Măritată cu Forța

Capitolul 28

Luna mângâia cu dragoste norii prăfuiti. În curând se va odihni, azi nu prea era în apele ei. Nu dorea să fie în centrul atenției pe cerul înstelat. Așa că, le mulțumea norilor că dorisera să îi vina în ajutor: în mai puțin de zece minute se vor transforma în cortine gri , dandu-i posibilitatea să se ascundă în spatele lor. Se va odihni și va putea medita. Gandurile îi erau cenușii așa cum era și sufletul Victoriei, care se afla în grădina lui Somerset. Aici se indragostise și tot aici îi remarcase zambetul cald, într-o seara încărcată de mai. Era îmbrăcată într-o rochie argintie, purtând la gât smaraldele familiei Blackthorne. Ținuta de mătase îi scotea în evidență spatele și talia goală. Iar bijuteriile vechi de 400 de ani îi redau strălucirea care palise. Fusese odată când inima luminase ca un felinar strada întunecată și întortocheata, dar acum...candela era stinsă. Așa că, avea nevoie de trucuri ca să îi eclipseze tristețea.
Nu intrase pe intrarea principală, deoarece încă se simtea îngenuncheată de propriile sentimente. Gândul de a îl vedea cu ea, cu prietena ei, o facea să înnebunească. Inima îi era sfâșiată în fâșii subtiri, frânte și ele.
Avea părul lăsat liber pe spate, ca atunci cand îl întâlnise, doar că funda mare albastră care îi îmbrățișase cu atâta căldură buclele aurii...lipsea. Se destramase cu timpul, precum sentimentele ei pentru Eduard. Probabil că ținuse la el, dar acum tot ce știa e că ura i se strecurase ca un cancer în suflet, transformandu-l încetul cu încetul în cărbune. +

Lacul din fața ei, nu îi mai surâdea. Avea ciudata impresie că totul din jur rezona cu starea ei interioară, că natura își strânsese ghem culorile și le ascunsese în cutii de santal sculptate, pentru a le vindeca cu ajutorul uleiul magic.
Magia, zâmbi slab, asta lipsea din viața ei! Duse mâna la gât, bijuteriile o strângeau...sufocand-o! Le visase când era copilă, montura era din aur prelucrat manual de un mare maestru al secolului al XVII-lea. Două vipere încolăcite în jurul superbelor smaralde, terminandu-se cu cei 4 colți care susțineau piatra cea mai maiestoasa: înaltă de 2 cm și groasă de 5 mm, de un verde aprins care ar fi făcut geloasă orice nestemata. Și acum își aducea aminte cum mâinile tremurânde îi tradasera emoția când le atinsese prima dată. Renunțase la dragoste pentru titlu și imagine. Dar de ce? Strânse cu putere ramura capacului care îi oferea sprijin. "E mai mult decat un titlu, nu? Căsătoria cu Eduard a fost esența vieții mele!" gândi mahnita ducesa. Încă își mai simțea palmele arzând datorită riglei nemiloase a guvernantei sau spatele prea drept și greutatea excesivă a cărților deasupra capului. Dar ce o mai bântuia încă era intrebarea pusa mereu de unchiul ei: " Cine esti?" Cuvintele și tonul dur de atunci o făcuseră ce e astazi: Ducesa de Blackthorne! Scutură hotărâtă din cap. " Copilaria mea s-a sfârșit, trecutul e trecut! Privi cu nostalgie banca de piatră de lângă salcie. Acolo.. +

- Acolo...te-am întâlnit în seara aceea sufocanta de mai.
Șocată, pentru că se crezuse singură, întoarse capul. Nu își dăduse seama că vorbise cu voce tare. În fața ei stătea Ralph, îmbrăcat formal într-un smoking bleumarin, guler spitz. Continuă: +

- Îmi aduc aminte de parcă a fost ieri. Plangeai pentru ca...
- Mi se rupsese tocul. Eram așa de îngrozita ca mi se ruinase ținuta încât îmi era frica să mă întorc i6n sala de bal. La vârsta de șaisprezece ani încă nu reușisem să stăpânesc arta disimularii, iar privirile invitaților ma sufocau. Neștiind ce sa fac, am evadat în această superbă grădină pe atunci...
- Fără flori, continuă Somerset. Am dat ordin să fie plantați trandafirii după ce te-ai măritat, pentru că doream să te am în preajma mea mereu, iar ei imi aduceau aminte de tine.
- Ești un romantic incurabil... +