Betrayed

11.Gândaci,sushi şi adolescenti hormonali - Ziua 2

-Iubesc zâmbetul tău,mersul tău totul,a recunoscut Taylor apropiindu-se de mine.

-Şi eu,am şoptit.Adică,nu zâmbetul şi mersul meu,adică al tău,adică--

-Shh,m-a întrerupt el,apropiindu-se din ce în ce mai mult,buzele sale fiind la 2-3 centimetri de ale mele.

Sunetul brusc şi puternic mă făcu să sar şi să o lovesc din greşeală pe Hellen cu piciorul în cap.

-Oops? am făcut eu somnoroasă chicotind malefic şi trântindu-ma la loc pe pernă.

-Ce naiba? şuieră somnoroasă şi nervoasă Penny.

-Bunăăă dimineata soldati! auzisem vocea puternică şi voioasă a lui Taylor (domnul Owens) tunînd.

Mai multe voci nervoase şi somnoroase acompaniate de câteva înjurături pe seama profesorului se auziseră pe fundal.

-Mişcati-vă fundurile afară din cort! îi auzisem vocea din nou.Ce drăgut.

-Mm,cât e ceasul? am întrebat-o pe Hellen.

-Um,nu ştiu? Telefonul meu a murit ieri şi nu avem încărcător solar,a răspuns ea iritată.

-Chloe are,a intervenit Penny,doar că daca vrei să îl foloseşti,trebuie să plăteşti,a adăugat somnoroasă.

Materialul fin ce era pe post de uşă a fost îndepărtat,dezvăluindu-l pe Taylor,vesel.

-Buna dimineata,Payton,zâmbi el.

-Şi eu sunt bucuroasă să vă revăd,spuse sarcastică Hellen,reamintindu-i că ele tot se aflau acolo.

-Bine deci,duşul îl veti face în lac,anuntă Taylor.

-Wtf,nu,mai bine nu fac duş decât să îl fac în acelaş loc cu broaştele,am protestat eu.

-Iar dintii îi veti peria fără apă,doar cu pastă de dinti.Dacă vom folosi apă pentru perierea dintilor atunci nu vom avea pentru a bea,a mai adăugat Taylor.

-Şi dacă îmi mai rămîn resturi de pastă pe dinti? întrebă Penny.

-O vei înlătura cu limba şi scuipa,i-a zâmbit el.

-E mai rău decât în epoca de piatră,am declarat iar pe fundal stomacul meu a strigat pentru ajutor.

-Cuiva îi este foame,spuse Taylor.

-Da..când avem micul dejun? veni şi întrebarea mea.

-Imediat după ce alergati timp de 30 minute prin pădure,răspunse el zâmbind în coltul gurii şi plecînd.

-Acum recunosc,chiar ne trebuie lăcatele alea,declară Hellen.

-Că tot veni vorba,unde sunt lacătele mele? Îmi amintesc punându-le,am întrebat iar Hellen a râs nervos.

-Le-am scos adică,serios,de ce ti le-ai luat atât de mari? Mă tot loveam cu piciorul de ele,a motivat Hellen.

-Cu cât mai mari,cu atât mai rezistente,am motivat eu iar Hellen şi-a dat ochii peste cap.

-Oricum,ce criminal în serie foloseşte uşa? El ar rupe tesătura cu--.

-Nu.O.Spune,am întrerupt-o eu ştiind că urmează să spună exact ce a spus şi Mark.Încă îl urăsc pentru aia.