Neasteptat

O piscina.

Si uite asa, ma trezesc afara din bar, razand cu gura pana la urechi alaturi de aceasta femeie fascinanta care pana acum o ora era o straina.

Am vorbit serios cand am spus ca nu mint. Incerc sa evit cat mai mult intrebarile intruzive si ochii curiosi, insa spun intotdeauna adevarul, daca sunt intrebat direct ceva. Tocmai de aceea nu se prea ajunge in situatia in care sa fiu intrebat direct. Eschiva este metoda mea semnatura pentru a scapa de interogatorii.

Nu am mintit-o pe Amanda. Este poate cea mai frumoasa femeie pe care am vazut-o. Nu e nimic special la infatisarea ei: are parul mediu si vopsit asa cum sunt vopsite parca toate femeile in era asta - ii porneste parul castaniu de la radacina insa pe parcus da in nuante de blond, iar la varfuri este aproape alb - sunt convins ca ce am descris eu acum are o denumire, insa nu am de unde sa o cunosc avand in vedere ca nu exista nicio prezenta feminina permanenta in viata mea care sa ma bata la cap cu lucrurile astea - este de o inaltime medie, are ochii caprui iar constructia ei este bine proportionata, cu forme, desi nu cred ca merge la sala, nu arata sportiv. Dar nu este vorba de infatisare neaparat - este ceva sublim la ea, nu pot sa zic cu exactitate ce. Poate sunt razele aurii din ochi atunci cand lumina se revarsa in ei. Poate gropita din barbie, atat de rar intalnita la femei. Poate felul timid in care percepe lumea, desi se afla intr-o pozitie de putere. Ceva la ea este incredibil de seducator si minunat.

        "-Deci unde mergem, mai exact?" ma intreaba ea cu ochii mari si cu geanta prea grea pe brat.

      "-Te pot ajuta cu geanta?"

      "-Este in regula, o pot cara" imi raspunde ea intr-un mod automat, de parca si-a carat geanta toata viata si a dat acest raspuns de atatea ori incat a devenit raspuns standard.

Ma aplec spre ea si o privesc in ochii care acum, fara nicio lumina puternica in jur, par negri.

     "-Asta nu inseamna ca trebuie sa o faci" ii spun si ii iau geanta din mana.

Ea imi zambeste insa are o neliniste in privire.

     "-Tot nu mi-ai spus unde mergem" zice ea, acum usor iritata de lunga asteptare.

     "-Nu stiu inca. Nu e mai palpitant asa?" o intreb eu cu o  urma de amuzament in voce.

Imi dau seama dupa fata ei ca pentru ea nu, nu e mai palpitant asa. Femeia asta pare ca are totul planuit. Este genul acela de femeie pe care o vezi in spatele unei masini scumpe, conduse de un sofer personal, care coborara si poarta ochelari de soare mari, scumpi, stralucitori; genul de femeie cu pretentii si standarde, adeseori urata de cei din jur si care nu are relatii apropiate mai cu nimeni; care e distanta fata de familie si care poate numara pe degetele de la o mana toti prietenii ei. Genul de femeie pe care nu o duci acasa din prima.

      "-Hai sa inotam", ii zic eu, spunand primul lucru care imi vine in minte.

     "-Sa inotam? Unde Doamne iarta-ma am putea face asta acum?" intreaba ea, razand.

     "-Am un prieten care detine un hotel la cateva strazi de aici. Am putea inota in piscina de acolo. E foarte draguta."

Rade, apoi se uita la mine cu ochii speriati, de parca doar ce si-a dat seama ca nu glumesc. 

     "-Este tarziu iar noi nu suntem cazati la acel hotel. Si mai mult ca sigur piscina nu mai este deschisa."

     "-Aici intervine amicul meu, proprietarul. Il voi suna chiar acum. Nu ai de ce sa iti faci griji."

Si fara sa mai astept vreo reactie din partea ei - pentru ca stiam care va fi - apuc telefonul si il sun pe Mike. 

Nu este cel mai inteligent sau interesant prieten de al meu, insa cu siguranta este cel mai bogat. Si fara sa fiu nesimtit, dar asta chiar ajuta uneori. Il cunosc din facultate, el cu mine si cu Arthur eram de nedespartit. Lucrurile s-au schimbat mult de atunci, dar am pastrat traditia jocului de golf din fiecare marti.