Între rai și iad

Capitolul 5

-Ști cam iubit-o foarte mult, dar tu trebuia să te bagi între căsnicia noastră!! Țipă ultima parte regele cu ură!!
-Dacăă tee iubeea atunci nuu maai se culcaa cu miinee. Spune prințul vampirilor tușind foarte tare de parcă mai avea puțin și își tușea și plămâni.
Regele vârcolacilor se uita la el ca și cum ar fi fost un vis, se uită în spatele lui din reflex și o văzu pe însuși fiica ei care îl vrăjea pe prinț cu ajutorul puterilor pe care le-a moștenit de la mama ei.
-INCETEAZA, mama nu ar face așa ceva!! Țipă Alma simțind cum câteva lacrimi i se scurg pe obraji, obraji care îi era vineți din cauza vrăji care îi storcea toate puterile pe care le deținea.
-Oprește-te!! Îl omori!! Țipă tatăl ei.
Alma începu să râdă, un râs crizat plin de ură și de durere.
-Nu asta e și ideea? Îl întrebase Alma pe tatăl ei uitându-se la el lăsându-și capul într-o parte.
-Pentru asta l-ai adus aici, să îl ucizi. Nu aveai încredere în mine să îl omor, trebuia ca tu să fi aceea persoană care îl omoară. Și tu Andre, credeam că ești alt fel! Mai dezamăgit!! Tu tată nici măcar nu meriți să fi privit de mine, cum să ți asta departe de mine, de aia dispărea mama de acasă? Ce îi putea oferi Andre și tu nu? Ești sigur că sunt fiica ta și nu al lui?
-Alma...
-Nicio Alma. Spune fata plină de tristețe.
-Nu pot să cred că m-am încrezut în voi. Spune Alma dându-și părul roz într-o parte forțându-se să nu plângă, oprise vraja de câteva secunde iar prințul se cufundă într-un somn adânc. Regele se uită îngrijorat spre ea. Alma se uită încă odată la ei doi și înainte să se întoarcă pe călcâie și să iasă pe ușa mare a celulei spuse.
-Măcar pune-l pe un pat moale, scaunul nu e confortabil.
Apoi ieși alergând afară, luă stânga, dreapta și își desfăcu aripile începând să zboare prin aer.
Aerul era rece, acel aer după o ploaie bună care te trezește la realitate, își dădu părul după ureche și renunță atunci când vântul îl izbi înapoi de față. Își lăsa aripile să se îndrepte spre orice porțiune de lume, de scăpare.
Persoanele care ar auzi de Iad s-ar gândi la o lume roșie, acolo unde sunt oameni roși cu coarne și cu o furcă în mână, dar nu era așa deloc. Din contră, cerul nu era roșu ci era albastru, seara fiind roșu, frunzele, copacii sau iarba erau toate verzi sau maroni. Era ca într-o lume normala, cum e și în lumea normală numai că seara totul se scufunda într-un roșu deschis la culoare, iarba se transforma într-o iarbă albastră și pufoasă, luna era albă iar copacii erau roz.
Se calmă atunci când zări lacul la care obișnuia să se plimbe alături de mama ei, totul era diferit, iar cel mai diferit lucru era că mama ei nu era acolo să încălzească atmosfera, să aprindă totul la viață, să-i zâmbească și s-o împingă de la spate ca să se alăture de ceilalți copii.
Alma își șterse ochii plini de lacrimi, dar în zadar, lacrimile cădeau tot mai mult, vederea i se încețoșă și pentru câteva secunde nu văzu nimic. Se așeză pe o bancă și își închise aripile la loc, vântul începu să bată mai tare din cauza emoțiile ei. Emoțiile ei schimbau vremea. Picuri mici de ploaie îi acoperi fața fină ca de frișcă. Se uită spre lacul în care câteva rațe își scăldau trupurile în apă. Zâmbi strâmb și începu să râdă incontrolabil atunci când își aminti cum era să cadă în lac.

//Acum 10 ani//

-Dar mami, uite ce frumos înoată rațele, vreau și eu!!
-Alma, ști prea bine că nu poți înota, e foarte rece apa raza mea de soare.
Sef își întoarse chipul fericit spre mini Alma care făcuse botic atunci când află că nu poate să înoate alături de celelalte rațe.
Sef îi luă mânuța mică și io sărutase cu ardoare. Totul era perfect.

//Prezent///

Nu își dădu seama atunci când un străin se puse pe bancă lângă ea. Își trase nasul făcând gălăgie. Își întoarse capul spre bătrânul care o privea cu subînțeles, ca și cum ar ști cum se simțea ea.
-Copile, dar cine te-a supărat? O domnișoară așa de frumoasă ca tine plânge. Nu se poate așa ceva. Indiferent de orice să nu te dai bătută, în final totul va fi bine!!
Alma își trase din nou nasul și încuviință din cap neavând glas să spună ceva. Aceasta se ridică de pe bancă și își desfăcu aripile luându-și zborul.
..
Atunci când ajunse în camera ei se dezbrăcase din mers de haine și intră în baie. Dădu drumul la apă umplând cada. Își puse săpun în cadă și aruncă niște trandafir frumoși mirositori în cadă. Nici nu se asigură dacă apa era caldă sau rece ci intră în cadă scufundându-și corpul în apa fierbinte. Trupul i se înroșise dar nu se ridică, își lăsă capul pe spate pe cada rece și își adânci mai tare trupul în apă. Trecuse minute bune până când ieșise din cadă, își șterse corpul roșiatic și lipsit de fire de păr de un prosop moale apoi se îmbrăcă în pijamalele ei de pisicuțe. Își strânse hainele de pe jos și le puse în coșulețul de rufe înainte să se pună în pat.
-Noapte bună mami. Șoptise Alma înainte să adoarme.
...
-Mâine dimineață vom lua prânzul împreună. Da, bineînțeles că ea va fi acolo. O seară frumoasă!!