razgandi", zambeste usor acelasi barbat intrigant cu care am vorbit in urma cu 2 ore. "Ti-am luat vinul preferat", zice el aratand spre paharul din fata mea.

     "-Nici nu sunt sigura daca este vinul meu preferat...asta au baut ei, asta am baut si eu."

     "-Atunci lasa-ma sa iti fac cunostinta mai tarziu cu un Sauvignon Blanc. Il vei adora. Si daca il vei varsa pe fusta, nu va fi o tragedie, spre deosebire de vinul rosu", zambi cu subinteles.

     "-Am incredere in gusturile tale, atunci."

      "-Deci, CEO, huh? Cum e viata fara sa o traiesti?" intreba Oliver.

      "-Te crezi foarte amuzant. Am o viata si o traiesc binisor, asa ca nu ma pot plange."

      "-Binisor e un alt cuvant pentru plictisitor. Cred ca esti ingropata in munca. Despre ce companie vorbim?" intreba el, sincer interesat.

      "-ALoy Cosmetics" raspund eu fara tragere de inima, de parca nici nu era cea mai mare reusita a mea.

     "-Am auzit de voi. Sunteti cei cu reprezentatiile de dans din centru, nu? Flash Mob-urile acelea colorate."

     "-Da", raspund eu uimita ca stie asta.

Nu stiu de ce eram uimita. Aproape oricine a auzit de noi, de cand am facut pentru prima data un Flash Mob in centrul universitar - a fost minunat, plin de viata, colorat si tanar; si mai presus de toate, ilegal. Ne-am luat o amenda foarte mare atunci, insa a meritat din plin. In nici o saptamana de la incident, toata lumea auzise de noi, ne cumpara si ne promova.

      "-Tu cu ce te ocupi, Oliver?"

      "-Cu nimic interesant. Rezolv probleme din cand in cand. Spune-mi mai multe despre tine. Cum ai infiintat atat de tanara o companie ce valoreaza milioane de dolari?"

      "-Din pasiune. Nimic nu e imposibil daca iti doresti indeajuns. Si daca faci suficiente sacrificii", am spus eu mai mult pentru mine.

Parca a inteles exact ce am vrut sa spun, desi abia am pronuntat cuvintele. Este ca si cum citeste prin mine si ma rasfoieste curios.

     "-Stii, nu ti-ai pierdut tineretea inca. Mai ai timp sa faci nebunii si sa te distrezi."

     "-M-am obsinuit cu ideea ca am imbaatranit la varsta de 23 de ani. Nebuniile ar fi trebuit facute inainte ca 300 de angajati sa depinda de mine" raspund eu cu o usoara tristete in voce.

     "-Nu imi pari batrana. De fapt, cred ca esti cea mai frumoasa femeie pe care am vazut-o vreodata."

Am ridicat ochii spre el, surprinsa de comentariul brusc si plin de sinceritate - sau nu - si am pufnit usor. 

     "-Trebuie sa recunosc, te pricepi" ii spun eu zambind, si mai iau o gura de vin.

     "-La ce?" intreaba el curios.

     "-La agatat. Aproape ca o faci sa sune real."

     "-Secretul e ca nu mint. Eu spun intotdeauna adevarul." 

Si ma priveste intens, fara sa ia privirea de la mine, ca sa vad ca nu minte.

     "-Hah, si daca adevarul nu trebuie spus, uneori? Daca mintind, eviti sa ranesti pe cineva?" intreb eu.

     "-Atunci evit raspunsul. Dar nu mint."

Si ma trezesc holbandu-ma la el, incercand sa imi dau seama de ce il vad ascuns intr-un val de mister si de secrete. Si ii vad ochii: un verde intens, mai mult turcoaz, privind direct in mine.

Apoi, fara nicio avertizare, se apropie de mine si imi atinge usor obrazul, mentinand contactul vizual. Ma cutremur sub atingerea lui calma, inchid ochii ca sa simt cu adevarat aceasta senzatie ce a pus stapanire pe intregul meu corp si aud acel accent britanic, mai clar ca niciodata:

      "-E ceva cu tine. Nu stiu ce, dar simt ca esti mult mai interesanta decat arati ca esti."

Apoi se apropie cu buzele de urechea mea si imi sopteste:

      "-Si ma innebuneste asta."

Apoi privirea ni se intalneste, la nici 2 centimetri distanta, si brusc sunt prea constienta de respiratia mea sacadata, grea, de toata vibratia din corp si de pupilele dilatate. Ma apropii si il sarut. O groaza pune stapanire pe mine imediat, groaza ca am facut ceva atat de spontan cu o persoana al carei nume de familie nici nu il cunosc, o persoana cu care am vorbit insumat o jumatate de ora, poate chiar mai putin. Insa groaza dispare cand il simt raspunzandu-mi la sarut, pasional si frenetic, de parca am fi singuri in incapere. Palmele lui sunt adanc ingropate in obrajii mei, in timp ce eu am o mana in parul sau si cealalta pe umar. 

Apoi imi dau seama ca suntem intr-un loc public si ca lumea ma poate recunoaste. Asa ca ma departez de el, insa ma simt ca si cum m-as indeparta de apa atunci cand imi este foarte sete. Urmele rujului meu rosu i-au ramas pe buze si pe barbie, iar ochii lui au capatat o nuanta intunecata de verde, de parca i-am refuzat o placere sublima. Aproape ca se citea ura in ei.

     "-Imi cer scuze", spun eu aranjandu-mi suvitele de par. "Nu obisnuiesc sa fac asta, si cu siguranta nu in ochii a zeci de oameni."

     "-Se pare ca ai facut prima nebunie din seara asta. Ti-am zis eu ca esti inca tanara" zambeste el arogant, luand o alta gura de vin.

Si rad, simtindu-ma cu adevarat bine in compania acestui strain chipes, acestui britanic elegant si plin de mister. 

     "-Esti gata pentru a doua nebunie?" ma intreaba el, cu un zambet in coltul gurii si ochii plin de intuneric.