PRINȚESA FUGARĂ. Cronicile Pierduților vol. 1

Ziua de după

- Bună dimineața! O cafea pentru durerea de cap a scumpei mele regine?

Vocea lui Dante îmi bubuie dureros în cap.

- Este și suc de mere dacă crezi că ajută.

Încerc să-mi deschid pleoapele grele, fără succes.

- Cerule, chiar te faci varză când bei. Nu mai vezi tu alcool din partea mea, asta-i sigur!

În cele din urmă reușesc să deschid ochii, privind amețită în jur, și încercând să-mi dau seama de ce mă doare capul atât de rău.

Așternuturile au un miros familiar, îmbătător, de migdale, zahăr, săpun și puțină sudoare.

Tereus.

Mi se face stomacul ghem la amintirea serii trecute, și fața începe să-mi ardă când realizez că sunt în dormitorul lui. În patul lui.

Mă dor tâmplele cumplit, dar tot încerc să mă ridic în șezut și să îl privesc pe Dante.

- Unde e Tereus? întreb cu un geamăt, masându- mi fruntea.

- La cumpărături, îmi răspunde Dante rânjind. Trebuia să mâncăm ceva la dejun, și am dat cu banul. Frate-meu e tare ghinionist la chestiile astea. După ce a stat toată noaptea lângă tine, ratează fix marea trezire!

Oftez, coborându- mi picioarele jos din pat, pe podeaua rece.

- O! exclam stânjenită. A cui e bluza asta?

Dante rânjește din nou, urmărind cu interes cum trag de tivul bluzei pe care o port, încercând să-mi acopăr fără succes genunchii goi.

- A lui, evident. Te-aș fi schimbat și eu, cu cea mai mare plăcere, dar Tereus e zgârcit și nu împarte nimic.

De fapt, dacă mă gândesc mai bine, aș fi putut ghici și singură, pentru că bluza lungă de pe mine poartă același miros impregnant care îmi răscolește toate simțurile.

Întind mâna instinctiv după cafeaua fierbinte pe care mi-o oferă Dante, refuzând să mă mai gândesc la altceva până nu-mi limpezesc mintea.

Băutura fierbinte, potrivit de dulce și cu spumă de lapte, îmi alunecă prin corp ca un medicament, și suspin de plăcere, luând a doua înghițitură.

- Ți-am mai spus că te iubesc, Dante?

Ochii lui verzi strălucesc a neastâmpăr.

- Nu cred. Eu ți-am spus că sunt topit după tine?

- Nu cred, îl imit zâmbind.

- Splendid! exclamă el entuziast, strecurându- și mâna pe spatele meu. Atunci să profităm de dimineața asta frumoasă și de absența lui Tereus ca să ne facem declarații, iubire. E un mod foarte bun de a începe ziua, nu crezi?

Mai iau o gură de cafea, încercând să nu râd.

- Vorbești prea mult, Dante, și pe mine mă doare capul.

- Te-ai făcut praf aseară.

Oftez, făcând ochi mici.

- Cum am ajuns acasă?

- Dusă pe sus, ca o mireasă. Ar fi fost foarte romantic dacă nu vărsai în fața ușii, dar chiar și așa, părea că ați avut o ceartă foarte fericită după plecarea mea.

- O, chiar așa? întreb râzând încet, în timp ce amintirea serii trecute începe să-mi încălzească corpul. Da, parcă- mi amintesc ceva.

- Dacă nu-ți amintești clar, înseamnă că n-a fost atât de grozav, mă tachinează vesel. Cu toate astea, aveați buzele destul de umflate amândoi.