PRINȚESA FUGARĂ. Cronicile Pierduților vol. 1

Tereus

- CE?

- Am fost trași pe sfoară. Regele nu urmărea decât umilirea Egarthiei!

Prințul moștenitor lovi cu atâta putere în biroul de lemn, încât pumnul începu să-i sângereze, iar lemnul făcu o adâncitură.

- Nu se poate! Novienii nu ar...

- Novienii poate că nu, îl întrerupse Generalul sec, însă regele lor da.

Tereus își îndreptă privirea întunecată de furie spre pergamentul aruncat de General pe birou.

Adara de Serathe. Cine era fata asta să-și bată joc de un regat întreg?

- O s-o găsesc.

Își trecu degetele prin pletele scurte, fierbând de nervi.

- O s-o găsesc și o s-o aduc aici, chiar dacă trebuie să o târăsc de păr tot drumul!

Unchiul său ridică din sprâncene surprins.

- Ia te uită, ce mire furios! Nu-ți bate capul, dragul nostru prințișor! Taică-tău a trimis deja un asasin pe urmele ei, ca să-și răzbune mândria prostească.

- O s-o găsesc, repetă prințul cu calm.

- Novia e un regat întins, și tu nici măcar nu știi cum arată prințesa!

- N-am nevoie să știu cum arată, îi răspunse prințul iritat. Trebuie doar să aflu cum a fugit...

- Îți spun eu, se oferi Generalul cu un zâmbet strâmb. A ieșit din Castel printr-un pasaj sacru, după ce l-a doborât pe ucenicul Înaltului Preot și i-a pus un căluș la gură.

Tereus râse ușor.

- Ce fel de bărbați sunt novienii ăștia, de-i poate doborî o fetișcană?

-... iar apoi s-a aruncat de pe cal în fluviul Vass.

Prințul își mușcă buza de jos.

- Exact cum îmi închipuiam, spuse amărăciune. Mi-ați găsit o mireasă nebună de legat.

Unchiul lui îl privi dojenitor.

- Dacă te simți vinovat...

- Cu ce-aș putea fi vinovat eu?

- Cu felul tâmpit în care i-ai răspuns la bilet, sau mai degrabă nu i-ai răspuns!

Tereus clătină din cap iritat.

- N-am timp de copilării, Generale!

- Era o rugăminte, Tereus!

- Nu ne-am căsătorit de plăcere, îi răspunse prințul sec. Așa că nu văd de ce avea nevoie să mă cunoască înainte.

Generalul ridică din umeri obosit.

- Ei bine, se pare că ai ratat oricum ocazia!

Nepotul său împături brusc pergamentul de pe masă, cu mișcări repezite, iar apoi îl strecură într-un buzunar din interiorul vestei de piele.

- Adara de Serathe, o să regreți amarnic fuga asta tâmpită! mârâi în barbă.

Unchiul său ridică din sprâncene.

- Maică-ta știe ce vocabular ales are prințișorul ei moștenitor?

- Nu cred că-i cazul să-mi faci reproșuri chiar tu! îi tăie vorba prințul.

Generalul îl privi o clipă în tăcere.

- Așadar, care e versiunea oficială a problemei? întrebă Tereus după un timp.

- Că prințesa noviană e bolnavă, îi răspunse unchiul său repede. Și că ceremonia a fost amânată până la vară.

- Așa! Și la vară ce-o să le spunem?

- La vară vom fi deja în război cu Novia, îi răspunse Generalul încruntat.

Prințul moștenitor strânse din dinți.

- Grozav! Îmi doream de mult ca nunta mea să stârnească un război între regate! exclamă cu bucurie ironică.

- Tereus, îi răspunse unchiul lui cu asprime, dacă vrei s-o găsești pe prințesă, n-ai mult timp la dispoziție! Am primit deja ordine să întăresc zidurile dinspre golful Noviei. Va fi război cu adevărat, și ai face bine să nu glumești cu asta!

Tânărul își trecu mâinile prin păr obosit.

- Nu vom porni un război numai ca să liniștim orgoliul tatei, Generale!

- Să-ți amintesc că nu devii rege numai după ce îți găsești mireasa, nepoate? Până atunci, dacă tatăl tău ordonă...

- O s-o găsesc, îl întrerupse prințul oarecum obosit. Pentru că, oricât mi-ar plăcea ideea că am scăpat de o nevastă nedorită, războiul e un preț prea mare pentru asta.

Pentru prima oară celălat bărbat zâmbi cu adevărat, și își puse o mână pe umărul lui.

- Vei fi un rege înțelept, băiete!

Tereus zâmbi slab.

- Cu o regină nebună, probabil, murmură resemnat. La urma urmei, ce mai contează?

Degetele sale pescuiră aproape fără voie bucata de hârtie pe care încă o avea mototolită în buzunar, și o netezi neglijent.

Un singur rând, scris cu litere înflorate, rotunde, pline de codițe, de parcă ar fi fost o pictură.

Mi-ar plăcea să te cunosc înainte de ceremonie, Alteță!
A.S.

Cu un șuierat, Tereus își îndesă bucata de hârtie la piept, lângă documentul afurisit care îi declara soț și soție.

- Dacă fata asta are impresia că-mi arde de jocuri... mormăi amenințător.

- Privește partea bună, interveni Generalul rânjind. O să te cunoască înainte de ceremonie, exact cum își dorea!

- O, voi avea eu grijă de asta! îl asigură prințul cu o privire răutăcioasă. Acum lasă-mă să mă pregătesc de plecare!

- Stai puțin! Care e versiunea oficială a plecării tale?

Tereus închise ochii gânditor, și un rânjet de satisfacție îi arcui brusc buzele pline.

- Spune-le că am plecat în munții sacri, ca să meditez. Știi, înainte de nuntă... ca să-mi purific sufletul. Și trupul.

Unchiul său începu să râdă.

- Se presupunea că ești deja pur, prințișorule. Cel puțin la trup!

- A! exclamă Tereus amuzat, și de ce aflu cu întârziere de vreo șapte ani?

Generalul clătină din cap mustrător, însă nu răspunse.

- Vrei să-ți pregătesc un cal, prințișorule?

Tereus își dădu ochii peste cap.

- Poate crezi că ești amuzant, dar nu ești decât ridicol, Generale!

- Am înțeles, îi răspunse unchiul său vesel. Am înțeles, prințișorule!