~povestea noastră~ 1 |Mattheo Riddle

Cap. 13- Salvare.

[EDITED]

Mattheo's pov:
*Saya mi-a zâmbit și a trecut pe lângă mine, intrând în curtea școlii. Fără s Ama mai gândesc, am băgat cheile în buzunar și m-am îndreptat în pași grăbiți către stația de autobuz. M-am oprit când am auzit un sunet puternic, tună. M-am uitat către cer și am văzut cum norii începeau să se adune, asta fiind un semn de ploaie. Trebuia sa ma grăbesc. Dar pana sa apuc s Ama grăbesc, autobuzul care ma lăsa cel mai aproape de casa lui Saya a trecut pe lângă mine. Stația nu e atât de departe, dacă fug aș putea să-l prind. Am fugit și am fugit în speranța că aș putea să prind autobuzul dar fix când am ajuns, autobuzul a plecat. Nu mai puteam sa aștept pentru altul, era prea mult iar ploaia ar putea să înceapă în orice clipă. Am început să fug pana la casa Sayei.*

*Era destul e departe, pe la granița orașului, Sayei nu îi plăcea să stea în zgomot. Un alt tunet puternic putea fi auzit în distanță. Din ce în ce mai multe tunete puteau fi auzite iar fulgerele luminau cerul. Ușor, ușor simțeam picături de ploaie căzând din cer. Nu poate să fie mai râu. În nici 5 minute, eram ud leoarca și nu eram nici la jumătatea drumului către casa Sayei. Lumea a început să fugă de colo colo încercând să ajungă la adăpost. De ce toată lumea e așa agitată? E doar putina ploaie. Am dat peste câteva persoane dar nu puteam să mă  opresc asa că am țipat înapoi la ei un scuze și am continuat să alerg. Drumul pe care l-am luat era drumul principal. Mașinile erau foarte aproape de trotuar. Dintr-o dată, o mașină a trecut cu viteză și m-a stropit cu apa murdară de pe stradă. De ce totul devine din ce în ce mai rău...? Am început să merg dar tot la un pas grăbit deoarece pe jos era atât de ud încât puteam să alunec în orice moment. În timp ce mergeam, am auzit un televizor din casele oamenilor. Nu puteam să mă abțin să nu ascult, era meteo.*

Televizor:" Locuitori, sunt șanse foarte mari de inundații, închideți  toate ferestrele și blocați ușile! Rămâneți la adăpost pentru siguranța voastră. "

*Oh nu... ȘI totul devine din ce în ce mai rău pentru că la cât de bine o știu pe Saya, beciul ei rămâne mereu cu geamul deschis deoarece se supraincalzeste și se duce toată căldură în casă. Fără s Ama mai gândesc ca aș putea să cad, am început să alerg... nu mai e mult Ellie, vin după tine... *

Ellie's pov:
*M-am trezit din cauza unor zgomote puternice de afară. Cu ochii semi deschiși,m-am uitat către fereastra mică deschisă larg dintr-un capăt al camerei și ce am văzut... Trotuarul de lângă fereastră era inundat și toată apa intra în cameră în care eram eu! După ce vederea mi s-a reglat, și auzul a început să îmi revină. În cealaltă parte a camerei am auzit niște picături care curgeau cu viteză, lovindu-se de podeaua încăperii. Când m-am uitat în spatele meu, am văzut niște țevi care erau în construcție, neterminate. Doua țevi erau deja poziționate în locul în care trebuiau sa vina și următoarele, din câte am văzut erau și un funcțiune deoarece APA DE PE ACOPERIȘ SE SCURGEA DIN ELE, ÎN CAMERĂ.  OK ELLIE NU TE PANICA, dar cred că v-a trebui să ieși cumva de aici. După ce am făcut o mică pauză ca să mă calmez, am început să gândesc cum as putea sa ies din scaunul ăsta. M-am uitat în jur, pe masa era pusă o șurubelniță care părea să se potrivească la încuietorile de la scaun doar că masă era prea departe și nu puteam să ajung. Mi-am strâns toată forță din corp și am încercat sa mă bâțâi cu scaunul în speranța că șuruburile o sa se slăbească iar scaunul nu o să mai fie legat de podea.*

