𝓘𝓵𝓾𝔃𝓲𝓪 𝓭𝓻𝓪𝓰𝓸𝓼𝓽𝓮𝓲

19

     Ma întorc pe călcâie și țin mana pe clanta ușii,incapabilă sa mai fac vreo mișcare sau sa mișc vreun mușchi. Vreau sa deschid ușa însă mi-e frica de ceea ce pot vedea afara.
    Aud pasii grei cum se indreapta tarsaiti spre ușă de la intrare și se opresc brusc în capul treptelor. Aud respiratia intretaiata,ca apoi sa simt clanta cum coboară și ușa se deschide ușor. 
      Fac un pas în spate,iar respiratia mi se taie. Doua mâini ma cuprind,însă nu sunt capabila sa realizez ce se întâmplă. Îmi pun capul pe pieptul lui,iar când simt parfumul un  val de liniște ma cuprinde.
     Ma relaxez și ii prind cămașa în pumni și brusc încep sa plâng. Ma simt ușurată,ma simt în siguranță...Din nou în bratele lui Aydan.
     -Totul va fi bine,asa e?
    -Va fi bine,iubito. Nu-ți face griji. Ti-am promis ca te voi ajuta,am promis ca voi fi mereu lângă tine.
     -Mulțumesc,Aydan!
    -Te iubesc!
   -Te iubesc!
    Spunem și ne sarutam,un sarut electrizant,pasional,intens. Acel sărut specific noua.

~câțiva ani mai târziu~

    Iubirea nu pălește niciodată dacă este una reala. Au trecut ani buni de atunci,iar eu și Aydan ne iubim din ce în ce mai mult. Timpul este menit sa apropie nu sa despartă, iar noi suntem cel mai potrivit exemplu pentru asta. Îl iubesc si ma iubește,o spune și o dovedește prin gesturi mici,prin simple atingeri,iar scopul meu este sa l fac cel mai fericit bărbat din lume.
    El este la lucru,iar eu sunt în ziua mea libera,asa ca profit de situație. Pregătesc desertul sau preferat și îl aștept acasă. Trebuie sa ii spun ceva,un lucru atât de important,dar nu știu cum s-o fac. Știu ca va fi fericit sa audă asta,dar am emoții. Timpul trece greu când ești în așteptare. Orele mi se par ani,ani care trec atât de greu. Număr minutele pana ce Aydan avea sa ajungă acasă,iar inima mea amenință sa sara din piept.
      După o așteptare ca în foc,Aydan parchează pe alee. Sar fericita din canapea și îl întâmpin în fata ușii. Intra și ma privește nedumerit,văzând entuziasmul de pe fata mea.
     -Iubitule,ia loc. Trebuie sa îți spun ceva.
    Aydan ma privește confuz,cercetandu-ma cu privirea,în încercarea de a găsi un indiciu ce avea sa trădeze vestea.
     -Ce s-a întâmplat,iubito?
     -Vom avea un copilaș!spun eu,iar reacția lui nu întârzie sa apară.
   Ma cuprinde într-o îmbrățișare strânsă,atat de fericit. Striga și sare,ma îmbrățișează și ma saruta. Îmi atinsesem scopul,făcusem din Aydan cel mai fericit bărbat din lume.