Neasteptat

Un bar.

        "-Nu este vina ta, prezentarea a fost imaculata si informatiile nu pot fi negate. Ai dat tot ce ai avut mai bun si stiu cat ai muncit la asta. Data viitoare, promit."

         "-Da, Molly, stiu." Asta trebuia sa cred, stiu asta. Insa am muncit prea mult ca sa fiu refuzata. Eram atat de sigura ca obtin colaborarea cu Wayton's incat nici nu am purtat rochia mea norocoasa. In fond, cine are nevoie de noroc cand s-a descurcat de una singura in viata pana acum?

        "-Noi mergem la un bar diseara, pe la 21. Ti-ar prinde bine o iesire in oras, un pahar de vin si poate iti mai iei gandul de la Wayton's. Crede-ma, uneori o companie placuta e tot ce ai nevoie."

       "-Stiu, o companie placuta intentionam sa obtin, insa Wayton's a avut alte planuri cu mine", spun eu razand, incercand sa o mint pe Molly si sa ii dau de inteles ca nu trebuie sa isi faca griji pentru mine. 

Nu ies niciodata cu ei. Nu ca nu as vrea, echipa este minunata si te face sa te simti extraordinar, de parca grijile nu au existat vreodata pe planeta asta. Insa simt ca nu le dau suficienta libertate cand sunt cu ei. Molly este ok, ma cunoaste de la inceputurile cele mai neslefuite ale ALoy Cosmetics, insa multi altii din echipa sunt noi si ma privesc ca pe sefa cea tacuta, care din cand in cand ii saluta pe hol. Mi-ar fi placut sa am timp sa ii cunosc pe fiecare dintre ei, par oameni incredibili de la care sunt sigura ca as avea ce sa invat. 

Ma indrept spre parcarea subterana, cand dintr-o data imi scap cheile. Cand ma aplec sa le ridic, mi se rupe dresul, iar o figura deformata a turnului Eiffel se desluseste pe genunchiul meu drept. Fix cand credeam ca ziua nu poate deveni mai buna! In drum spre casa, imi verific mesajele la difuzorul din masina - pentru ca este singurul moment  din zi in care pot face asta - si sunt surprinsa ca nu am niciun mesaj de la mama pana acum. De obicei ma suna zilnic si imi lasa un mesaj vocal, stiind ca il voi asculta dupa munca. Asa ca o sun.

          "-Am simtit lipsa mesajului tau azi, mama. Este totul ok?" intreb eu, usor distrata.

         "-Amanda! Draga mea! Nu imi vine sa cred ca m-ai sunat. A fost un experiment, sa stii, Gary nu credea ca vei suna. Doar ce a pierdut 5 dolari. Hi hi." a raspuns mama, fericita.

         "-Intr-un fel ma bucur de castigul tau si de ghinionul lui Gary, insa nu ma pot abtine: experiment? Chiar era nevoie?" intreb eu, cu o iritatie amuzata in voce.

         "-Recunoaste, daca nu te sun eu, nu vorbim! Stiu ca nu a fost ok, Am, dar imi este dor de tine. Atata tot."

Stiu ca ii este dor de mine. Dupa ce tata a plecat, se simtea chiar singura. Am fost alaturi de ea cat am putut, insa dupa aparitia lui Gary in peisaj, m-am cufundat mai mult in munca, linistita ca are cine sa stea cu ea si sa o faca sa rada. Gary este minunat. A fost arhitect si a fost plecat mult timp in Spania. Nu a avut alte casatorii si nici nu are copii, pentru el viata inseamna mama.

      "-Si mie de tine, mama. Promit ca ne vom revedea curand. Trebuie doar sa mai rezolv niste lucruri la birou."

      "-Stiu, stiu. Banuiesc ca asa este cand detii propria companie, e greu sa iti faci timp de orice. Doar promite-mi ca nu stai numai in casa serile si in weekend, draga mea, iti faci rau daca nu vezi si alta lume."

       "-Spre informarea ta, am fost invitata la un bar in seara asta."

       "-Si nu te vei duce, nu-i asa?"

       "-De ce crezi asta? Poate voi trece pe acolo, sa salut echipa si sa ii felicit pentru efortul depus la ultimul proiect."

       "-Oh, asa e! Aveai o prezentare importanta azi, colaborarea aia cu individul ala oribil ce tot apare pe Fox, nu? Cum a mers, ti-a mancat din palma?"