Parfum de Scorțișoară [ Esența Iubirii - Volumul 1 ] ✔

Capitolul 24

A cerut să fie lăsată singură pentru câteva minute. Imediat ce ultima persoană a plecat, iar ușa a fost închisă, Cassandra și-a închis ochii. S-a așteptat să fie extrem de agitată, să plângă și să strige la oricine vorbea mai tare, dar era surprinzător de calmă. Știa foarte bine ce anume avea de făcut și știa unde anume avea să ducă totul. La iubitul ei. La omul ei drag. La omul care, în mai puțin de o jumătate de oră, avea să devină soțul ei, iar gândul acela

o liniști și i-a adus și mai multă încredere. Niciodată nu a fost atât de calmă, iar asta doar pentru că știa foarte bine ce anume o aștepta. Era doar o ceremonie și o petrecere, după care avea să înfrunte adevărata realitate, alături de soțul ei. Nu îi era teamă, deoarece nu era nimic din ce nu putea face.

Trecându-și degetele peste materialul rochiei, încercă să își amintească sentimentele care i-au năpădit sufletul în momentul în care a probat-o pentru prima dată. Când și-a dat seama că, într-adevăr, a găsit rochia perfectă. Corsetul, nu foarte strâmt, avea brodate lăcrămioare, florile preferate ale Amaliei, trena, de aproape doi metri și jumătate, era detașabilă, iar tivul abia dacă atingea podeaua, semn că putea să se miște în voie. A făcut o piruetă, abținându-se atât de greu să nu înceapă să râdă, iar când a ajuns, din nou, în fața oglinzii, a inspirat adânc, analizând fiecare detaliu, încercând să se bucure de ultimele ei secunde în postura de domnișoara Wright.

Respectase tradiția și a ales ceva vechi. Purta o agrafă de păr nu foarte mare, în formă de floare, care îi ținea într-o parte șuvițele mai năzdrăvane. A fost agrafa pe care mama ei a purtat-o atunci când s-a căsătorit și era, de departe, singura modalitate prin care își avea părinții aproape într-un asemenea moment. Nu avea amintiri foarte clare cu ei, dar știa agrafa aceea foarte bine, deoarece mama ei a purtat-o tot timpul. De fiecare dată când ieșeau undeva sau venea cineva în vizită, Camelia Wright avea agrafa aceea în părul ei lung și blond. A iubit bijuteria aceea la nebunie, iar Cassandra era convinsă că ar fi fost foarte fericită să o vadă într-o asemenea postură, purtând bijuteria aceea, într-o asemenea zi. Deși Cassandra putea să bănuiască faptul că mama ei ar fi avut ceva de spus cu privirea la coafura fiicei sale. Nu și-a lăsat părul să crească, nu a renunțat la bobul sau la culoarea aceea închisă. Era, poate, singura mireasă care a refuzat să își onduleze părul în vreun fel, să își aplice prea multe produse, preferând doar să folosească o placă de păr și puțin fixativ, iar agrafa aceea era singurul accesoriu care îi împodobea podoaba capilară. Refuzase să poarte voalul, avea să șocheze mulți invitați, dar chiar nu o interesa. Voia doar să se căsătorească și să se simtă bine în acel moment.

Rochia de mireasă și pantofii reprezentau ceva nou, iar ceva împrumutat era reprezentat de către cerceii pe care Emerald i i-a oferit la ultima cină de dinainte de nuntă. Nu putea să lipsească și ceva albastru, culoare care, atunci când venea vorba despre căsătorie, reprezenta iubirea, puritatea și fidelitatea, elementele care se aflau la baza unei căsnicii reușite. Iar când Sylvain avea să vadă ce anume era acel obiect albastru, cu siguranță urma să afișeze cel mai arogant zâmbet cu putință. Cassandra chiar era hotărâră să își surprindă soțul și, pentru asta, a ales să poarte o jartieră din dantelă albastră, pe coapsa dreaptă.

Aștepta doar momentul oportun să îi spună despre acel accesoriu și să îl vadă de ce anume era în stare pentru a-l da jos. Gândurile i-au fost întrerupte de o scurtă bătaie în ușă și nu a trecut foarte mult până când Julio a pășit în încăpere, ținând un buchet de flori în mână. Flori de portocal, lăcrămioare și trei trandafiri alcătuiau buchetul de mireasă al Cassandrei. Tatăl lui Julio purta în piept un trandafir roșu, era extrem de emoționat, dar vizibil mândru. S-a abținut cu măiestrie să nu sufle un cuvânt despre responsabilitatea pe care o avea în ziua în care fiul lui cel mare se căsătorea. I-a fost teamă ca istoria cu Sophia să nu se repete, dar, când a văzut-o pe Cassandra în rochia de mireasă, calmă și sigură pe sine, se liniști și încercă să își adună puterile, să își reamintească tot ce avea de făcut, astfel încât totul să decurgă perfect.