Se spune ca timpul vindeca rănile dar nu este mereu așa . Unele răni sunt atât de adânci încât dacă se vindeca lasă o cicatrice . O cicatrice adâncă ce nu va dispărea niciodată . Acea cicatrice devine cu timpul o trauma . Îți e frica sa o înfrunți așa ca trăiești cu ea toată viața . Cam așa este și în cazul meu . Pana acum am scris trecutul dar ajung încet spre prezent .
Era week-end . Deși era primăvară nu se prea simțea asta . Încă era frig și ploua . Părinții meu discuta în camera alăturată . Discuția pare promițătoare . Fără țipete , fără certuri , doar o familie normala . Simt după mult timp o senzație de liniște . Era frumos . Mă simțeam mai ușoară , sufletul meu era mai ușor . M-am decis sa trăiesc măcar o zi ca un copil normal .
Am ieșit afară , m-am distrat și am zâmbit din suflet . Dacă așa se simte cu adevărat copilăria pot spune ca este cu adevărat cea mai frumoasa perioada a vieții .
Când ajung acasă tata nu mai era . Știam adevărul dar nu vroiam sa îl cred . Nu din nou . Mă simțeam iar ca o epava . Am vorbit cu mama și mi-a explicat totul . Am încercat sa fiu puternica , sa nu mai plâng . Asta a fost prima data când am reușit . Atunci mi-am dat seama ca eu nu mai aveam nici o legătură cu părinții mei . Ajunseserăm sa fiu în interior din gheata . Asta nu mă deranja . Pana la urma așa mi-am dorit sa fiu . Nu mă simțeam diferit . Mă simțeam ca mine .
A trecut o săptămână . E din nou week-end . Eu împreună cu niște fete trebuia sa facem un proiect . La un moment dat ne-am certat . Atunci mi-am dat seama ca nimeni nu mă înțelege și nu mă poate ajuta . Am început sa plâng . Nimeni nu a înțeles de ce . Toate eram prea distante de mine ca sa înțeleagă . Am plâns puțin apoi m-am oprit . Eram nervoasa pe mine însumi . Erau nervoasa fiindcă partea slaba din mine era în acolo , ascunsa în sufletul meu dar era .
Nervi puseseră stăpânire pe mine și nu mai aveam control . O fata a început sa țipe la mine ca eu tip . Eram gata în secunda doi sa o iau la bătaie dar m-am oprit . Am încercat sa mă calmez . Nu a fost prea ușor dar intr-un final am reușit .
Am ajuns în camera și m-am baricadat acolo . Stătea și mă gândeam . Nu simțeam cum trece timpul . Gândurile mi se amestecau prin cap și nu mai înțelegeam nimic . Un singur gând era la locul lui : Ca trebuie sa mor .
