Ochiul Dracului

* Schimbare de plan *

Hazel nu s-a întors. Devon stătea pe scaun în spatele biroului cu fața la ea și apoi la mine. La ea și apoi din nou la mine.

- Oh, prințesa rănită s-a întors acasă. Spun nervos și beat.

- Yasir ieși afară acum! Îmi ordonă Devon și mă enervez și mai tare. O apuc pe Hazel de mână și o întorc cu fața spre mine. Trebuia să mă privească și să vadă în ce hal m-a adus. Însă furia a crescut la vederea ochilor ei roșii. Nu era drogată ci istovită plâns.

- Ți-a făcut ceva? Mârâi printre dinți privind insistent. Efectul alcoolului ieșea din mine . Șimțeam cum îmi revin după ce ea era din nou aici . Atât de aproape de mine și atât de periculoasă așa cum spusese Devon.

- Nu și lasă-mă. Duhnești a alcool tu nu te simți? Îmi replică dar gândurile erau tot la tâmpitul ăla.

- De ce ai plâns? Suspina. Așteptam răspunsul care avea să mă ducă direct la Bono. Dar nu. Bono nu îi făcuse nimic pentru-că Devon era teribil de calm. Dacă întradevăr el ar fi fost de vină acum sigur nu mai trăia. Hazel devenise foarte ușor piesa cea mai importantă din viața lui Devon și din păcate și pentru mine devenise tot piesa cea mai importantă. Dar nu era orice fel de piesă. Nu era piesa de la mașină și nici cea de la radio. Era piesa care umplea un puzzle . Inima mea.

- Yasir. Ieși afară. Îmi mai ordonă odată Devon ceea ce o făcuse și pe ea să redevină la realitate. Părea pierdută și mi-aș fi dorit să știu unde îi fugise mintea.

- O să te aștept afară. Avem de vorbit. Spun și ies afară. Îmi trec palmele prin păr și trag de el în disperare. De ce plângea și din cauza cui. Cine o rănise? Erau întrebări cheie.

~ Hazel povestește ~

Știam că după ce voi ieși pe ușa aia nu mai aveam să scap de el. Era băut și probabil însetat de nervi . Devon își puse mâinile în palme. Era terminat. Era o veste care pe el îl marcase. O lacrimă cât o boabă de muștar s-a prelins pe fața lui. El încă o iubeste și eu o găsisem. Nu doar pe iubita lui cât și prietena mea. Era mai mare ca mine cu 7 ani . Mereu m-a apărat și a avut grijă de mine. Și totuși inima mea se opri pentru un moment când am realizat defapt prin ce chinuri a trecut și încă o face. Dar asta nu avea să mă împiedice. Trebuia să fiu tare și să lupt.

- Devon. Șoptesc spre el. O vom scoate de acolo. O să fiți împreună și o să aveți familia la care ați visat mereu. Îl încurajez dar el era în aceeași poziție. S-a ridicat brusc de pe scaun și a venit la mine.

- Hazel, o singură și enormă rugăminte mai am la tine. Apoi o să ne axăm pe problema ta. Acum Bono este și răzbunarea mea nu doar a ta. Există o mică schimbare de plan .

Nu înțelegeam de ce a spus asta . Eram total în ceață.

- Spune te rog.

- Vei pleca cu el într-un oraș mai îndepărtat. O mini vacanță cât eu voi avea timp să o scot de acolo. Te rog. Ochii lui mă implorau.

- Devon. Mi-e frică. Crede-mă că sunt în stare să fac orice dar nu atât de departe.

- Nu vei fi singură. O să ai un om mereu la un minim de 2 metri . Te rog Hazel. Te rog.

- Bine Devon . Orice pentru Ravenna. Orice. Spun hotărâtă dar și cu teamă. Știam că mă place dar nu vroiam să mă gândesc ce ar face dacă am fi doar noi doi singuri undeva. Îhh. Gândul ăsta era și puțin scârbos. L-am lăsat pe Devon să mediteze. Nu puteam să acționăm imediat pentru-că și-ar fi dat seama iar asta ne-ar costa scump. Mai ales pe mine . Încă nu aflasem nimic de moartea părinților mei și mai aveam nevoie de el. Am ieșit afară și am răsuflat ușurată când am văzut că Yasir nu era acolo. Am fugit spre mașină și am urcat în ea. După ce am închis portiera și am privit în stânga mea Yasir se uita la mine. Era în mașina mea lângă mine la nici un cm distanță.