Lidia Anderson, zdruncinată de un trecut traumatizant, hotărăște să intre în poliție pentru a-i răzbuna moartea mamei sale. Însă, viitorul are alte planuri cu ea.
Au trecut deja 13 ore de când Lidia cerceta cazul lui Rodriguez și căuta metode prin care să se inflirteze în grupul Juliei.
- Hei, hei! De la intrare se aude un glas de bărbat. Lidia se întoarce către sunetul ce o distrage și vede un tânăr, poate cu puțin mai în vârstă decât ea. Era înalt și cu un fizic ce se vedea că este întreținut la sală. Se uită la gradele de pe uniformă și își dă seama că este tot ofițer. Coboară ochii pe cămașa albă și în piept, pe partea stângă se uită fugitiv la numele scris pe ea: Jones. Ridică privirea și îi vede zâmbetul îngâmfat de pe față și asta o irită pe Lidia.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Se uită în stânga și în dreapta și îl întreabă: - Cu mine vorbești?
Îi imită gestul Lidiei și se uită prin încăpere apoi se întoarce către ea. - Ești singură aici, nu?
Lidia nu îi răspunde. Se întoarce la ceea ce făcea. Tânărul băgăreț se apropie de ea și își bagă capul în ecranul computerului pentru a vedea ce face.
- Ce lucrezi aici? Întreabă curios, cercetând cu ochii rândurile scrie pe ecran.
- Nu e treaba ta, îi zice Lidia deja iritată de el.
Se retrage de lângă ea și se sprijină pe marginea unui briou din apropiere. - Gata prințesă! Nu te mai deranjez. Tonul din glas îi era sarcastic și asta o scoate pe Lidia din sărite.
- Te rog să pleci. Încearcă să spună asta cu cel mai mare calm deși se abținea cu greu să nu țipe la el.
- Nu înainte să îmi spui cum te numești. În fond, suntem colegi.
Lidia, enervată de tupeul lui, ridică cămașa unde îi era cusut numele.
- Anderson L.? Ok! Anderson. Spor la treabă. Tânărul se retrage chicotind. Lidia nu îl mai bagă în seamă.
Se uită la ceasul din colțul ecranului și vede că este trecut de ora 12.
- E cazul să strâng și să plec. Își ia lucrurile de pe birou și se duce la vestiar pentru a se schimba.
Deși era atât de târziu, secția era agitată și plină de oameni. Ofițeri, detectivi și oameni arestați sau pierduți și găsiți.
Trece de toate birourile și sălile pline și ajunge în zona vestiarelor. Aici era mai liniște. Bucurându-se de singurătate, intră în încăperea plină cu dulapuri de metal, se duce la cel pe care scrie 107 și dedesubt Anderson, pentru aș lua lucrurile de schimb.
- Bună newbie! Apariția neanunțată a femeii ce tocmai intrase în încăpere o face pe Lidia să tresare.
- Bună?! Se întoarce către ea să vadă de la cine a ieșit glasul neașteptat. În fața ei stătea o femeie înaltă, cu părul lung, șaten, prins în coadă, îmbrăcată în haine de antrenament, ude de transpirație. "Arată bine!" își zice Lidia, surprinsă de gândurile ei.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Femeia râde când îi vede fața mirată a Lidiei.
- Scuze! Nu am vrut să te sperii. Eu sunt Shara. Aceasta întinde mâna așteptând ca fata nedumerită să i-o strângă.
- Lidia! Spune aceasta scurt și îi strange mâna în semn de politețe.
- Frumos nume! Femeia îi zâmbește Lidiei și se așează lângă ea pe banchetă.
- Umm...mulțumesc! Aceasta continuă ceea ce făcea și își dă jos cămașa și pantalonii de muncă, nestingherită, ignorând prezența necunoscutei de lângă ea, și se îmbracă cu o pereche de blugi strâmți, negrii și un tricou lung, alb.
- Lidia! Aceasta se uită la Shara, neînțelegând ce vrea de la ea. Și eu am terminat tura. Ai vrea să mergem să bem ceva?
Lidia se uita la ceas să fie sigură că a văzut bine ora - E trecut de ora 12. Aș vrea să merg acasă să dorm.
Femeia râde jenata și se ridică de pe banchetă. - Da! Ai dreptate. Scuze! Poate altădată.
Lidia nu mai apucă să zică nimic că femeia era deja ieșită din vestiar. "Ciudat!" gândește Lidia. Aceasta își pune lucrurile în dulapul de metal, își ia geanta și părăsește încăperea. Se duce către ieșirea din spate pentru a părăsi secția.
Cum nu avea mașină, drumul până acasă este nevoită să îl facă pe jos. Nu stătea departe și nu se temea să meargă singura pe stradă noaptea. Doar era polițistă și una foarte bine antrenată
Acasă o aștepta micul ei ciobănesc german, Lucky. Avea numai 3 luni și îl iubea enorm. Era un cadou de la tatăl ei pentru a avea companie în garsoniera singuratică în care stătea. Nu era ceva scump și simandicos. Era exact ceea ce îi trebuia: un acoperiș deasupra capului unde să poată dormi.
După o escală la magazinul non-stop din blocul ei, aceasta urcă la etajul 3 al scării și intra direct în apartament abia așteptând să doarmă. "Fac mâine duș."
Imediat apare la ușă micuțul Lucky, somnoros, dând fericit din coadă că stăpâna lui s-a întors acasă.
- Ce face, iubitul meu? Întreabă aceasta cu glas pițigăiat de copil. Ți-a fost dor de mama? Cățelul o linge pe față disperat pentru afecțiunea stăpânei lui. Da! Ți-a fost dor de mama.
Lidia mai mângâie puțin cățelușul după care îl ia lângă ea în pat pentru a se băga la somn. Nu se obosește să se schimbe în pijamale. Rămâne doar în chiloți. Aceasta adoarme instantaneu cum pune capul pe pernă.
