PRINȚESA FUGARĂ. Cronicile Pierduților vol. 1

Pe urmele prințesei

- Două afurisite de săptămâni, repetă furios, uitându-se cu neplăcere la zidurile înalte din piatră, care se ridicau dincolo de pod.

Calul său fornăi, parcă aprobând.

- Am pierdut două afurisite de săptămâni numai până aici, socoti Tereus din nou. Și nu știu cum să-ți spun, dar nu mai avem prea multe la dispoziție!

Calul fornăi din nou, în timp ce stăpânul său descăleca, în lumina slabă a amurgului.

- Tu ai vrut-o, prințișorule, îi aminti de lângă el celălat bărbat, descălecând la rândul lui. Am fi putut cere o corabie regală, dar dacă ai ținut să rămânem sub acoperire...

- Ține-ți gura, Generale! șuieră Tereus, privind în jur circumspect. Nu știi cine ne poate auzi pe-aici!

Unchiul său privi spre pod, ridicând din sprâncene.

- Nu-mi pot închipui ce-a fost în mintea prințesei de a sărit în fluviu, spuse confuz. Putea să-și frângă gâtul!

- Era mai bine, mormăi prințul prost dispus. Și cu toate astea, din moment ce nu i-au găsit cadavrul... bănuiesc că e cât se poate de vie.

Așteptară în tăcere o vreme, până când soarele palid se ascunse cu totul în spatele Castelului, făcând loc umbrelor nopții.

- Nu ți-e foame? întrebă Tereus, scotocind prin desagii legați în spatele calului său. Am impresia că l-aș putea mânca pe Storm!

Armăsarul său necheză neliniștit, și bărbatul mai în vârstă începu să râdă.

- Nu mai avem nici măcar lipii goale, îl anunță amuzat. Pentru că n-ai vrut să facem popas la niciun han, îți amintești?

Prințul oftă iritat, privindu- și sacii goi.

- Când o s-o găsesc pe nesăbuita de prințesă, s-ar putea s-o ucid înainte să mai apuce asasinul tatei!

- Apropo de asta, te-ai gândit că s-ar putea s-o găsească el... înaintea ta?

- Cine, asasinul?

Tereus zâmbi strâmb.

- Dacă era unul de-al nostru, poate că m-aș fi îngrijorat. Însă Alteța Sa a tocmit un grivian, și știm cu toții că grivienii se mișcă foarte greoi!

- Nu fii așa sigur! îl avertiză unchiul său îngândurat.

Prințul ridică din umeri, întorcându- se spre pod.

- Cred că e timpul să trecem la treabă, Generale!

Unchiul său își mângâie preocupat barba sură.

- La care treabă, prințișorule? N-am înțeles exact ce căutam la porțile Castelului, din moment ce prințesa nu mai e aici?

Tereus își dădu ochii peste cap.

- Pentru un general de armată ai o minte enervant de înceată, știai?

- Tu știai că ai o gură enervant de spurcată pentru un prinț?

Nepotul său își desprinse o pungă de la brâu, și monedele dinăuntru zornăiră, când i-o întinse Generalului.

- Vorbești cu gărzile. Ceri detalii despre prințesă: cum arată, ce haine purta, și pe ce parte a podului a sărit.

Generalul luă punga fără chef.

- Vreau să știi că ești singurul nemernic pentru care mă înjosesc să cumpăr informații, ca un spion de rând!