𝓘𝓵𝓾𝔃𝓲𝓪 𝓭𝓻𝓪𝓰𝓸𝓼𝓽𝓮𝓲

15

~o saptamana mai tarziu~
Claudiu

      Ma trezesc cu o stare de greata. Lumina unui neon imi bate in pleoape si nu ma lasa sa deschid ochii. Pe fundal aud un bipait vital,iar dupa ce reusesc sa ingaim un mormait in jurul meu se aud soapte,ca apoi sa simt caldura unei maini cum o prinde pe a mea.Reusesc sa deschid ochii si o vad pe sora mea,care statea langa mine,cu lacrimi in ochi si o expresie ingrijorata. Prin franturi de imagine incep sa realizez ce s-a intamplat si unde sunt. 
     -Ma bucur atat de tare ca te-ai trezit...A trecut parca o eternitate...spune sora mea suspinand usor.
     -Ce vrei sa spui? Cat am fost inconstient?
    -Astazi s-ar fi facut o saptamana. Sapte zile ca blestemate in care nici nu stiam ce sa mai cred,insa am continuat sa sper ca vei fi bine...

     O privesc si ii mangai usor mana cu degetul.Din toti ea niciodata nu m-a abandonat,a ramas acolo si cand nu meritam asta. Pana la urma familia este familie,te va accepta si cu cele mai mari defecte ale tale. Brusc,gandul imi zboara la Ariana,iar inima incepe sa-mi bata cu putere. Ea a fost cea care a lovit frontal camioanele,doar nu e posibil sa fi...Nu imi termin gandul si nici nu vreau sa ma gandesc la asta. Inima incepe sa imi bata nebuneste,iar bipaitul aparatului la care sunt inca conectat o ia razna. Se aud pe hol pasii grabiti ai unui medic care se indreapta catre salonul meu,ca apoi sa il vad privindu-ma zambind:
     -Ne onorati in sfarsit cu o privire,domnule. Ma bucur ca v-ati trezit si ca totul este in regula.
    -Din accident a mai fost cineva internat aici?intreb cu gandul sa primesc macar o veste despre ea.
   -O femeie si un barbat,insa nu au avut rani grave si in doua zile au fost gata sa mearga acasa.
    Cuvintele medicului m-au linistit intr-o oarecare masura,dar nu o puteam lasa asa pur si simplu. Odata plecat de aici trebuia sa o gasesc pe Ariana,daca eu nu am liniste,nici ea nu trebuie sa aiba. Framantarile si avalansa de ganduri ma epuizeaza,asa ca atunci cand sora mea pleaca,profit de momentul de liniste pentru a ma gandi la ceva,la un mod prin care pot ajunge mai repede si sigur la ea,sa ii demonstrez ca daca a mea nu este,nu va mai fi a nimanui. Imi relaxez corpul si las mintea sa lucreze,sa pun cap la cap cateva idei,recunosc,toxice si bolnave. Pierdut prin ganduri,planuri si idei cad in bratele unui somn adanc .

   Este o noapte intunecata,iar aleea principala este luminata doar de un felinar cu lumina alba si slaba. Ariana sta exact sub lumina lui,purtand rochita inflorata pe care o avea cand am intalnit-o prima data. Din partea opusa a trotuarului,silueta unui barbat se apropie de ea,ca apoi sa se prinda de mana:
    -Ma simt atat de libera.ii spune ea si merg mai departe,cand eu scot o arma,care straluceste in lumina obscura,pe care o indrept catre ea. 
    -Daca eu nu te am,nimeni nu te are!exclam si din teava pustii iese un glont cu tinta exacta.

    Ma trezesc confuz si privesc in jur,insa acelasi salon gol imi este decor. Zambesc,apoi rad nebuneste,mai sa fie aveam un plan. Era clar ca universul era de partea mea,ba chiar imi aratase si cum sa imi duc la capat scopul murdar. Tinta mea? Trebuia sa scap de Ariana,exact cum universul mi-a sugerat sa o fac.