Vecinul meu, Arthur

7. Nu tot ce e mic e şi inofensiv

  Debarcasem de ceva timp, dar după ce ne-am îndepărtat de port nu am mai vazut pe nimeni. În jurul nostru era o pădure nesfârșită de copaci Seqoia şi câteva veverițe şi păsări.

  - Horag, am început eu să vorbesc, când vom ajunge în mlaștină?

  - Repede, repede ajungem! Trecem dealul şi gata.

  - Şi scurtătură asta de care zici, începu Boni, se ajunge ușor la ea?

  - Da. Ușor, ușor! Horag folosit scurtătură multe ori.

  Pe la lăsarea nopții am campat lângă scorbura unui copac.

  - Ştiți, începu Arthur, e plăcut să campăm așa. Să adormim în jurul focului şi să nu ştim dacă ne vom mai trezi dimineața.

  - Ce vrei să spui? am întrebat eu. Vrei să spui că îți face plăcere să fi mereu urmărit de pericol şi să nu te poți odihni mai deloc?

  - Nu asta am vrut să zic. Voiam să spun că este... incitant. Nu prea ai parte de astfel de lucruri în viața reală.

  - Băieți, ați auzit asta? ne atrase Boni atenția. S-a auzit ceva din spatele acelor copaci.

  - Voi merge să verific. Spuse Arthur. Așteptați-mă aici.

  - Nu te las să mergi singur. Ar putea fi ceva periculos. Vin cu tine! am spus eu pe un ton hotărât.

  - Bine. Haide!

  Ne-am apropiat tiptil de locul care ne-a fost indicat. Ajunși la mai puțin de 2 metri ne-am lăsat pe burtă şi am început să ne târâm până când eram în dreptul unui copac suficient de mare să ne ascundă pe amândoi. Apoi ne-am uitat de după copac la ceea ce părea a fi un sătuc din corturi. Nevăzând nici un pericol am ieșit din acuzatoare şi am pășit cu pași hotărâți spre locul de unde se auzeau niște sunete ciudate. Nu a trecut mult şi am ajuns la locul cu pricina. Acesta era plin de oameni micuți şi verzi, iar la o examinare mai amănunțită am observat că erau troli la fel ca şi Horag. Trolii păreau că dansează pe acele sunete care erau scoase de un instrument ciudat şi nici nu ne-au băgat în seama până când melodia s-a terminat.

  În acel moment un Ooo prelung s-a auzit din partea lor, iar apoi s-au apropiat de noi şi au început să ne adulmece.

  - Voi nu de pe aici? Cine voi sunteți? spuse unul dintre ei.

  - Suntem oameni. Am spus eu.

  - Venit face rău la noi? întrebă un altul.

  - Nu.

  - Atunci voi venit petrecut cu noi. Sărbătoarea recoltei este.

  - Nu avem timp. Trebuie să ajungem în capitală şi avem nevoie de odihnă. Şi, în plus, mai avem încă doi prieteni care ne așteaptă. Spuse Arthur.

  - Adus ei aici şi noi păzit la voi până dormit. Pericol mult aici este.

  - Pai...mulțumim! am spus noi la unison şi am plecat să ne strângem tabără.

  După încă o jumătate de oră eram înapoi în satul trolilor şi dansam pe sunetele care acum au devenit destul de melodioase.

  - Parcă spuneai că trebuie să ne odihnim. Am zis eu către Arthur care era pe jumătate beat.

  - Imediat! a răspuns el după care a început să râdă. Nu l-am mai auzit să râdă aşa. Era chiar un sunet plăcut. Dansează cu mine. Spuse el dintr-o dată luându-mă de mână şi trăgându-mă după el în mijlocul hoardei de troli petrecăreți.

  - Bine. Am dat din cap zâmbind şi am început să dabsez cu el pe o melodie acum ceva mai lentă.

