Dulcea înțelegere, după care am alergat și am tot alergat fără oprire, n-a existat niciodată cu adevărat, la capătul tunelului meu. A fost doar o minciună stricată, o nălucă prefăcută, o consolare ștearsă de vagi încercări menite să mă răscolească...
Atât a fost tot cea ce am întâlnit în calea mea.
O dezamăgire numai bună să mă conducă, spre a detesta mai profund acest univers sterabăd, în care încă mai respir, resurscitată de cuvinte, mânzgăile pe o foaie digitală. Deranjul zumzetelor din jurul meu îmi scâcâie sfânta liniște mormântală. Și încă mai îndrăznesc să aud urâcioase afirmații, care îmi sunt aruncate în suflet, ca niște roșii, azvârlite către o statuie demult pierdută în statornicie.
Ce frumoase sunt frazele de judecată, care lovesc în golul unui bolovan nedeslușit. Ce plăcută batjocură izvorăște din toxicitatea unei lumi atât de atotștiutoare... de geniale...
Mai rău e pentru acel praf care se rostogolește asupra bolovanului lovit în șuturi. Tot timpul trebuie să-și miște prezența deranjată, din vina pietrii bune de nimic, care a uitat și noțiunea nenumăratelor bufnituri pe care le-a primit.
Mare păcat că încă bolovanul nu s-a sfărâmat în pulberea eternă a distrugerii. Însă interiorul lui atât de neînțeles se macină cu timpul, devorat de viermii șireți, care sunt în stare să mestece până și piatră, doar ca să-și umple burțile slinoase.
Lumea poate într-o zi va râde de bucurie cu tot rânjetul diavolicesc, că a scăpat de o progenitură atât de nefolositoare și neprețioasă, ca un bolovan neînțeles, răsărit pe drumul vieții.
CITEȘTI
Searbădă eliberare
Literatura Feminina|| O gloată de sentimente aruncate pe o foaie || Sub confortabila mască a anonimatului, mi-am cules câteva fragile picături de curaj și am îndrăznit a-mi deschise cufărul cugetului, de dragul de a vărsa în cuvinte și în rânduri, un strop din...
