Topește-mi inima !

Capitolul 10

    -Nu îl poți da jos, nu te mai chinuii!

Își întoarce ochii măriți de uimire amestecată cu puțină groază. Întredeschide buzele în încercarea de a articula un cuvânt. Se oprește, mai încearcă încă o dată să îmi dea un răspuns după care rămâne tăcută cu privirea fixată pe mine. O privesc cu coada ochiului cum se gândește la un răspuns pe care ar putea să mi-l ofere.

-Adică nu mai pot să dau asta jos după mine? Pufnește nervoasă spre mine, mărind ochii, iar acum știu sigur că e mai mult nervoasă decât uimită.

-Adică doar eu pot să-l dau jos, iubito! Îmi întorc capul spre ea, și o privesc zâmbind șmecherește pe sub mustața mea care deja dă semne de creștere. Să nu ai impresia că nu te cunosc destul de bine încât să intuiesc ce urmează să faci. Încă mă privește uimită, dar cumva reușește să își mute ochii pe carosabil. Norii care acum cinci minute au stors din ei și uitimul strop de ploaie încep să se risipească și lasă razele soarelui să pătrundă în interiorul mașinii.

De partea cui ești, Doamne?

Razele soarelui care stă să apună îi scoate în evidență ochii de vrăjitoare. Nu arată ciudat, arată de parcă vrea să mă facă să am nevoie de un duș rece de fiecare dată când mă uit în ochii ei. Ochiul stâng acum are un albastru mai frumos decât orice mare de pe globul ăsta nenoricit, iar maroul ochiului drept nu se compară cu nici o pereche de ochi căprui pe care i-am văzut în toată viața mea. A ei nu este un maro simplu, e un maro difeirt, special, demențial. Un maro care te poat face să îți pui capăt zilelor dacă ți s-ar cere.

Își întoarce privirea împreună cu corpul ei mic spre mine și mă privește insistent pe sub genele sale date exagerat de frumos cu rimel.

O privesc și eu fiind atent la drum în același timp.

Să îmi bag...!

Trag brusc pe dreapta, dar Helen nici nu se clintește când îmi vede reacția.

Ce vrea să facă vrăjitoarea asta mică?!

-Mă cunoști foarte bine, Sirius sau Leo? Nici nu mai știu cine ești defapt, dar stai liniștit iubitule, nici tu nu mă cunoști! Își pune picoarele sub ea și practic stă în genunchi pe scaunul mașinii mele și eu mă uit la ea ca un prost, fără pic de curaj să o iau de acolo ca pe un copil obraznic și să o poziționez pe mine.

Ce vrea să zică, chiar crede că nu o cunosc? O știu mai bine decât pe mine, de când am dispărut din viața ei o urmăresc zi și noapte.

Se mișcă în scaunul ei vrând să facă ceva, iar eu o privesc sceptic urmărind cum corpul ei mic se apropie de mine, își poziționează mâna pe maxilarul meu făcându-mă să fiu complet atent la ea.

-Du-mă acasă, Sirius, în nenorocita asta de secundă! De fapt, prima dată dă-mi asta jos de pe mine. Rostește cu un ton nervos, iar eu încep să iubesc să o scot din toate mințile.

Îmi duc palma care îi poate cufunda toată fața în mărimea ei, o apropiu cu o putere scoasă din comun de mine și o aud cum geme de surprindere când îmi lipesc gura de a ei într-un sărut care o face să tremure în brațele mele. Mă afund în moliciunea gurii ei care este brăzdată de un gust nebunesc de ceva dulce. Încearcă să mă evite, să se eschiveze, dar ceva o face să cedeze și mă sărută cu aceași duritate cu care mă avânt și eu asupra ei. Mă trage mai aproape de ea, gest care ne face dinții să se ciognească dureros. O iau de sub brațe precum pe un copil obraznic și o aduc peste mine fără să ne desprindem din sărutul copleșitor.