Draga jurnalule , e prima data când îți spun așa . Cred ca m-am atașat de tine . Pana la urma tu porti toate sentimentele mele .
În fine , nu despre apropierea mea cu tine am venit sa scriu , planul era defapt altul . Este vorba despre viitorul meu , care probabil nu va mai exista . Am decis ca ar fi mai bine sa mor dar nu mă tine inima destul cât sa mă sinucid așa ca am ales sa mă las pe mana sortii .
M-am dus pe autostrada și m-am băgat în fata unei mașini . Din păcate aceasta a pus frână la timp și eu am scăpat nevătămata . Se pare ca universul nu prea vrea sa mor . Mă întreb de ce , nu am nici un scop in viața . Mereu mă întreb cum ar fi lumea dacă nu as fi existat și mereu ajung la concluzia ca ar fi fost la fel . Eu sunt doar o umbră , mereu prezentă dar nimeni nu o observa . M-am saturat sa fiu una , vreau sa fiu cineva !
Cu acest gând în cap m-am dus jos , în bucătărie . M-am obișnuit cu certurile așa ca le-am ignorat . Am luat primul lucru care l-am apucat , adică un satar și i l-am înfipt în cap tatei . Mama era socata și se uita ca mâța în calendar la mine .
A vrut sa sune la politie dar i-am tăiat mâinile . M-am uitat la ea cum e în agonie pana m-am plictisit și i-am strivit capul . Mi-am schimbat hainele cu unele negre , mi-am luat un cuțit și un satar și am plecat de nebuna prin oraș . Omoram pe oricine vedeam , de la copii pana la adulți sau chiar bătrâni . Nu îmi pasa ce era , voiam doar sa simt gustul sângelui .
Pana dimineața mai mult de un sfert din oraș a fost măcelărit de mine . Am ales sa merg iar acasă sa mă schimb iar . Când am ajuns politia era deja acolo și inspecta locul . Am reușit sa intru în camera mea și sa te salvez fără ca ei sa mă vadă . Am coborât pe unde am și venit , adică printr-un pom foarte aproape de fereastra camerei .
Cum pun piciorul pe pământ , o iau la goana spre câmp . Mă ascund după un fel de deal și aștept ca sa vina seara .
Agonia și furia mea se intensificau pe măsură ce fiecare secunda trecea și eu nu omoram nici un om . Am ajuns în pragul disperarii și am fugit înapoi în oraș . Multă lume m-a văzut dar nimeni nu a apucat sa sune la politie .
După puțin timp politia nu mai era o amenințare . Jumătate din oraș era deja moarta . Mai rămâne jumătate . Vreau da distrug tot ce tine de trecutul meu !
Am început sa dau foc la tot și sa distrug tot ce îmi iese în cale . Fără sa îmi dau seama am început sa plâng și mă întrebam de ce . Mi-am dat seama mult prea târziu ca te-am ars și pe tine jurnalule .
M-am băgat în foc și te-am scos . Din fericire nu ai pățit mare lucru . Tu ești singurul și veșnicul meu prieten . Am fugit din foc și am ajuns la malul marii . M-am uitat puțin mai atent și am văzut o familie care era în apa . Am înotat repede la ei și am încercat sa îi omor . Unul dintre ei a scăpat . După ce am terminat cu ceilalți m-am dus după el .
Era o fetiță , avea doar vreo 6 ani , par blond și ochi albaștri . M-am uitat puțin la ea și am simțit sila așa ca am omorat-o și i-am luat un ochi ca suvenir . Apoi am plecat mai departe ...
