Perfect Vongola (♪YAOI ♪)

Capitolul IX

         Mulţumesc pentru aşteptare, voturi şi comentarii! Sper să vă placă şi acest capitol! Lectură plăcută!

         Ajunşi în bucătărie am fost întâmpinaţi de părinţii mei care aveau deja pregătit tortul. Era exact cum mă aşteptam- nu aşa cum visam astăzi dimineaţă, dar pe aproape- îmbrăcat şi decorat în ciocolată, iar crema din care am mâncat înainte de a fi alungat era de ecler. Ştiu că spunea ceva de pizza, dar nu o văd. Probabil a băgat-o la cuptor; chiar şi aşa tot lipseşte ceva sau mai exact cineva. Mi-am rotit privirea prin încăpe până am găsit îngeraşul stând pe scaunul special pentru ea.

         I-am dat drumul mâinii mari- în comparaţie cu a mea -a lui Marcus, ducându-mă ţintă spre fiinţa pe care o iubem din străfundul sufetului. Am luat-o în braţe, strângând-o la pieptul meu. Acesta s-a agăţat imediat de tricoul pe care îl purtam, în timp ce gângurea ceva. Imi plăcea să cred că atunci când făcea asta încerca să îmi transmită sentimentele ei şi să spună ce o deranjează. Am preferat să stau de o parte cât timp timp tutorii mei îl felicitau pe brunet. Nu aş vrea să intru în vorbă. Mai mult ca sigur mă vor întreba dacă l-am felicitat pentru împlinirea acestei vârste minunate... ceea ce nu am făcut. Eeh... asta e! Nu o voi face anul ăsta, nici anul viitor... nici măcar un an nu-i voi face această plăcere de a-i zice cuvinte de acest gen. Cum am mai spus: nu voi face nimic care să-i dea satisfacţie. ''Ce rău eşti tu! Tocmai de aceea l-ai lăsat să te sărute la începutul zilei!'' Nu mai fi arţăgos şi ţine cu mine, stai de partea mea încurajându-mă, conştinţă idioată! ''Dacă eu sunt idiot, tu ce mai eşti? Probabil o specie de plantă umblătoate! Ohh! Greşeala mea! O buruiană umblătoare. Tu nu produci fructe sau ceva asemănător de care să se folosească cineva!'' Cât de urât din partea ta! Ai învăţat să vorbeşti în felul ăsta şi exersezi pe mine. Nu-i frumos deloc! ''Nu am pe cine altcineva să exersez cu excepţia ta! Doar tu mă poţi auzi.'' Ghinionul meu!

         Am oprit tot lanţul de gânduri, întorcându-mă cu faţa la familia mea şi Marcus. Acesta când observă că mă holbam la el se opreşte din discuţia pe care o purta pentru a-mi putea zâmbi într-un mod tandru, care îmi încălzea sufletul. Părinţii mei s-au uitat în direcţia mea, iar mama s-a îndreptat spre mine. Poate s-a scăpat namila şi i-a spus de lipsa urării mele. Atât îi trebuie că nu mai ţin cont că este ziua lui de naştere sau că părinţii mei sunt prezenţi şi pot vedea fiecare acţiune pe care o fac. Ajunsă lângă mine, femeia începe să vorbească calm, având o expresie mulţumită.

     -Dragul meu Eric! - e clar! s-a întâmplat ceva de care nu voi fi mulţumit, nici cât negrul de sub unghie, care, din întâmplare sau nu, este inexistent- Am o veste minunată!

     -Dacă este vorba de faptul că namila va sta la noi, nu mă mai anunţa! După cum vezi, deja ştiu.o iau înainte cu vorbele, pentru a putea evita o altă conversaţie stânjenitoare sau plictisitoare.

         Aceasta oftă după care o luă pe Angela de la pieptul meu mic, de copil. Din privirea ei am desluşit că nu aceasta era problema, ci ceva mai... diferit. de această dată am aşteptat să-mi spună care era adevărata noutate.

     -Vine bunica în vizită. Va sosi miercuri, la prânz.

         Când am auzit de baba aia ordinară am tresărit, încleştându-mi pumnii. Nu am mai stat să ascult restul... nu mai conta. Am fugit în camera mea apucându-mă să scot hainele din dulap pentru a le pune în cutii. Mai bine îl las pe Marcus să facă ce vrea cu mine decât să o întâlnesc pe cotoroanţa aia. '' Treci şi mişcă-te mai repede! Nu am chef să dau ochii cu peştele-femeie-obsedat-de-plăcere! Chestia aia nu poate fi numită ,,om''! Aşa cum se spune ,,Omeni sunt mulţi, dar persoane puţine''! '' Ştiu şi eu! Nu trebuie să-mi spui de două ori! Ştiu ce-i poate creierul ăla libidinos, doar nu degeaba a încercat să mă facă curva ei personală după care să mă vândă. Mai bine le spun părinţilor de ce o urăsc aşa de mult... dar ei nu merită chinul de a trăi ştiind că mama mamei mele a încercat să facă ceva ce ar termina pshic un adult, dar apoi un copil de unsprezece ani. ''Amice, ai avut noroc atunci că a trecut femeia aceea pe acolo... o adevărată frumuseţe blândă şi iubitoare care era despărţită de fiul ei, aflat în Italia, alături de tatăl lui.'' Da... unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-a întâmplat. Să stau cu doamna aceea iubitoare şi frumoasă, care gătea minunat, a fost tot ce mi-a trebuit pentru a trece peste acel şoc cu uşurinţă. ''Da... acel păr negru ca smoala, lung până aproape de fund, care îl ţinea împletit lejer şi dat într-o parte, acei ochi măslinii, care exprimau numai iubire părintescă şi pielea uşor bronzată, care îi acoperea corpul perfect proporţionat. Toate astea alături de personalitatea ei colorată, care devenea serioasă atunci când trebuia şi lipsa fricii, altfel nu îmi pot imagina de ce s-a avântat aproape de bunica ta, chiar dacă era înarmată. A ştiut exact cum să reacţioneze pentru a te salva de o babă slinoasă, care îi curgeau balele atunci când te vedea, lăsând la iveală o dantură alcătuită doar din câţiva dinţi. Imaginea ei îmi crează o repulsie de toate zilele şi nopţile pe care le mai am de trăit!'' Nu numai ţie! Păcat că a murit femeia aceea: Anabella. Cancerul chiar este o boală nemiloasă; nu a apucat să-şi mai vadă fiul măcar o singură dată. Mâine când mă întorc de la liceu trebuie să dau pe la mormântul ei. Parcă îi plăceau trandafirii albi.