*Norocul nefiind de partea mea, apa a început să se strângă în cameră iar acum, podeaua era plină de apă. Dar din fericire, din cauza apei podeaua a început să se înmoaie iar un picior de la scaun a întrat în parchetul care acum era îmbibat cu apă. Am luat o pauza, era obositor să te împingi cu toată forță ta în podea ca să ieși dintr-un scaun. Un tunet puternic iar ploaia a început mai tare, și nici în 5 minute am simțit cum apa îmi întra în adidași. Am început să mă panichez, apa urca repede iar podeaua nu se mai mișca. Vântul bătea tare afară, geamul a început să se trântească de perete făcând un zgomot puternic. Pentru că  nu mai știam ce să fac, am început să țip în disperare, doamne ajută, poate avea cineva să poată să măscoatăde aici. Apa era până la genunchi, nimeni nu ma ajuta. Desigur, cine era afară pe vijelia asta când casa putea să îți fie inundată. Te rog nu îmi spune ca asa o sa sfârșesc. Apa a trecut de stomac și furtună afară nu avea de gând să se domolească. Am decis să mai încerc sa sparg podeaua, poate dacă picioarele erau scoase din podea, apa putea să mă ridice deasupra apei. Nici o șansă, nu se clintește. Apa era deasupra umerilor, mă simțeam neajutorată. Nu... chiar eram neajutorată. Lacrimile au început să îmi acopere obrajii. Nu mai pot face nimic... cred că așa se sfârșește totul...Huh...ridicol... Am tresărit, încă un tunet puternic de afară putea fi auzit. Apa era pan la gât... mersi mama pentru ca m-ai făcut pitică! Un alt sunet puternic putea fi auzit de afară, dar de data asta nu era un tunet....*

Mattheo's pov:
*în fața puteam să văd casa Sayei. Corpul  meu  era extenuat, mintea mea era extenuată. Dar de undeva, am avut încă putina putere sa alerg cu toată viteză către casa ei. Am întrat în curte, și ce am văzut mi-a frânt inima... beciul era inundat, apa țâșnea din beci prin geamul mic al încăperii. Am căzut în genunchi... nu...NUU!  cum am putut să las să se întâmple așa ceva..? Cum am putut s aiming las iubirea vieții mele să piară așa...? C-Cum..?*

*Mi-am închis ochii iar lacrimile mele nu se mai opreau. Memorii frumoase alături de Ellie au început să-mi treacă prin minte... chiar și după ce am părăsit-o de  atâtea ori, ea tot a fost lângă mine, chiar și după ce a văzut de ce puteam să fiu capabil, ea tot a stat lângă mine... chiar și după ce i-am zis că nu o mai iubesc... ea tot ma iubit... Și eu ce am făcut...? Am fost un nesăbuit și am lăsat-o să se înece! Puteam să plec mai devreme, puteam să ajung mai devreme... puteam să o salveze... dar ce ma oprit...?*

Author's pov:
*Inima lui Mattheo era frântă. Acum și el, la rândul lui simțea ceea ce Ellie a simțit toți anii în care el nu a fost lângă ea... toți anii în care Mattheo doar s-a prefăcut că nu o cunoaște. Dar pentru ce ? Tot el a ajuns să sufere, a crezut că a făcut bine? Pentru amândoi? Ce greșeală Mattheo... Și cum a-ți sfârșit? Pierzând... amândoi....*

~END~

<---------------------------->

Te-am prins??? =))

CARTEA ASTA NU ARE FINAL TRIST! MAI E O PARTE, PROMIT!

💜   💜   💜

[EDITED]