𝓘𝓵𝓾𝔃𝓲𝓪 𝓭𝓻𝓪𝓰𝓸𝓼𝓽𝓮𝓲

3

    La scurt timp , îl vad pe Aydan ieșind din casa. Ma saluta zâmbitor,  iar eu ii răspund la salut în același mod, cand brusc, ușa verandei se da de perete.
      - Cine e și de ce îți zâmbea in felul asta? spune el si imi prinde fata în mana lui.
      - Este vecinul și colegul meu de munca. ii spun și-l privesc sfidător. Nu ai motive sa fii gelos!
      - Da, sigur! scuza colegului de munca. spune el și se intoarce nervos în bucătărie.
   Nervii lui sunt deja nuli pentru mine. Rămân cu privirea atintita în gol și tot ce îmi doresc este ca bărbatul de care m-am îndrăgostit sa revină.

   După ce pregătesc cina, îl vad pe Claudiu gata sa plece.
      - Astăzi ma privește destinația ta?
      - Evident ca nu! spune și iese pur și simplu.
  Rămân singura amestecând absenta în farfurie, cand soneria ma face sa tresar. Merg să deschid, iar în pragul ușii era din nou Aydan.
      - Deranjez?
      - Nu. Ma pregăteam sa iau masa, intra!
      - Mulțumesc! spune el zambind și trecandu-si mana rușinat prin par.
      - S-a întâmplat ceva? îl întreb ce își așez farfuria în față.
      - Asta urma sa intreb. Am văzut un barbat, probabil soțul tău, ieșind nervos din casa. Sunteți bine?
      - Aydan...nu este momentul pentru asta acum, te rog mănâncă. Vrei ceva de băut?
   Cina continua în liniște,  doar zabganitul farfuriile animand atmosfera.
      - Nu este tocmai ce îți doreai, nu-i asa?
      - Părea sa fie...acum câțiva ani..
      - Ce vrei sa spui cu asta?
      - Știi...oamenii se schimba..
      - Nu peste noapte, Ariana.
      - Atunci merita un Nobel pentru actorie.
   Ma priveste afectat , apoi ma cuprinde in bratele sale , iar un șir de lacrimi reci încep sa- mi cada pe fata.
      - Iarta-ma pentru asta...
      - Este în regula, poți plânge pe umărul meu. spune el cu o voce calda.
   Rămânem asa minute bune. Simt căldura bratelor sale, ii aud ritmul inimii, iar totul este atât de familiar și liniștitor. Deschid o sticla cu vin , iar apoi torn lichidul sângeriu în pahare.
      - Ce bărbat poate lăsa doi ochi atât de frumoși sa plângă?
   Îl privesc și dau pe gat tot paharul cu vin, ca apoi sa îl trântesc de podea și ecoul sticlei spart umple liniștea grea din camera.
      - Daca este nefericita , Ariana...de ce nu pleci?
      - Pentru ca zarurile au fost aruncate deja. nu voi scăpa niciodată de trecut.
      - Ce vrei sa spui?
      - Nu vreau sa deschid subiectul.
   Îmi cuprinde fata în palme, apoi imi așează cu grija capul pe umărul sau.
      - Ar trebui sa îți permite să fii fericita.
      - Nu toți ne permitem acest preț. Sunt pur și simplu condamnata la nefericire, dar sper ca o parte din el încă este parte din noi.
   Aydan ma privește tăcut,  trist , fiind afectat de nefericirea mea.
      - Ti-e dor?
      - De omul de lângă mine? Da. Zilnic..
   Ma saruta usor pe cap, iar eu zâmbesc absenta, și brusc ma doare. Ma doare faptul ca inima mea își alina durerea în bratele unui străin și ca cel responsabil pentru asta este chiar cel pe care inima mea a ales sa îl iubească.

  După câteva ore în care, eu și Aydan am rămas tăcuți pe canapeaua din living, el oftează adânc.
      - Trebuie sa pleci...Asa e?
      - Doar pana mâine dimineață. Te duc eu la lucru .
  Ne indreptam tăcuți spre ușa și ajunși în pragul acesteia ne privim de parca , cumva, sufletele noastre ar fi fost legate.
      - Noapte buna, Ariana!
      - Noapte bună, Aydan!
  Mai rămânem privindu-ne fix încă , câteva secunde , apoi cu greu privirile noastre se despart. Îl privesc cum se îndepărtează de casa mea și simt liniștea indepartandu-se o dată cu el.
  De ce întâlnesc omul potrivit intr-un moment nepotrivit? ma întreb și închid ușa în urma mea.