— Pe bune, Jisung?! Ți-am păstrat un loc bun, și tu nu poți rămâne la meci?!, se frustră Hyunjin, dând agitat din picior.
— Hyunjin, l-ai auzit pe Jisung. Doctorul i-a spus că prima lui căldură se apropie. Chiar vrei să fie între atâția alpha, dacă i se va întâmpla asta?
În ciuda faptului că era un alpha, Jeongin părea să înțeleagă mult mai bine cum stau lucrurile. Sora lui mai mică era tot omega, de aceea el era mult mai responsabil în acest sens.
— P-Poate ai dreptate..., oftă Hyunjin.
Și-ar fi dorit ca Jisung și Jeongin să îl privească în timpul meciului de fotbal contra elevilor din școala de vis-a-vis. Însă, de data asta, se pare că doar Jeongin îl va susține.
— Jisung, ar trebui să stai în infirmerie, până la sfârșitul competiției., îi sugeră Hyunjin, bătându-l ușor pe umăr.
— Așa voi face.
Înainte să plece, Hyunjin îi ciufuli părul lui Jeongin, și dispăru printre ceilalți coechipieri.
Este plăcut să vezi că un omega, un beta și un alpha pot trăi într-o asemenea armonie, fără ca unul dintre ei să încerce să fie stăpânul celuilalt.
Jisung luă o sticlă cu apă plată, și în loc să meargă la infirmerie, el a intrat exact în locul în care jucătorii își îmbracă echipamentul. Un miros de acolo l-a atras atât de mult, încât a crezut că își va pierde mințile.
— Unde poate să fie?, se întrebă omega-ul, răscolind prin toate vestiarele.
Toate uniformele miroseau la fel de îngrozitor, iar Jisung nici nu putea explica mirosul. Știa doar că îi produceau greață, și atât.
Rămăsese un sigur dulap, iar Jisung era sigur că acela este lozul câștigător.
Acolo era. Acolo era hanoracul bej al lui Lee Minho, sursa mirosului care îl făcea pe Jisung să se simtă un alt om. Pe bune, nu s-a mai simțit niciodată așa. Avea furnicături la gura stomacului, îl treceau toate căldurile și-
Oh. Tocmai i-a sosit prima căldură.
— De ce fix acum...
Jisung se simțea moleșit, de parcă avea să cadă din picioare în orice moment, dar nu putea să aștepte să se întâmple asta.
Omega-ul s-a grăbit să încuie ușa, pentru că nu putea risca să fie găsit de vreun alpha, în condiția în care se afla.
Căută în ghiozdanul său supresoarele, cele pe care doctorul său i le-a prescris. Dumnealui i-a spus că ele îl vor ajuta în timpul căldurilor, cel puțin până când își va găsi un alpha.
Jisung a luat pastilele, a strâns hanoracul lui Minho la piept și a așteptat ca prima lui căldură să dispară.
— Ce minte blestemată am!, se certă Jisung, lovindu-se ușor cu pumnul în frunte.
Își imagina tot felul de scenarii erotice cu Minho, și asta nu era doar din cauza hanoracului care îi purta mirosul alpha-ului, ci și din cauza căldurilor lui Jisung.
Însă ce putea face? Era singurul miros pe care Jisung l-a suportat, singurul care nu i-a provocat greață.
Și din moment ce trupul lui începea să își revină, și Jisung putea gândi mai limpede. Dacă Minho este sufletul său pereche? Doamne, ar fi prea extraordinar! Șansele să îți întâlnești sufletul pereche sunt foarte mici, aproape de imposibil, așa că Jisung nu se putea gândi la nimic altceva.
Treaba cu mirosul trebuia să aibă o semnificație aparte.
— Sunt bine acum, deci mai bine plec de aici.
Jisung se ridică de pe podea, îndesă hanoracul lui Minho în propriul ghiozdan, și ieși din încăpere.
Nimic nu putea merge rău.
.
.
.
— Yah, Hwang, cum se face că Han Jisung nu e aici?
Hyunjin își întoarse capul spre colegul său, și pufni.
— Suntem în joc acum. Vrei să pierdem, Lee?
— Ți-e greu să-mi răspunzi la întrebare?
Hyunjin oftă zgomotos, dându-și pletele lungi și blonde pe spate. Nu-i plac oamenii care pun multe întrebări, mai ales cei care sunt curioși cu privire la prietenii lui.
— Fie! Jisung se apropie de prima lui căldură și- Și nu cred că era bine să îți spun asta.
Hyunjin voia să se lovească singur în acel moment. Era o gură spartă, și nu era numai asta, dar beta se supune alpha-ului, mereu a fost așa. Deci, Hyunjin a fost obligat de natură să îi spună lui Minho acele detalii.
— Asta înseamnă că alpha se vor avânta în jurul lui, să demonstreze cine este mai bun pentru Jisung.
— Așa este. Destul de patetic din partea voastră, alpha disperați.
Hyunjin nu îi suporta pe alpha, desigur, singura excepție fiind Jeongin.
Jeongin era singurul alpha care nu voia să își arate puterea, nu voia să arate cât de bun este, nu umbla după omega neajutorați. Jeongin se considera un plângăcios, însă în ochii lui Hyunjin el nu era așa.
În ochii lui Hyunjin, Jeongin era omul perfect. Era moale, copilăros, grijuliu- era tot ce își putea dori Hyunjin.
Dar era doar o chestiune de timp până când Jeongin va realiza cât de bun este de fapt.
— O să mă prefac că nu am auzit., își dădu Minho ochii peste cap, trecându-și din nou privirea spre oamenii din tribună.
Dar Jisung tot nu era acolo.
A/N: Primul capitol, YAYY!! :D
Efectiv nici nu vă puteți imagina câtă fericire îmi oferă acești doi protagoniști
minsung = terapie
Entuziasmați să vedeți câți admiratori va avea Jisung? Eu da.
Să-l admirăm puțin și pe Felix, că tare chipeș mai e
