PRINȚESA FUGARĂ. Cronicile Pierduților vol. 1

În Egarthia

- Îmi pare rău.

- E în regulă. Și soră-mea vomită des.

Mă prind strâns de marginea de lemn a corabiei, așteptând să-mi treacă greața și să pot coborî.

Fix asta îmi doream, să vărs în fața tuturor marinarilor care știu că sunt viitoarea regină.

- Ros... prințesă, te simți bine? aud vocea lui Eldred din apropriere.

Îngrijorat. De parcă chiar i-ar păsa cum mă simt, după ce m-a răpit atât de barbar din Misk.

- Nu vorbi cu mine! mârâi la el, fără să mă întorc.

Dante îmi întinde o sticlă marinarească.

- Bea puțină apă. Nu am otrăvit-o, adaugă zâmbind șmecherește.

Respir adânc de câteva ori, trăgând în piept aerul sărat și răcoros al portului Egarthian în care debarcăm.

Marinarii strigă unii la alții în timp ce strâng pânzele. Alte corăbii pline de zarvă se pregătesc de plecare. Negustorii au înșirat tarabe cu pește uscat și își strigă marfa cu glas ascuțit, iar câțiva muzicanți ambulanți cântă pe mal plimbându-se de colo-colo.

Nimeni nu se uită la noi. Pare că nu suntem așteptați.

Mă întorc spre Dante, netezindu-mi cămașa lui prea largă și pantalonii bărbătești din pânză albastră.

- Nu știe nimeni că venim? îl întreb curioasă.

El scutură din cap.

- În varianta oficială, tata și Tereus au plecat după tine, cu escorta regală.

- Ha! pufnesc ironic. Dacă tot jucați murdar, de ce nu spuneți oamenilor că m-ați adus cu forța?

El mă privește îngândurat.

- Nu toți curtenii sunt fericiți cu venirea ta, Adara. Înainte de tine era planificat ca Tereus să se însoare cu fiica unui lord... și unii dintre ei s-ar putea să atenteze la siguranța ta. De-asta umblăm sub acoperire.

- Ce încurajare, constat sec. Oriunde merg, cineva vrea să mă omoare!

Dante se înclină țanțoș.

- De-asta sunt aici, domnița mea. Ca să te duc în siguranță la Castel.

Îmi dau ochii peste cap răutăcios.

- Au pus viața mea în mâinile unui băiețel! Oamenii aștia sunt cu adevărat barbari.

Dante îmi dă un ghiont, iritat.

- Îți amintesc că porți hainele mele, frumoaso. Vorbește frumos dacă nu vrei să ți le iau înapoi.

- M-ai lăsa să umblu dezbrăcată prin regat? îl întreb indignată.

- Oho, chiar mi-ar plăcea să...

- Oprește-te în clipa asta! mă răstesc la el.

Dante râde, întinzându-mi brațul.

- Mergem? Ești gata să-ți cunoști regatul?

- Nu, îi răspund îngândurată. Dar bănuiesc că nu interesează pe nimeni.

👑

- Glumești!

- Am aerul unui om care glumește?

- Nu poți să faci așa ceva!

- Trebuie să te țin sub observație, nu înțelegi??

- Eu nu dorm cu tine în pat, Dante!