𝓘𝓵𝓾𝔃𝓲𝓪 𝓭𝓻𝓪𝓰𝓸𝓼𝓽𝓮𝓲

5

   Dupa o zi literalmente perfecta,trebuie sa ma intorc acasa,sau la ceea ce am numit candva acasa pentru ca nu mai simteam ca e asa. Era ciudat cum un simplu strain,care doar mi-a batut la usa intr-o seara a devenit motivul pentru zambetele mele adevarate,motivul pentru care inima mea indrazneste sa tresalte usor cand vede o pereche de ochi verzi,atat de calzi. Ajung in fata casei,parchez masina si ma indrept catre curte. Deschid poarta,apoi intru in casa,in livingul careia era Claudiu,alaturi de amicii sai nesuferiti,niste nemernici asemeni lui,niste pustani in trupuri de barbati,niste oameni incapabili sa aduca fericire ci doar sa o nimiceasca gram cu gram.
     -Bine ai venit,iubito!spune el cu o privire tulbure. Mai adu tu te rog ceva de baut de la frigider.
     -Mm,bine...spun eu si oftez in interiorul meu,cand imi venea sa urlu.

      Nu-mi explicam cum putea sa fie atat de indiferent fata de mine,cand acum nu mult timp putea sa jure ca sunt tot ce si-a dorit,cand nu cu mult timp in urma eram marea lui iubire...Asez pe masa cateva sticle de bere,cand unul din prietenii lui ma atinge discret pe picior si imi face cu ochiul,iar eu ma intorc brusc si il privesc scarbita,ca apoi sa improvizez un zambet ce semana mai mult cu o grimasa,apoi ma scuz si ma retrag in dormitor,unde imi vine la propriu sa-mi plang de mila. Nu meritam asta,nu eram o femeie rea,fusesem doar proasta si naiva dedicand toate sentimentele mele unui barbat care le-a dat foc,apoi le-a lasat sa arda singure fara mila,iar spre final sa le calce in picioare,dar ele se incapataneaza sa ramana aprinse. Ma schimb in ceva lejer,apoi ma arunc in pat si ma cuibaresc sub patura rece. Inchid ochii in incercarea de a-mi linisti capul si gandurile,ii tin bine inchisi sa nu cumva sa evadeze vreo lacrima rece si amara iarasi,deoarece aveam impresia ca intr-o buna zi voi avea doua santuri adanci sub ochi care imi vor aluneca pe obraji,iar toate astea din vina unui om caruia pur si simplu nu ii mai pasa.

       Sunt la cateva secunde distanta sa fiu cuprinsa de un somn greu si adanc,cand sunetul unei notificari ma face sa tresar. 

       "Sper ca te-ai simtit bine astazi<3 Maine vrei sa luam pranzul iarasi impreuna?"

       Mesajul lui Aydan ma face sa zambesc,iar inima mea incepe sa bata mai tare,cand fluturasii din stomacul meu prind viata. Imi oferise o zi de-a dreptul perfecta,ma facea sa zambesc si sa ma simt in largul meu,asa ca am acceptat pranzul impreuna de maine fara sa stau pe ganduri. Am mai schimbat cateva mesaje banale care insa imi imprimaseara un zambet stramb si adolescentin pe fata. Asteptam sa treaca timpul,voiam ca a doua zi sa vina cat mai repede,devenisem atat de nerabdatoare sa-l revad pe Aydan,dar nu puteam dizolva timpul ramas. 

        Este aproape miezul noptii cand usor usor amicii lui Claudiu incep sa plece,iar pasii lui grei si imprecisi se aud iarasi pe scari. Stomacul mi se strange si brusc ma simt incomod. Nu-l mai voiam langa mine,nu beat,nu indiferent,de fapt...in niciun fel. Ma ridic din pat cand el intra in dormitor,il las sa cada in pat,ca apoi sa ma acopar in halatul de baie si sa ies din camera.
      -Unde pleci?ma intreaba el neclar.
     -Nu te priveste. i-o tai eu si ies din dormitor trantind usa in urma mea,insa el este prea ametit sa mai reactioneze in vreun fel.

    Cobor in bucatarie,imi fac o cana mare de ceai,apoi,desi e miezul noptii ies pe veranda si inspir adanc aerul rece al noptii. Privesc catre casa lui Aydan,insa toate luminile sunt stinse,insa e tarziu,la ce ma asteptam. El are o viata linistita,nu suporta drame zilnic,lucru pentru care il invidiam. Priveam in gol,iar tot ce imi doream era sa treaca noaptea mai repede sa il pot revedea pe Aydan,sa ma simt iarasi in siguranta in imbratisarea lui.