In spital era liniste ,micuta Rose era in coma de 2 zile, pe pat ,avea probleme cu piciorul stang. Coridoarele erau goale pustii si goale, razele soarelui,parca nu mai treceau de ferestrele cu draperii gri. Umbra era peste tot si peretii vopsiti intr-un gri-galbui pareau ca afumati, vapuri de melancolie si nostalgie brazdau tavanul alb, singurul lucru ce dadea vreo urma de pace de pe acel coridor al ororii.
Intr-o noapte Rose avea impresia ca era treaza ,vedea un baiat suplu ,cu ochi albastu-verzui ,parul brunet si imbracat tot in alb. Parea de o varstacu ea. Insa lucrul cel straniu era ca ca avea o pereche de aripi albe ,lui Rose ii pareau...gaurite...nu, nu era asta cuvantul...de dantela. Apoi isi aminti de desenul ei ,pe care il vedea acum pe noptiera patului.
