Betrayed

3.Trădătoare+nesimtit=cuplul perfect

3.Trădătoare+nesimtit=cuplul perfect

-Eu şi mama voastră am decis că ar fi mai bine să ne separăm,declară tata.Poftim?!

-Stai,ce? De ce? Izbucnesc eu iar Mark îşi scapă furculita din mînă.Ati simtit vreo dată acel sentiment cînd vrei să strigi,să plîngi dar mîndria nu te lasă şi te alegi doar cu o durere în gît.Ca şi cum te-ai sufoca.Vrei să strigi,dar care ar mai fi rostul?

-Oricît de trist ar fi asta,nu trebuie să renuntăm sau ceva,privim înainte şi ne continuăm vietile,spune tata iar eu,înca cu expresia şocată pe fată,mă afund în scaun privind în gol.

-Mersi pentru cină,murmur rapid şi alerg pe scări spre camera mea.

O dată ajunsă înăuntru,mă arunc pe pat şi îmi îngrop fata în pernă,lăsînd lacrimile calde şi binevenite să curgă pe obrajii mei reci.Vestea mă lovi ca o minge demolatoare.A trecut,spărgîndu-mi peretii,sau mă rog,ce a mai rămas din ei.

Nu puteam să nu mă gîndesc la mama şi la zîmbetul ei blînd şi la locul unde se afla ea acum.Oare ce făcea? Era bine?

Am căutat în geanta mea pînă cînd am găsit obiectul pe care îl căutam: telefonul mobil.Am derulat pînă am găsit numărul ei şi am tastat 'apelează'.Am fost trimisă direct în căsuta vocală.Un sentiment de îngrijorare furnică pe şira spinării.Dacă a pătit ceva? Durerea din gîtul meu deveni mai apăsătoare.

Stătusem vreo 2 ore în camera mea,plîngînd şi derulînd memoriile rămase alături de mama.Îmbărbătează-te Payton,e încă în viată,acolo,afară undeva.Poate plecă la mătuşa Sarah.Da.Dar dacă nu? Tata încercă să intre în camera,dar l-am alungat de fiecare dată.Nu îmi pasă că a făcut ravioli cu ciuperci,a lăsat-o pe mama să plece,sau mai rău,dacă a plecat din cauza lui? Gîndurile chinuitoare şi amintirile au fost întrerupte de Mark care intră în cameră,fără să bată la uşa,nu ca tata.

-Bun,ne trebuie un plan şi ne trebuie unul rapid,spuse el primblîndu-se dintr-un colt în altul al camerei.

-Mark,ieşi..încerc să strig,eşuînd,vocea ieşindu-mi răguşită,joasă,tremurîndă şi pe nas.

-Nu rezolvi nimic dacă stai ca un sac cu cartofi,pe pat,toată ziua plîngînd,continuă el iar eu îmi dreg glasul.

-Am spus să ieşi,îi spun,vocea revenindu-mi cît de cît.

-Şi eu ti-am spus că nu vei rezolva nimic stînd,îmi replică el şi se aşează pe scaunul din apropierea biroului.

-Ce e de rezolvat? Nu e ca şi cum dacă îi vom trimite un buchet de flori,care 'pe adică a fost trimis de tata' şi mama îi va sări din nou în brate,spun mimînd ghilimelele cu degetele în aer.

-Bine,deci faci planuri de tot rahatul,am înteles.Aşa că,eu îl fac iar tu îl efectuezi,declară Mark.

-Nu aş fi aici acum,discutînd cu un obsedat de jocuri video dacă tata nu făcea ceva ca să o alunge pe mama,murmur şi pufnesc exasperată.

-De ce bărbatii sunt învinovătiti mereu? Sare Mark,ofensat într-un fel.

-Pentru că ei sunt cei vinovati,îi răspund calmă. Acumi ieşi naibii din cameră şi lasă-mă să dorm,aproape strig şi arunc perna liberă şi uscată în el.

-Continuă cu atitunea asta şi te scot din plan,mă avertizează el iar eu îmi dau ochii peste cap.

-Te rog,chiar aş vrea să scap de o pedeapsă în plus din cauza unui plan a lá tine,îi replic iar el îşi dă ochii peste cap,pornind spre uşă. Stai! strig din urma lui cînd e aproape afară din cameră. Dă-mi perna,îi zic indicînd spre perna ce zace pe jos.El îmi arată degetul mijlociu prin uşa abia-deschisă şi pleacă.