Parfum de Scorțișoară [ Esența Iubirii - Volumul 1 ] ✔

Capitolul 20

— E din cauza extenuării. Tensiunea și pulsul îi sunt bune. Trebuie doar să se odihnească, o asigură cardiologul pe Cassandra, înainte să iasă din salon. După ce s-a asigurat că a fost lăsată singură, doar cu Sylvain, și-a permis să plângă. Ultimele ore au fost de-a dreptul agonizante și avu impresia că a trecut o adevărată eternitate până când i s-a permis să îl vadă pe Sylvain. Acesta leșinase în brațele ei, imediat ce au văzut-o pe fetița lui Xander, iar doctorii care au intervenit nu i-au permis să intre în salon până când nu l-au stabilizat.

A sunat-o pe Emerald, dar nici măcar ea sau Julio nu puteau să facă prea multe. Erau plecați în Australia, pentru o întâlnire cu primarul orașului Melbourne. Mama lui Sylvain deja începuse să se panicheze, voia să își caute un bilet de avion, dar Cassandra i-a reamintit că avea alături cel mai bun personal medical și că Sylvain avea să se facă bine. Trebuia să se odihnească pentru câteva ore, să nu fie deranjat de absolut nimeni. Julio a rugat-o să aibă grijă, să îi anunțe în secunda în care Sylvain avea să se trezească, dar, dacă avea nevoie de ajutor, putea să apeleze la Raymond. Cassandra a încercat să îl sune, dar i-a respins fiecare apel în parte și nu a fost o surpriză în momentul în care și-a dat seama că i-a blocat numărul, așa că s-a resemnat. Era doar ea cu Sylvain. Și speranța că el avea să își revină.

Îl apucă de mâna dreaptă cu ambele ei mâini, încercând să nu strige. Dacă ar fi rămas la petrecerea aceea și dacă ar fi vorbit cu el, nu s-ar fi ajuns într-o asemenea postură. Știa că doar din cauza ei s-a întâmplat așa ceva. Sylvain nu s-a putut odihni din cauza ei. În acele clipe, când singurul zgomot care se putea auzi era doar aparatul care îi monitoriza bătăile inimii, Cassandra realiză că avea să îl iubească pe Sylvain Orsini pentru tot restul zilelor ei. Nu o mai interesa absolut nimic. Voia doar ca el să se trezească și să îi spună adevărul. Că doar pe el îl iubea.

O bătaie în ușă o opri din plâns, dar nu i-a eliberat mâna lui Sylvain. Luciano a pășit în salon și, pentru prima dată de când l-a cunoscut, Cassandra și-a dat seama că era cu adevărat speriat și nu știa ce anume se întâmpla. Își coborî privirea asupra lui Sylvain, care avea ochii închiși, dar asta nu a împiedicat-o pe fată să îi aranjeze câteva șuvițe care i-au căzut pe frunte.

— Ce se întâmplă aici? Eram la o lucrare practică la neurologie și o asistentă a venit și mi-a spus că Sylvain a leșinat după ce a ieșit dintr-o operație, murmură Luciano, aruncând o privire asupra perfuziei care nu se golise nici măcar pe jumătate. Cassandra știa că aveau să treacă mai mult de două ore până când perfuzia avea să se termine și, eventual, să fie schimbată.

— Stella Jackson, una dintre asistente, mi-a spus că nu a ieșit din clinică de vreo trei zile și că nu a mâncat mai nimic. Azi a avut două operații, la foarte mică distanță una de alta. Mai multe nu știu, dar cardiologul a spus ceva despre extenuare, cu fiecare cuvânt pe care putea să îl rostească, simțea că începea să tremure tot mai mult. L-a mai văzut pe Sylvain dormind, dar, în acele clipe, chiar se temea pentru sănătatea lui, pentru viața lui. Niciodată nu a fost atât de slăbit și era atât de evident că se lupta să trăiască.

— I-am spus de atât de multe ori că muncește prea mult, dar e un copil idiot și de ce să mă asculte? Și când te gândești că am vrut să plec poimâine acasă. Trebuie să vorbesc cu avocatul meu, să îmi prelungească șederea aici încă o lună sau două. Din acest moment, preiau conducerea clinicii, iar tu, draga mea Cassandra, vreau să mă anunți dacă se întâmplă ceva.

— Nu vreau să plec de lângă el, dar trebuie să mă duc la el în birou, să îi iau telefonul, în cazul în care îl va căuta cineva. Puteți să rămâneți câteva minute aici? Îl întrebă, imediat ce s-a ridicat de lângă Sylvain. Acesta nici măcar nu a reacționat în momentul în care mâna i-a fost eliberată, dar asta nu a împiedicat-o pe Cassandra să se aplece și să îl sărute pe frunte, șoptindu-i că îl iubește. Imediat ce i-a întâlnit privirea lui Luciano, acesta i-a zâmbit îngăduitor, încercând să îi transmită că nu avea vreun motiv de îngrijorare.