SUB Acoperire

Ziua 7

De când se știe, Lidia a avut o fascinație față de femei. De la grădiniță la școala generală pânâ la liceu și chiar și la academie, a fost mereu atrasă de chipurile feminine și de formele acestora.

Însă, nu a spus nimănui asta. Allysone e singura care bănuiește pentru că mereu o presează să iasă cu un băiat sau altul și ea refuză găsind mereu scuze puerile.

Acțiunile Lidiei de noaptea trecută nu erau unele noi pentru ea. A mai ieșit cu fete în trecut. Dar, aici era o altă situație. Julia era ținta și nu trebuia să se apropie de ea mai mult decât pentru a o folosi ca să intre în familia ei și să afle planurile tatălui ei.

Era derutată de cele întâmplate. Cum a putut să fie atât de neprofesională. Și la academie, deși îi păreau interesante unele colege, nu lăsa să fie mai mult decât prietenie între ele.

Acum era diferit. Julia nu i se părea doar interesantă. Era ceva ce o atrăgra mult. Nu își putea explica. Și faptul că ea a fost cea care a inițiat sărutul o face și mai neputincioasă.

- Luky, de ce am făcut asta? Ea este misiunea mea, nu o posibilă parteneră. Cățelul dă din coadă fericit și latră confuz la stăpâna lui.

- Ai dreptate! Trebuie să repar asta. Pune mâna pe telefon și o apelează pe Julia. Telfonul sună mult și când e pe punctul de a închide, glasul Juliei o face să repună telefonul la ureche imediat.

- Da?! După voce, Julia abia se trezise.

- Bună! Lidia încerca să-și adune gândurile pentru a folosi cuvintele potrivite care să nu o dea de gol că este foarte emoționată.

- Lidia... Fata de la celălalt capăt realizeză cu cine vorbește. Pe semne nu s-a uitat la telefon când a răspuns. Acum că ți-am auzit glasul, o să am cea mai frumoasă zi.

Lidiei i se pune un nod în gât. Cum putea să pună punct și să clarifice relația dintre ele când Julia spunea astfel de lucruri.

- Umm... trebuie să ne vedem. Ești liberă după-amiază? Întreabă Lidia. Încerca să-și ascundă orice emoție. Ce s-a întâmplat cu o seară înainte nu se mai putea repeta.

- Pentru tine, sigur. O să anulez cina cu Roberto. Și așa mă calcă pe nervi de ceva timp. Stupido! Lidia nu înțelege ultimul cuvânt dar nici nu întreabă mai multe.

- Atunci rămâne stabilit.

Fără nici un avertizment, închide telefonul și o lasă pe cealaltă fată, nedumerită. Julia se uită la telefon mirată, neînțelegând de ce a reacționat așa Lidia

"De ce oare este atât de rece cu mine? Părea să îi placă compania mea mai devreme." Se întreabă Julia.

Se ridică din așternuturile moi și se duce către baie pentru a se pregăti de muncă. Era deja în întârziere. Chiar dacă era restaurantul ei, nu putea să fie o șefă iresponsabilă. Tatăl ei a lăsat-o să-l conducă cu promisiunea că o să aibe grijă și o să fie serioasă.

Se îmbracă office într-o rochie elegantă, bleumarin și serioasă, ce se petrecea ca un sacou și se lega în jurul talie cu un cordon. Îi venea puțin peste genunchi. Voia să fie profesională. Să nu lase loc de interpretări. Era fiica celui mai influent om de afaceri din sudul Statelor și asta o punea într-o lumină nefavorabilă. Mulți o catalogau ca pe o răsfățată ce a primit totul pe tavă. Însă, voia să le demonstreze tuturor că se înșeală. Și reușea.

Își asortează rochia cu o pereche de pantofi maro și o gentă asemenea. Își ia cheile de pe comoda din hol și se duce spre parcarea subterană.

Acolo o aștepta ultimul model de Mercedes-Benz C-class AMG. Era mașina ei preferată. Se îmbina perfect luxul cu puterea oferită de motor. Deși, o mașină sportivă, nu îi plăcea să fie teribilistă. Conducea atent și elegant. Voia o mașină puternică pentru a o scoate din situații neprevăzute.

Motorul de 315 cai prinde viață și răsună în toată parcarea. Pleacă încet spre ieșire și pornește pe autostradă către centrul orașului unde avea restaurantul.

Era puțin trecut de ora 12. Pentru ea era perfect. Restaurantul se dechide la 10, deci nu s-au întâmplat prea multe până la ora aia.

Dar, ea era cu gândul mai departe. Se gândea la Lidia și la situația în care se afla cu ea. Atitudinea ei de mai devreme a pus-o pe gânduri. Nu era Lidia cu care ieșise în oraș și a petrecut o noapte întreagă. Era rece și distantă.

"Sper, totuși, să nu mă urască."

Drumul pare mai scurt când ești cufundat în gânduri. Ajunge în fața restaurantului și valetul îi ia mașina pentru a o parca la locul ei rezervat.

Intră în restaurant pe ușa din față pentru a vedea cum merg toate lucrurile. Cum se aștepta, nu era aglomerat. Câteva mese ocupate.

Zâmbește către unii clienți și se duce la bar la locul ei unde își începe treaba cu hârțogăraia. Trebuia să țină evidența la tot pentru a se asigura că este bine aprovizionată bucătări și că toate sunt conform programului.

- Bună ziua, șefa! Tânărul de la bar, mai necioplit din fire, o salută politicos pe Julia.

- Bună, Dan! Răspune Julia zâmbind. Niciodat nu i-a plăcut apelativu "șefa". I se părea de proat gust și nepotrivit pentru ea.

- Avem nevoie de stocuri noi de băutură. Vă fac o listă. Băiatul vorbea și mesteca gumă într-un mod dezgustător, ceea ce o face pe Julia să se strâmbe puțin.

- Bine. Aștept lista la mine în birou până diseară. După masă, voi pleca la o întâlnire importantă.

- Okey! Zice, continunând cu mestecatul.

- Și te rog, aruncă guma aia. Este dezgustător.

Dan, uimit de ceea ce îi zice Julia, înghite guma fără să-și dea seama.

Julia nu observă și se întoarce înapoi la treabă. Dar mintea nu-i stătea la treabă. Își readucea aminte sărutul dintre ea și Lidia. Pentru ea, era primul sărut adevărat. Intensitatea pe care a simțit-o în cele câteva secunde nu se compara cu nici un sărut pe care îl avusese în trecut cu iubiții ei. Nici măcar cu Roberto, cu care se presupune că se va căsători.

Poate făcea o greșeală. Totuși, era prea tânără să se căsătorească. Și, dacă se gândea mai bine, nici nu-l iubea atât de mult pe Roberto.

Bâzâitul telefonului o aduce la realitate. Era un mesaj de la Lidia.

☆Scuze! A intervenit ceva. Nu mai pot ajunge azi.☆

Fata rămâne cu telefonul în mână privind la mesajul primit, dezamăgită.