Topește-mi inima !

Capitolul 1

  Ridic mâna stângă și îmi frec ușor ochii lipiți după un așa somn. Ce mai somn, zici că am dormit pe scânduri, nici măcar nu îmi simt piciorul stâng. Senzație care îmi face părul să se zbârlească încet.

Mă ridic în capul oaselor pentru a vedea unde îmi este piciorul "nesimțit "și ca să vezi, surprizele văd că își fac deja prezența. Este la locul lui, ținut chiar foarte bine de un ghips încântător . Ghipsul se întinde din vârful degetelor de la picioare și îmi cuprinde întreg piciorul, făcându-mă să mai dispun doar de un picior.

Ridic privirea debusolată, a doua surpriză nu mă lasă nici măcar să realizez ce am pățit, dar nici surprinsă de faptul că mă trezesc într-un salon de spital nu sunt, acesta este norocul meu. Analizez în detaliu camera. Pereții albi care cu siguranță își doresc să exprime viață și speranță, dar mie nu îmi inspiră nicidecum așa ceva. Sunt împânziți de mobilier lucios de un crem deschis, iar podeaua sclipește și ea sub puterea luminii care pătrunde prin fereastra imensă a salonului și se amestecă cu lumina provenită de la lămpile neon prinse pe tavanul unde privirea mea rămâne blocată. Pentru numele Domnului, încep să urăsc spitalele.

Aparatul de lângă patul meu piuie pe fundal. Masca de oxigen de pe fața mea începe să fie din ce în ce mai incomodă, strângându-mă inconfortabil de față, iar perfuzia fixată pe mâna mea brăzdată de răni pansate, mă anunță că din nou am făcut ceva destul de grav având în vedere faptul că tocmi m-am trezit într-o cameră de spital. La naiba Helen, problemele se țin scai de tine !

În colțul salonului pe un fotoliu verde spălăcit stă o claie de păr roșcat și creț. Îmi dau seama din prima clipă a cui este grămada de păr ,mai ales când văd că deținătorul se ascunde sub o revistă de scandal Hollywood-iană care este nelipsită din mâinile prietenei mele, fie zi sau noapte.

Revista se trage brusc într-o parte cu un foșnet puternic și lasă ochii albaștrii să inspecteze salonul aceștia revărsându-se direct pe mine, lungana de 1,73 se ridică de pe fotoliul de lângă fereastră cu o smucitură amuzantă și se repedă spre mine împiedicându-se în pantofii Stiletto care o mai înalță cu încă nouă centimetri .

-Nu mai pot ,de trei zile stau pe fotoliul acela îngrozitor ! Suspină roșcovana la urechea mea în timp ce mă asfixiază fără să realizeze cu părul ei buclat printr-o îmbrățișare strânsă .Îmi dau ochii peste cap bucurându-mă în sinea mea că nu mă vede. Urăsc dulcegăriile, dacă nu se îndepărtează acum jur că o pocnesc, n-am murit, ce naiba.

-Trei zile ? De trei zile stau aici ? Acum se explică durerea cruntă pe care o simt la o simplă atingere . Ce fac eu de trei zile aici Silvana ? îi adresez întrebarea cu un gram de îngrijorare în glas. Înmoaie îmbrățișare atât cât să mă privească fix cu ochii ei pătrunzători și uimiți la auzul întrebării mele și eu răsuflu ușurată când scap din capcana brațelor ei ucigașe.

-Ce faci ? Încerci să trăiești ! De parcă nu știi prin ce ai trecut ,era să mor de grijă Helen !Se enervează prietena mea ,în timp ce gesticulează cu mâinile alarmându-se până la extenuare și turuind o poveste întreagă pe care nu o înțeleg din cauza vitezei pe care a început să o dețină. La finalul moralei sale, ridică din sprânceană întrebător și eliberează aerul acumulat suflându-l nervoasă pe nări și țintindu-mă cu o privire criminală .

-Chiar nu am habar prin ce am trecut . Spun cu o voce ispășită, zâmbindu-i strâmb.

-Să nu spui că nu știi cum ai ajuns aici . Nu mai spun nimic ,doar aprob scurt din cap privind-o pe Silvana cum începe să se plimbe dintr-o parte în alta a salonului. Tocurile ei se lovesc de podea la fiecare pas , iar privirea ii se transformă în una îngrijorată .