Perfect Vongola (♪YAOI ♪)

Capitolul II

Mi-am lăsat părinţii să facă ce vor. Am preferat să mă îndrept către camera mea cu spetanţa că lucrurile mele au scăpat de mâna brunetului şi mai ales că nu voi face tărăboi prea mare.M-am oprit în faţa uşii gândindu-mă la avantajele şi dezavantajele pe care le aveam. Şansele de reuşită erau egale cu cele de eşec, dar cum încercarea moarte n-are o să mă arunc cu capul înainte. Am deschis uşa de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat şi m-am îndreptat către brunetul care stătea în vârful patului. Dă-mi Doamne răbdare, că putere o să am nevoie altă dată şi nu ştiu de ce aş fi în stare sa-i fac. Să fim serioşi acum! Acolo stau numai eu plus că îmi mângâie pisoiul. Este alb cu negru aşa cum îmi place mie! "Ho! Nervosule! Vezi că faci spume la gură. Aşa! Acum spune-mi şi mie care este planul!" A,da! Planul. Orice fel de persoană ai fi, indiferenţa doare cel mai tare. Ai văzut şi tu cum a sărit pe mine. Mai mult ca sigur îl va supăra cel mai mult acest lucru."Interesantă concepţie. Gândeşti ca o liceană tsundare. Foarte frumos! Te-ai transformat într-o fată care încearcă să-şi facă iubitul gelos. Ştiam că ai probleme grave de când vorbeşti singur." Hei! Stai puţin! nu sunt tsundere şi nici fată, iar el nu este iubitul meu. Ce eşti tu? Idiot? "Nu, tu te-ai făcu singur idiot, fraiere! Asta scrie pe fruntea ta!" Ce naiba te-a apucat ? "Nu-i vina mea! Ăla se tot holbează la noi şi la felul în care stăm să ne gândim. Nu crezi că este cam ciudat ca un adolescent să stea în cap pentru a se concentra?" Nu! De ce ? Eu cred că aşa îmi ajunge sânge la creier şi mi se oxigenează ajutându-mă să gândesc mai raţional.

     -De ce stai aşa? Vrei cumva să îmi arăţi ce fund bombat ai? Să şti că îţi reuşeşte! spune acesta pe un ton mai mult decât mulţumit de cea ce vede şi în acelaşi timp pervers.

         M-am întors cu picioarele pe podea cât de repede am putut. Cred că eram mai roşu ca o roşie. Nenorocitul! Ce vrea susţină? Dacă mi-a luat locul această poziţie era următoarea alternativă... ia stai puţin!

     -Dă-te jos din patul meu!Doar eu şi pisicul avem voie în el! spun sperând că nu va face vreo scena pe aici. Îi frâng gâtul cu prima ocazie dacă nu se dă jos.

     -De ce şi pufoşenia? Eu de ce nu am voie? spune făcând o faţă de căţeluş plouat. Chiar dacă are un chip de toată mila ochii sunt unii vicleni de parcă m-a prins în plasa lui de păianjen. Până şi acea arahnidă are mai mult suflet decât el. Este o insultă la adresa oamenilor şi a animalelor.

     -Nu ai voie pentru că...- dar atunci sunt întrerupt de uşa care tocmai s-a deschis. Rahatu' mă-sii! Acum s-a gândit să nu mai ciocăne! Tocmai când este idiotul ăsta aici. Hm... dacă stau să mă gândesc nu îi știu numele." Lasă numele! Pregăteşte-te pentru ce este mai rău! Ai fost demascat de mama ta!" Ai dreptate: Suntem morţi! A fost frumoasă viaţa asta cât a durat.

         Mama închise uşa şi abia atunci îl observă pe brunetul care stătea în patul meu, mângâindu-l pe Orion care torcea de zor. Numai pe mine nu mă place motanul ăla! Revenind: au stat puţin şi s-au analizat între ei până când mama se îndreptă spre băiat fără a mă băga în seamă sau să îmi ceară vreo explicaţie. Ajunsă în dreptul lui îl luă în braţe spunând fericită:

     -Nu imi vine să cred! Eric şi-a adus un prieten chiar de ziua lui! Kya!!! Tu eşti primul amic pe care îl aduce acasă. spune ea fericită de parcă a fost cerută în căsătorie, din nou,de către tata.

     -De fapt el nu este un prieten de-al meu. Este...- dar nu am apucat să continui că am fost întrerupt de nimeni altul decât domnul idioţenie în persoană: