Ochiul Dracului

* Roberto *

M-am fâțâit prin pat și mi-am aruncat ochii spre ceas . Era ora 03:23 . Noaptea bineînțeles și eu nu aveam somn. Era cald și am coborât jos să-mi iau un suc și apoi să merg în grădină. Am tresărit când am văzut-o pe Matylda. Stătea pe scaun și fuma o țigară. Tare femeia .

- Matylda? S-a întors spre mine și a zâmbit.

- Hazel scumpo. Ia un loc. Vocea ei era răgușită.

- Ce faci la ora asta aici?

- Ce faci și tu la ora asta aici. Am râs .

- Nu am somn. Este și cald și am zis că de aici se simte aerul altfel. Dar tu?

- Hazel. Am ceva pe suflet și vreau să-ți spun. Dintr-o dată am devenit interesată. Mi-a întins pachetul de țigări .

- Nu pot aici. Mă pot vedea părinții lui Yasir.

- Nu te vede nimeni aici. Ei dorm . Stai liniștită. Am luat o țigară și am aprins-o.

- Te ascult.

- Știi Hazel? Eu am avut cândva un soț. Nu am fost singură mereu. M-am despărțit de el când am aflat ce lucruri groaznice făcea. Știam eu că nu a fost singură în trecut.

- Lucruri groaznice ...cum ar fi?

- Proxenetism. Ducea fete cu vorba și le băga la prostituție. Mereu venea cu fete acasă pe motiv că le dă meditații dar defapt el le încerca. Matylda avea lacrimi în ochi.

- Oh Doamne dar asta este îngrozitor. Eram șocată.

- Partea proastă este că până și tu îl cunoști.

- Eu? Șoptesc nervoasă.

- Bono Balaz. Am înghețat. Îmi venea să mă dau cu capul de masă.

- Nu nană asta nu poate fi adevărat. Știu că se ocupă cu ilegalități dar atât de departe?

- Hazel nu te pripi. Mai am ceva să-ți spun dar jură pe memoria parinților tăi că nu vei spune nimic.

- Oh nu. Eu nu jur niciodată pe așa ceva doar dacă este grav grav.

- Crede-mă Hazel. Este singura șansă să afli adevărul. Altfel mă tem că nu-ți voi putea spune. Și-a mai șters un rând de lacrimi . Am oftat puternic.

- Jur pe memoria părinților mei că nu spun nimănui. Acum spune te rog. Eram agitată la fel ca și ea.

- El ți-a omorât părinții. M-am încruntat la ea și am clipit de câteva ori înainte să mă ridic de la masă. Mi-am trecut mâinile prin păr și am încercat să mă calmez.

- Nană asta nu e o glumă nu? Adică nu faci mișto de mine. Pentru-că dacă faci asta să știi că mă aduci la disperare. Nu se poate așa ceva.

- Ba da Hazel și partea cea mai nenorocită abia urmează. Mi-am blestemat zilele pentru asta. M-am urât pe mine. Hazel iartă-mă te rog.

- Nană nu e vina ta. Pentru ce să te iert? Încercam să mă abțin să nu țip în gura mare.

- Eu am pregătit formula substanței cu care ei au fost otrăviți. Eu nu am știut pentru ce v-a fi folosită. Iartă-mă Hazel. Plângea în hohote . Eu stăteam cu mâna la gură și eram total șocată. Eram în picioare lângă ea și nu-mi venea să plâng ci eram plină de ură și furie .

- Nană! Spun apăsat . Nu-ți bate joc de mine.

- Iartă-mă Hazel. Am luat-o în brațe și mi-am strâns buzele să nu injur.

- Nu e vina ta. Eu nu te condamn. Tu doar ți-ai făcut treaba. Stai liniștită. O să-l distrug cu propriile arme.

- Nu te băga în belele scumpo. Este periculos .