Moarte în paradis- Fangtasia

11. Secrete şi minciuni

Un capitol scurt care dezvaluie un secret teribil [LOL]

Doar trei personaje se afla in textul de mai jos, iar  celelalte vor fi incluse mai mult in urmatorul.

Ok, nu vreau sa fiu rea, dar fratilor! Daca vreti sa stiti cand postez la ceva, fanati-ma in pana mea, ca m-am saturat sa stau sa anunt enspe mii de persoane ca am pus capitol nou . Si asta e valabil pentru toate povestile. Asa ca de acum renunt la a mai anunta pe cineva. PUNCT.

Cu prietenie si o tona de nervi, SoundOfHysteria.

_______________________________________________________

Aerul proaspăt îmi invada nările, făcându-mă să simt briza neastâmpărată a mării şi râsul ei… Da, râsul ei gingaş de copil etern, părul brunet jucându-se vesel în timp ce alerga pe nisipul călduţ, ochii verzi - atât de simpli, dar totuşi misterioşi şi pielea albă care lucea în lumina blândă a soarelui. Îmi plăcea s-o văd aşa fericită, bucurându-se pentru prima oară in ultimile câteva sute de ani de ceea ce numai oamenii puteau – razele sferei luminoase de pe cerul de un albastru perfect.

Mă ţineam după ea, râzând, glumind împreună. Plaja era pustie, eram doar noi doi…noi doi şi cu marea. S-a apropiat entuziasmată de apă, simţind-o rece sub tălpi. În tot acest timp mă ţinuse de mână, nu-mi dăduse drumul nici pentru o secundă. Şi-a ridicat una dintre mânuţe în dreptul ochilor, lăsând inelul argintiu să strălucească în bătaia soarelui. Dar ea strălucea mai tare, radia chiar. Şi-a lăsat privirea în jos, buzele-i arcuindu-se într-un zâmbet sfios şi strecură pe un ton slab, dar totuşi sincer:

- Mulţumesc mult, mulţumesc că mi-ai redat posibilitatea de a simţi căldura imprimându-mi-se pe pielea mea proprie. Mulţumesc că nu m-ai abandonat niciodată şi nu în ultimul rând mulţumesc că eşti în stare să mă poţi iubi şi tu aşa cum o fac eu. Te iubesc, Chuck.

Mi-a ridicat braţul drept la nivelul buzelor sale, sărutând inelul identic cu al ei.

Lumina deranjantă a soarelui învălui camera, ajungând să-i tulbure dulcele vis al brunetului, care încă suspina în adâncul sufletului după iubirea demult pierdută între mrejele timpului. Mreje ale căror împletituri s-au lărgit o dată cu vremea, iar acum s-au desprins lăsând trecutul să-şi înfigă ghearele însângerate asupra inocenţei prezentului. Îşi deschise pleoapele, observând corpul cald şi plin de viaţă care se odihnea lângă dânsul, corpul peste care nu şi-a pus amprenta încă… Şi nu înţelegea cum de până acum i-a respectat intimitatea, când putea oricând să i se joace puţin prin interiorul plin de mister. Un gând îi fulgeră prin minte, amintindu-şi de fapt motivul pentru care totul se întâmpla… Dar oare ceea ce spuse era cu adevărat real? Nici lui nu îi era posibil să creadă că a zis-o sau să vadă dincolo de cuvinte - direct la sursa de drept a sentimentelor. Imposibil, imposibil…îşi spuse el în gând şi, fără a face vreun zgomot, se ridică din pat şi porni spre living parcă plecat cu mintea într-un alt univers. Acolo, avu marea surprindere să întâlnească doi ochişori răi şi verzi, totodată puri ca iarba abia încolţită. Se aşeză pe canapea, părând nepăsător la suprafaţă, dar în interiorul său ducea cea mai grea luptă, aceea cu senzaţia de dragoste nesfârşită pentru fiinţa care-i urmărea fiecare mişcare.

- Ce cauţi aici? spuse dându-şi ochii peste cap în timp ce schimba postul de televiziune.

- Rich m-a lăsat să intru, zise bruneta pisicindu-se pe lângă bărbat.

- Dispari din casa mea, Lorette sau cum îţi spui acum…

- Chuck, iubire, doar mă ştii de atâta timp… numele meu e cel pe care obişnuiai să mă strigi noaptea...

Femeia rânji, apoi se strecură până la urechea lui, îşi întredeschise buzele dorind să-i şoptească cele câteva sunete care-i trezeau fanteziile la viaţă, dar fu întreruptă de micul cap roşcat care ieşea de după uşă. Figura Deliei fu crunt dezgustată de scena cu care avu ghinionul să-şi perturbe simţul văzului. Ziua precedentă îi spunea că o iubeşte, iar dimineaţă îşi lingea urechile cu târfe…târfe ca Lorette. Nenorocitul! Plecă, lăsându-i pe cei doi să-şi continue acţiunea. El dori să se ridice, dar fu oprit de trupul brunetei care se afla în poala lui, privirea fiindu-i profund aţintită într-a ei.

- Nu pleci nicăieri dulceaţă, se răsti ea râzând.

Brusc, el nu se mai putea opune. Legătura de creator-progenitură dintre ei se făcea puternic simţită.

- Acum ascultă cu atenţie, pentru că a doua oară nu îţi voi mai spune. Bărbatul fu imediat  acaparat de vocea ei suavă, dar şi de forţa cu care sângele ei îi pulsa in propriile-i vene. Delia nu mai înseamnă absolut nimic pentru tine, nimic, mă-nţelegi? Uită de ceea ce simţi acum pentru ea, uită toate momentele petrecute în compania ei, uită c-o iubeşti. De azi eşti rece şi distant cu ea, n-o mai vrei. Sunteţi pur şi simplu nişte prieteni…sau nici măcar atât. Mă adori din nou pe mine, prima ta dragoste, Lilith…

Fata termină micul ei discurs şi se ridică cu o figură care falsa perfect o părere de rău, apoi se îndepărtă, părăsindu-l confuz şi îndurerat. Nu înţelegea ce tocmai avu loc, nu ştia ce urma să se întâmple. Era ca şi cum lumea i se prăbuşea în faţa ochilor, iar el nu putea face nimic să oprească catastrofa. Stins pe interior şi cu chipul inexpresiv, se ridică ca şi cum nimic nu se întâmplă şi păşi spre camera lui. Ajuns acolo, se trânti pe patul moale, ascultând cu ochii închişi sunetul lin al apei duşului pe care-l făcea singura şi unica lui stăpână, cea care i-a oferit nemurirea…