Perfect Vongola (♪YAOI ♪)

Capitolul XII

       Bună! Ştiu că mă gândesc, şi eu, să postez după mult timp, dar am avut nişte momente mai puţin plăcute urmate de lenea care mi-o provoacă căldura- din motivul acesta urăsc vara- şi apoi a început şcoala. E greu să te obişnuieşti, din nou, cu un program puţin mai strict.Lăsând la o parte scuzele, vă mulţumesc pentru comentarile pe care le-aţi trimis. De curând le-am citit pe toate şi m-au motivat- ele şi o prietenă care o să se ţină ca scaiul de mine, pe la liceu, pentru a scrie. Nu am mai intrat pe wattpad la fel de des cum o făceam înainte, dar asta e, voi încerca să-mi fac mai mult timp. Cam atât am avut de scris. Deci... lectură plăcută! 

         Stăteam amândoi nemişcaţi. Niciunul nu făcea nici măcar o mişcare, doar ne holbam unul la altul citindu-ne în priviri ceea ce aveam în suflete. Nu mai aveam nevoie de cuvinte pentru a vedea cât de uimit şi fericit era, dar tot mai observam o urmă considerabilă de furie, care eram sigur că nu va dispărea prea uşor. 

         Eu încă mai aveam palma pe obrazul său bucurându-mă de căldura şi fineţea acestuia. Eram fericit, dar în acelaşi timp mă simţeam nesigur. Nu am fost atât de bucuros vreodată: el mă salvase de una dintre persoanele care le urăsc din toată inima, prevenind apariţia unei parţi din amintirile neplăcute, mă apărase într-un fel dulce pentru mine și în același timp dur pentru bătrân, sărutându-mă, așa cum îmi doream să fi făcut de dimineață, şi dându-i de înţeles libidinosului acela că nu are voie să se atingă de mine nici măcar cu o pană. Chiar dacă a fost posesiv nu mă deranjează, dar mi s-a părut înfiorător să îi văd acea privire plină de ură. Dacă putea ucide şi chinui doar uitându-se la cineva, acea secătură de om ar fi trebuit să moară în cel mai sadic mod posibil. Aproape că mi-ar fi fost milă de el, dar nu-mi e nici cât negrul de sub unghie, care este inexistent. Însă întâmplarea de astăzi mi-a arătat că suspiciunile mele sunt întemeiate. Marcus ar putea face cu mai mult decât astăzi. Cred că s-a abţinut extrem de mult să nu facă ceva care m-ar terifia. "Lasă reflectatul! Spune-i ce simţi cu adevărat pentru el! Asta e şansa ta! Nu o irosi aiurea! Poate nu vor mai fi momente din acestea în care atmosfera din jurul vostru să fie plină de tandreţe.'' Ar fi... dar nu... nu pot să-i spun. Mi-e frică de ceea ce va spune... de reacţia sa. Mă îngrozesc doar gândindu-mă... cunoşti mai bine ca oricine teama care o port în suflet de fiecare dată când sunt cu el. Nu am şi nici nu voi avea ceva cu faptul că este băiat, nu îmi pasă de ce va spune lumea, părinţii mi-au dat acordul de aproape un an... dar tot mi-e frică. Chiar acum îmi vine să plâng pentru ce se întâmplă. Nu... nu mai vreau să-l am alături... oricât de plăcut este să-l ştiu lângă mine şi oricât de fericit m-ar face acest lucru... nu pot accepta aşa ceva. Ştiu că este imposibil ca el să mă iubească... ."Hei... încetează! Vezi că ai început să plângi mai rău ca un copil mic."

         Abia când vocea din capul meu a grăit aceste cuvinte mi-am dat seama că picături mari de apă sărată îmi pătau obrajii, cel mai probabil înroşiţi, alunecând domol la vale, făcându-mă să văd în ceaţă chipul tot mai îngrijorat al brunetului. Chiar ştie să joace teatru de oameni mari. Aproape că nu-mi dau seama de falsitatea lui. Ironic... încep să cred din ce în ce mai mult în el.

         Acesta nu mai stă pe gânduri şi mă prinde în braţele sale mari ridicându-mă de la sol. Din reflex m-am agățat de gâtul lui, afundându-mi faţa în pieptul său, fiindu-mi frică că îmi va vedea mai multe lacrimi decât a văzut până acum. Mă prinsese mai bine, cărându-mă, ca pe o mireasă, până la pat, unde mă întinde cu grijă. Blândeţea pe care o poseda mă făcea să plâng mai tare şi să simt cum totul se învârte în jurul meu. Trebuie să mă mut mai repede, să scap, să fug de el! Nu mai vreau să mai am de-a face cu astfel de persoane, care se prefac în legătură cu sentimentele pe care le au!Aprope toată lumea face acest lucru, dar nu mă afectează în mod direct. Tot ce vreau este să-mi trăiesc viaţa liniştit, construindu-mi o familie pe care să o apăr cu toată puterea mea, să fiu fericit alături de persoana pe care o preţuiesc cel mai mult... dar aşa ceva nu se poate... îl iubesc... doar pe el. "Mai stai mult să plângi? Peste două zile vine bunică-ta în vizită, iar tu stai aici? Tu chiar vrei să şti cum acţionează un pedofil slinos cu acte de nebunie acută." Nu... nu vreau, dar- "Niciun dar! Treci, spală-te pe faţă şi termină cu împachetatul! Trebuie să plecăm cât mai repede. Nu vreau să dau de cotoroanţă. Mi-e frică că voi crea nişte cuvinte nu prea frumoase la adresa babei, care te vor lăsa cu sechele. în plus am priceput că nu vrei să-i spui ceva tocmai acum.''