Câteodată mă ciupește de braț cheful de a scrie fără niciun drum, fără nicio idee. Acel scris sălbatic în care logica nu contează, niciun cuvânt nu e dat afară ori înlocuit, acțiunea e o frântură rătăcită și apărută de undeva din abis, iar sensul nici că se chinuie să existe.
E o sete ce nu invocă cerea de apă. E o chemare fără glas. E o constrângere a spiritului creator care parcă s-a săturat să își stăpânească magia între gratiile unor reguli de conduită și vrea să iese afară din casă dezbrăcat, neșlefuit, nepieptănat.
Și așa se nasc texte fără menire. Texte care n-au o cale anume. Foi aruncate prin sertare. Agende începute și neterminate. Dezordine. Învălmășală de cuvinte care nu-și găsesc locul niciunde. Mă uit în jur și oftez în gând.
Oare de ce spiritul meu trebuie să fie mereu în halul ăsta de neîngrijit? Energia pleacă pe apa sâmbetei. Planurile s-au năruit de mult. Timpul fuge liniștit pe lângă mine. Cu siguranță n-are nici-o treabă cu ofticarea mea dramatică. Progresul scârțâie pe undeva prin colțul minții. Mecanismul ordinii s-a ars ori nu mai are chef să meargă. Improvizații și idei de mâna a doua se plimbă cu mâinile întinse pe lângă mine.
Parcă era vorba că vreau ceva original de la mine. Parcă odinioară credeam că aș putea țese la nesfârșit acele fire luminoase al beculețelor care mi s-au spart de mult. Neînțelegere în jur, ba chiar dezamăgit dezacord. De ce oare am crezut că dacă-mi storc sufletul de puteri pot creea arta pe care am tânjit să o admir mereu? Oare n-am făcut decât să-mi las spiritul să dea piept cu setea, nemulțumirea și dezastrul care m-au pătruns?
CITEȘTI
Searbădă eliberare
ChickLit|| O gloată de sentimente aruncate pe o foaie || Sub confortabila mască a anonimatului, mi-am cules câteva fragile picături de curaj și am îndrăznit a-mi deschise cufărul cugetului, de dragul de a vărsa în cuvinte și în rânduri, un strop din...
