Măritată cu Forța

Capitolul 9

Oricât de mult ai dori să întorci timpul înapoi.... e imposibil să o poți face. Timpul e ca un bărbat crud și neiertător. O dată plecat, nu se mai întoarce. Și nu numai că nu mai revine, dar nici măcar nu întoarce capul să privească înapoi. E ca un bărbat atletic, care fuge și fuge de nu se mai oprește! Oare obosește vreodată? Hmm, sincer mă îndoiesc, dar ce mă înfioară e faptul că acum e mai grăbit ca niciodată. L-am speriat cu ceva, l-am necăjit? Dacă e așa, hai să ne cerem iertare pentru că viața se scurge prea repede prin mâinile noastre. E ca și cum dorești să strângi nisipul în al tău pumn și realizezi cu stupoare că îți alunecă printre degete. Doresc ca Timpul să fie prieten cu mine și nu dușmanul meu neîndurător, dar el mă ignoră... nepasandu-i de suferința mea, de faptul că am ajuns să nu mă mai recunosc în oglindă, să mă întreb mirată cine e bătrânica din fața mea? Sau realizezi când îl vezi plecând de lângă tine pe iubitul tau rănit de cuvintele tale spuse la supărare că oricât ai dori să ți le retragi... nu mai poți. O dată eliberate, cuvintele nu se mai șterg, faptele nu mai dispar, iar fiecare cuvant spus, faptă comisă atrage câte o consecință, o plată care poate fi pozitivă sau nu. +

Severus o privea din mașină, cum pășea pe cărarea pietruita din fața casei ei. Era o alee liniștită, plină de mesteceni. Îi privea mersul grăbit, parcă debia aștepta să intre în casă ca să scape de el. Probabil că așa și era. Văzuse groaza și scârba din ochii ei. Verdele ochilor ei parcă se închisese, când o atinsese. Dar de ce se mira atât, când vânătăile de pe mâini, mușcăturile de pe gât erau atât de graitoare. Lasă capul în jos, el..el era făptașul. Cum era posibil să decadă în felul acesta? +

În timp ce Sirius se uita după Maria, tatăl stătea pe scaunul lui de piele îngândurat uitandu-se pe fereastră la frunzele jucăușe. Legănatul lor îl mai linișteau. Oare greșea, dând-o lui Severus? "O Vinzi!" vocea conștiinței lui se auzea de departe, parcă era un ecou... cuvântul repetându-se de n ori în mintea lui. Dar oare ecoul va desprinde zăpadă de pe culmi provocând o avalanșă sau va alunga norii, eliberând razele soarelui și lăsându-le să topească vârfurile înghețate ale munților?
"Da, o vând! Dar e spre binele ei. Black e bărbatul perfect pentru ea ... -tăcu -... sau așa cred..."
Gândurile îl măcinau, îl tulburau. Închise ochi, offf se simțea atât de obosit. Luptase atât de mult, pentru ce? Ca acum să moară ca un câine. Condamnat la moarte, scria pe fruntea lui. Moartea îl incatușase, lanțurile erau strânse, iar în curând îi va lua sufletul damnat. Zâmbi, era sigur că moartea era reprezentată de o femeie... la fel ca viața. Numai femeile puteau fi atat de nemiloase încăt să nu le pese de situația critică în care se afla cu firma, adică cu esența vieții lui. Firma fusese iubita, sprijinul, motivul lui de a trăi, de când... de când...
După ce draga lui soție închise ochii, nimic nu mai contase..nici măcar fiica lui. Ridică capul și o văzu, potretul era acolo. Și acum îi rascolea sufletul: ochii aceea mari, verzi... atât îi iubise. Dar ea se stinsese din vina lui. Stranse pumnul cu atâta putere încât ar fi vrut să își perforeze palma, dar cum nu era posibil, strânse și mai tare. Da, fusese vina lui. "Spumpa mea, iubita mea..sper să vii să mă întâmpini când am sa pășesc spre celălalt tărâm. - începu se râdă, un râs amar- De venit nu ai sa vii cu mine, ingerii nu au ce căuta în iad. Dar măcar să te mai văd o dată, o singură dată și îmi va fi de ajuns pentru eternitate!".
După ce ea îl părăsise, firma îi luă locul și bineteles răzbunarea. În timp ce rostea în gând cuvântul simțea cum se încălzește, sângele îi fierbea de furie. O furie care nu se va stinge nici dincolo, era sigur. Îl va urmari pe vecie! +

Trase aer în piept. Plicul era acolo. Toată viața lui muncise, nopți nedormite, zbateri zadarnice și pentru ce? Cladise un imperiu, din praf, pe care din păcate nu îl va mai putea conduce. Aflase vestea din greșeală: amețeli, letargie... așa că în urma analizelor aflase acum o lună ca avea cancer în fază avansată. Refuzase toate tratamentele, știa că nu i-ar fi prelungit decât suferința pentru că rezultatul ar fi fost același: ar fi sfârșit tot într-un sicriu! Diferanta era că acum murea ca un bărbat pe picioarele lui. Dacă ar fi urmat tratamentul și sfaturile doctorilor ar fi devenit o legumă: slab, iar el detesta ființele... slabe.
Zâmbi, cum viața se poate schimba într-o clipă: acum ești sus, simțindu-te zeu, iar într-o clipă totul se inversează și te simți gunoierul propriei lumi. Sigur și viața avea figura unei femei! Numai femeile sunt atât de mincinoase și schimbătoare. Dacă viața era barbat...eh.. dacă...oftă...
Da, căzuse și se ridicase de atâtea ori. Cea mai mare lovitură fusese când bătrânul Black îl înjunghiase pe la spate. "Mă întâlnesc cu tine în iad bătrâne, iar răzbunarea mea te va arde. E o promisiune, ai crezut că scapi dându-ti sufleul, uite vin după tine! Ai să te zvarcolesti ca un virme ce ești, iar eu voi râde cu gura până la urechi! Tu prietenul meu, erai ca și fratele meu și m-ai călcat în picioare. M-ai trădat, ca apoi să mă azvârli în groapa cu lei fără să îți pese. Pentru ce? Pentru putere! Dar cine râde la urmă, râde mai bine... un White o știe bine.
Îmi sacrific copila, dar fata mea acest lucru trebuie să te întărească, nu să te facă să te prăbușești. Cu ce am greșit, când te-am crescut? Esti așa de firava, sensibilă, unde e spiritul White în tine? Mama ta era.. hmmm era... focul. Tu ești... oftă. Dumnezeu m-a pedepsit că nu m-a binecuvântat cu un băiat. El ar fi știut ce să facă, dar sunt sigur ca fărâma de încăpățânare a familiei White e prezentă în venele tale Maria. Pentru că dacă ai să cazi din cuib, în loc să zbori... te reneg! Te reneg Maria, te reneg!" Urlă White spre cei 4 pereți ai biroului, ca apoi să simtă privirea soției cum îi biciuia pielea, parcă îl dojenea din tablou. Putea suporta orice, numai ochii ei triști nu, așa că lasă sfârșit capul în jos. +