Topește-mi inima !

Capitolul 3

 Silviana apare lângă mine. Pe față ii se întinde un zâmbet șiret și își arcuiește șmecherește sprâncenele, făcându-mi cu ochiul. Cel mai probabil a văzut și ea marea scenă. Simt că începe drama. O privesc în ochii care îi strălucesc mai rău decât a unui psihopat. Știu ce gândește. O cunosc după expresia pe care fața ei o are. Refuz să îi aud aberațiile.

Barez atacul.

-Nici să nu te aud ! îi flutur degetul arătător prin fața nasului acoperit de un strat subțire de fond de ten . Îmi privește degetul nepăsătoare și își dă ochii peste cap .Își strânge brațele la piept neimpresionată de faptul că i-am citit gândul.

-Nu spun nimic. Acum. Dar nu scapi. Vreau detalii soro, am văzut ce privire avea. Te mânca doar uitându-se la tine. Îmi dau ochii scurt peste cap. Nu am ce să îi povestesc. Nu îl cunosc, nu mă cunoaște.

-Apropo mașina ta este la mine. Atât am mai salvat din incendiu. Îmi indică cele două valize roșii care ne stau la picioare. Îmi spune în încercarea de a nu-mi băga privirea criminală în seamă.

Accept faptul că schimbă subiectul și suflu ușurată că am scăpat din calea interogatoriului ei. Dar gândul care apare în mintea mea îmi schimă brusc starea de spirit. Mă readuce cu picioarele pe pământ. Cu piciorul pe pământ. Incendiul acesta nenorocit. Mi-a furat amintirile. Distrus casa și a avut grijă să facă la fel și cu viața mea. O lacrimă se rostogolește peste obrazul meu, dar am grijă și o fac să dispară ca și cum nici una nu a mai trecut pe acolo.

Helen, ființă ghinionistă ce ești !

Nici nu observ când mi-a luat-o Silvana înainte, dar deja are un avantaj considerabil față de locul în care mă aflu așa că îmi urmez prietena, care merge elegant spre SUV-ul ei imens. În sinea mea mă bucur că este înaintea mea și nu a văzut începutul de scenă lacrimogenă pe care am început-o fără vreun avertisment.

Ajung la baza scărilor, iar ea deja aranjează valizele în portbagaj cu o grijă chinuitoare care mă face să mă cutremur. Sper că nu începe să facă pe dădaca. Își îndeasă mâinile în buzunarele blugilor scurți din care scoate cheia SUV-ului argintiu care sclipește sub razele slabe a soarelui care o face să se strâmbe pentru a mă putea privii. Își mută privirea detașată și apasă pe butonul care deschide portierele printr-un clinchet scurt . Se întinde ca să prindă mânerul scos în evidență a portierei ușor deschise. Îmi ține portiera, Silviana fiind ascunsă în spatele portierei unde așteaptă sa mă așez pe scaunul pasagerului . Prietena mea uită mereu că am 1 metru și 55 de centimetri , în deosebire de ea care ajunge până la 1,73 fără nici o problemă .Pe lângă înălțimea mea de invidiat acum mai am și un picior în minus. Îmi sprijin toată greutatea pe una dintre cârje, iar pe cealaltă o ridic amenințător spre direcția în care se află și aștept să își dea și ea seama că nu am cum să urc acolo fără ajutorul ei. Ridic sprânceana stânga. Mă încrunt urât și simt ce privire ucigașă am pe chip.

Norocul ei că nu pot alerga acum.

Închide portiera printr-un zgomot infernal pregătită să înconjoare mașina pentru a ajunge la locul ei, dar privirea ii se ațintește direct pe fața mea nervoasă când portiera dispare dintre noi și ne pune față în față .

Se uită strâmb la cârja îndreptată amenințător spre ea. Încearcă să articuleze ceva, dar o iau înaintea ei, cu un glas pus pe ceartă.

-Să știi că nu am cum să urc acolo! În primul rând, ai o mașină imensă. În al doilea rând, abia ajung până la oglinda retrovizoare și în al treilea rând, am un picior în minus. Îi arunc în față argumente destul de bune spun eu. Dar ea este mult mai atentă la cârja pe care o flutur pe sub nasul ei decât la tirada mea.