  Dimineața a venit, iar eu m-am trezit în sacul meu de dormit încercând să-mi amintesc cum am ajuns acolo. Pe Boni am găsit-o dormind lângă cai, iar Horag vorbea cu niște troli. Sunt foarte matinali. Mi-a luat ceva să-l găsesc pe Arthur care dormea buştean... pe un buştean.

  Către prânz eram deja pe cai şi porneam înspre mlaștină.

  - Horag, parcă spuneai că trolii traiesc în Câmpiile Mlăştinoase. Am zis eu.

  - Nu asta zis eu. Eu spus că eu venit de acolo. Troli trăit peste tot în regat.

  - Şi toți sunt la fel de prietenoşi?

  - Da. A răspuns el zâmbind.

  Mai spre seară ajunsesem în mlaștină şi a trebuit să descălecăm. Trebuia să avem grijă să nu intrăm în nisip mişcator... sau mai rău, după spusele lui Horag.

  Horag spusese că e periculos să dormim în mlaștină așa că ne-am continuat drumul şi noaptea. La un moment dat am ajuns pe un platou care era surprinzător de uscat. Pe margini, în scorburile copacilor, dormeau niște ființe cu blană maronie care arătau ca niște iepuri.

  - Aceștia sunt iepuri ca cei de pe Pământ? am întrebat eu.

  - Nu. Lasparii foarte foarte periculoşi dacă treziți. Nu trezit la ei.

  - Dar sunt atât de mici. Cum ar putea să ne facă ceva rău?

  - Mâncat la noi.

  - Îți bați joc de noi. Spune Arthur încercând să seapeopie de creatură. Atunci Horag i-a sărit în cap şi l-a tras în spate.

  - Nu bătur joc la voi. Frate la Horag mâncat de Laspari mult timp în urmă.

  - Okay! Atunci să încercăm să nu-i trezim.

  Dar nu a trecut mult până când unul dintre cai a nechezat şi eram deja înconjurați de Laspari. Atunci am luat-o la fugă, dar încercând să ne urcăm pe cai aceștia au plecat mâncând pământul.

  Nu mai fugisem așa de tare în viața mea. Simțeam adrenalina curgând prin venele mele şi în acele momente pun pariu că l-aş fi putut întrece şi pe Usain Bolt.

  Ajunsesem cumva în fața celorlalți şi fugeam acum pe un îngust care se afla deaspura unei prăpăstii. Nici nu mă mai uitamse în spate, dar parcă din instinct m-am întors şi atunci l-a văzut pe Arthur care se agăța de viață cu toate puterile... chiar se agăța pentru nu a cădea în abis.

  - Ține-te! Vin acum! am spus eu ducându-mă la el şi prinzându-l de o mână în timp ce cu cealaltă mă țineam de o creangă.

  - Nu mai rezist! Trăge-mă sus!

  - Trebuie să reziști până vin şi ceilalți. Nu am puterea necesară pentru a te aduce sus.

  Îl țineam cât de tare puteam şi așteptam să vină Boni, dar nu era nici urmă de ea. Simțeam cum mână mea își pierdea din putere... şi a alunecat. Nu era, însă, mână care îl ținea pe el ci cea care era agățată de creangă. Acum atârnam şi eu de brațul lui şi îmi așteptam sfârșitul. Fără avertizare eram în cădere liberă şi în câteva secunde mă aflam pe fundul prăpastiei. Am închis ochii şi apoi... nimic.

  Am clipit încet şi mi-am ridicat capul uitându-mă în jur. Privind în sus am fost orbit de lumina soarelui. Fusesem inconștient toată noaptea. După ce ochii mei s-au obișnuit cu lumina am încercat să mă ridic, dar nu a avut nici un rezultat. Piciorul meu stâng era rupt lovindu-se în cadere de un bolovan şi osul ieșise în exterior, iar cotul meu drept nu arăta nici el mai bine. Uitându-mă mai atent în stânga mea l-am văzut pe amicul blond stând nemișcat pe burtă. Din fruntea sa cursese destul de mult sânge şi atunci m-a lovit...nu mai respira... era... mort!?