PRINȚESA FUGARĂ. Cronicile Pierduților vol. 1

Vindecarea

Ochii lui negri au o chemare atât de ademenitoare încât nu mă pot abține.

Mă trezesc dintr-o dată în brațele lui, strivită aproape de pieptul acela fierbinte și greu. E o apăsare atât de dulce, atât de plăcută...

- Visezi ceva frumos, hangițo?

Chipul lui Ronan se dizolvă brusc în întuneric, însă apăsarea rămâne.

Deschid ochii speriată, respirând greu. De când am ajuns să am asemenea vise cu Ronan???

Un corp cald și masiv îmi blochează mișcările, și încerc să-l înlătur panicată.

Apoi mă izbește mirosul de migdale atât de cunoscut.

- Ronan?! exclam îngrozită, împingându-l mai încolo. Ce se... ce cauți aici??

O voce fierbinte îmi înfioară lobul urechii.

- Eram pe cale să te întreb același lucru, hadida.

Amnarul scapără scurt, după care lumina lămpii de pe noptieră alungă puțin bezna din încăpere.

Mă ridic în șezut amețită.

Wadara, sunt în patul lui Ronan.

Sar ca un arc peste picioarele lui, aterizând direct pe podea.

- Nu e nevoie să te grăbești așa, hangițo. Mai devreme îți plăcea tare mult să te bagi cu forța în sufletul meu, observă Ronan amuzat.

Răceala podelei și diferența de temperatură mă trezesc de-a binelea.
Îmi amintesc dintr-o dată toată ziua de ieri și mai ales seara trecută.

- Te-ai trezit.

Abia acum realizez cu adevărat ce se întâmplă: Ronan e aici, cu zâmbetul lui enervant, și cu ochii aceia minunați, ușor cenușii, în care nu mai arde febra.

- Te-ai trezit, în sfârșit, repet copleșită.

Două lacrimi de ușurare îmi alunecă pe obraz.

- Oho, și încă ce trezire, glumește el, ridicându-se într-un cot. Am crezut că am murit și sunt pe tărâmurile zeilor, hangițo. Să te trezești direct cu o femeie în brațe poate fi foarte derutant.

- Zeilor, Ronan! exclam puțin jenată. Numai tu puteai să faci direct glume proaste, după zece zile de boală.

- Pot și mai bine, îmi răspunde râzând. Stai puțin să mă dezmeticesc.

Râsul lui jos vibrează parcă dintre pereții camerei până pe spatele meu. Îmi simt stomacul făcând un nod la auzul lui, și plăcerea îmi încălzește corpul. Credeam că n-o să-i mai aud niciodată râsul ăsta răgușit și plin de ispită.

Mă așez pe salteaua de lângă patul lui, cu picioarele îndoite sub mine.

- Nu te ridica! mă răstesc la el, când se ridică la marginea patului. Nu ți-ai revenit complet, Vânătorule.

- Mi-e foame, hangițo, îmi răspunde cu seriozitate.

Mă ridic repede.

- Merg să-ți aduc ceva de la bucătărie.

- Nu sunt invalid. Pot să merg singur.

- Nu te ridica, Ronan, ți-am spus! țip la el panicată. Îți aduc eu în cameră!

Ronan mă prinde de braț cu putere și mă trage forțat mai aproape.

- Mergem împreună, gazelo! îmi răspunde amenințător, în timp ce-și lipește palma fierbinte de talia mea. Vrei neapărat să-ți demonstrez că sunt sănătos?