- Numele domnișoară !?
Privesc în gol gândindu-mă de ce încă mă mai aflu aici. Urăsc să mai vin la ore și mai ales să le văd fețele triste ale tuturor oamenilor de aici.
- Hazel Mazur... murmur
- Domnișoară, la cât de des treci pe la școală mă mir că încă mai ești trecută în catalog.
- Știu și eu mă mir câteodată. adopt fața de sictirită
- Ești conștientă că te pot zbura din liceu oricând nu?
- Vi se pare că-mi pasă? E tot ce vreau.
- Bine domnișoară. Ești sigură?
- Da și nu mă rog.
Nu știu ce baftă am putut să am în viață de am dat de atâția oameni proști. O mică vacanță nu-mi strică, sunt sigură. Ies din clasă și parcă toți mă priveau uimiți. Mai aveam câteva săptămâni și dădeam bac-ul.
- Hazel stai !
- Okei. Cât am fost colege de bancă te-am înțeles, dar nu mai văd rostul de acum încolo.
- Adică vrei să spui că prietenia noastră nu a însemnat sau nu înseamnă nimic pentru tine?
- Eu nu am prieteni.
Spun parcă rupt din suflet însă viața îți dă palme când nu te aștepți. De azi trebuia să încep un nou capitol. Îî întorc spatele la propriu și pornesc spre mașină. Aveam de făcut un bagaj nu? Îmi arunc geanta pe bancheta din spate și pornesc spre casă. Nu am nevoie decât de un duș și de o cafea.
- Bună Hazel.
Îmi întorc privirea și o zăresc pe vecina. Nici nu mi-am dat seama când am ajuns acasă. Stăteam și priveam la vecina mea care își ținea băiețelul de mână și parcă m-aș fi imaginat pe mine. Nu cred că familia e un lucru bun în viață. Diferența au făcut-o ei.
- Săru-mâna.
Spun și continui să privesc. Cu toate că nu mă interesa prea mult atașamentul de oameni copilul din fața mea îmi era drag. Avea un suflet cald și inocent. La fel ca mine când aveam 13 ani. Mereu am considerat că numărul 13 îmi este predestinat. Oare pentru-că mereu mi-a adus ghinion?
- Hazel? Mă strigă Case.
- Da piticule.
- Pot să vin la tine să ne jucăm?
- Sigur că da.
Știam de ce vine. Nu pentru mine cât pentru motanul meu. Misifu. Râd în sinea mea și după ce îmi iau geanta îl apuc pe Case de mânuța lui mică și intrăm în casă. Carry a intrat și ea cu noi. Cât timp noi ne-am savurat cafeluța Case s-a jucat cu Misifu.
- Noi o să plecăm acum. Poate ai și tu treburile tale.
- Okei. O pup și o îmbrățișez. Apropo. Dacă ești de acord îl pot lăsa pe Misifu la voi să se mai joace cu Case.
- Eu m-aș bucura dar este motanul tău.
- Nu e nici-o problemă. Nu e ca și cum nu l-aș mai fi lăsat la ei. Sper să nu intre la bănuieli.
- Pa iubire mică. Vino să te pup. L-am pupãcit și i-am oferit o îmbrățișare lungă să nu mă uite.
Ne-am salutat și am rămas singură. Din nou. Fug sus să-mi fac dușul mult așteptat și trebuie să-mi caut bilet. Mă mut. Mă mut în casă nouă.°°°
- Bună ziua domnișoară. Pașaportul te rog.Îi întind pașaportul și îi arăt telefonul pe care se afla biletul meu spre California. În sfârșit mă reîntorc în singurul loc al sufletului meu. Singurul loc unde pot uita de toate. Aprob din cap și merg spre ieșire.
CITEȘTI
Ochiul Dracului
Novela JuvenilIubirea nu ajunge pentru a trăi în liniște, trebuie bani, ei sunt cei care conduc și răzbunarea mea va costa scump.