𝓘𝓵𝓾𝔃𝓲𝓪 𝓭𝓻𝓪𝓰𝓸𝓼𝓽𝓮𝓲

9

       Ma prinde de mana si ne indreptam către masina lui.
     -Am crezut ca glumești.zic eu privindu-l zâmbitoare
    -Ti-am zis ca facem orice sa-ți fie bine
   -Nu ma așteptam chiar la asta.
   Și da era o adevărată nebunie. Era prima data când chiar se adeverise ceea ce măcar am îndrăznit sa-mi imaginez.
     -Unde vom merge?
     -Oriunde,Ariana. Departe de orice îți face rău.
      Suntem gata sa plecam,când simt ca ghinionul se tine scai de mine. Amicul lui Claudiu oprește în fata casei noastre,iar pana sa coboare,ma fixează cu privirea. Înțelege ca trebuie sa plece,însă înainte de a-si continua drumul,tastează ceva pe telefon,ecranul  aprins reflectandu-i-se în ochelari.
       -Calc-o,Aydan!spun,iar el înțelege ce vreau sa zic când da cu ochii de mașina vișinie care demarează în tromba pe alee. Chiar sunt toți niște nemernici.
       -Aydan...zic eu si-l privesc cu o urma de teama în privire.
     -Nu-ti face griji,Ari.
     -De ce ma ajuti? Totuși...suntem doar vecini și colegi...
     -Nu contează! Când nu am mâinile legate prefer sa ma implic cumva...Știu cum e sa pierzi...
     -Ce vrei sa zici?întreb eu privindu-l ingrijorata
    -Oh,Ari. Recunosc ca nu vorbesc despre viata mea,trecutul meu...Însă suntem doi,o mașină și nicio destinație.
     -Poți sa ai încredere...zic eu,iar glasul mi se frânge.
     -Am fost însurat...
    La asta nu ma așteptam. Nu l-as fi văzut vreodată astfel. Pare tânăr,chiar foarte tânăr,dar nu poți trage concluzii în recunoștință de cauza.
      -În urma cu doar doi ani...
       Face pauze lungi,pauze care-mi fac gura sa se usuce și inima sa vrea sa-mi sara din piept.
     -Eu am fost nevoit sa plec din oraș cu serviciul,iar ea...ea a rămas acasă. Era însărcinată în luna a7a,iar pentru ca nu se simțea asa bine nu ma însoțise atunci. De regula ma urma peste tot.vorbea,iar ochii i se umpleau de lacrimi,în timp ce vocea i se frangea. Le-am pierdut pe amândouă...zice și începe sa plângă, iar lacrimile lui parca-mi sfâșiau sufletul.
       -Pot sa...sa întreb de ce?
      -Din vina mea,Ari. O polița neachitata din trecu,un conflict mai vechi cu cei care conduc străzile noaptea... Îl credeam închis,pana sa aflu ca mi-au spart casa,ca mi-au violat soția și apoi au ucis-o. N-am sa ma iert vreodată...Nu pentru ca femeia pe care am iubit-o cel mai mult a sfârșit din cauza mea. 
      -Nu a fost vina ta...Chiar le-ai crezut sfârșite...
      -Trebuia sa ma asigur...nu trebuia sa o las singura...
     -Oprește...zic eu în timp ce-l priveam cum lacrimi amare ii curgeau pe obraji.
     Ii cuprind fata în palme și ii sterg delicat lacrimile cu degetele,apoi nu-mi mai reprim impulsul si-l sărut ușor pe buze. Ma priveste si-mi zâmbește în colțul gurii.
      -Te iubesc!spune el mangaindu-mi fața.
     -Te iubesc! ii răspund,ca apoi buzele noastre sa se lipească din nou.