Măritată cu Forța

Capitolul 2

Era noapte, iar Maria încă plângea. Camera era micuță, cu un pat de o persoana lângă peretele tapetat. De obicei, camera adolescenților e dezordonată, plină cu postere, abțibilduri și predomină starea de spirit a tânărului respectiv. Unele sunt roz, iar patul e plin cu jucarii din pluș, altele din contra sunt dark...cu postere monstruoase, care mai de care mai hidoase, etc. Dar in camera ei predomina griul, amprenta ei negasindu-se nicăieri. Și în plus e atât de ordonată încât pare neprimitoare. Nici o haină aruncată, nici o perna colorată..totul e pus la punct ca și cum ai fi în armată. Maria se ridică, își suflă nasul și merse la fereastră. Se vedeau atât de frumos copacii luminați de luna cea mincinoasă. Da, era mincinoasă pentru că intr-o seara ca aceasta, mama ei îi promisese ca va fi mereu langa ea. Si ea unde era acum? La 10 m sub pământ. Se uita îndurerată cum luna mangaie ușor apa lacului, exact lângă lac tatăl ei îi spusese cât de mult o iubește. Și ce facea el acum? O vindea unui străin ca să asigure viitorul firmei. Nici măcar nu a consultat-o, vroia să scape de ea. Devenise o povară pentru el. Ieri, fusese atat de fericită. ..era acasă, crezuse că totul avea sa revină la normal, că poate tatălui ei îi fusese dor de ea, iar azi se simtea atât de nenorocita. Se uită la imaginea ei dezvăluită de propria fereastră și oftă. Era atat de palidă ca si cum ar fi fost un cadavru viu, era plină de cearcăne, cu părul încâlcit, parcă nu era ea. Imaginea din fața ei nu putea fi ea. Și totuși ea era. Scutură repede din cap " Nu, trebuie sa fac ceva! Sunt sigură ca și el poate e o victimă ca și mine, poate e constrâns să accepte această căsătorie fără sens. Cine știe ce i-a promis tatăl meu. Poate, dacă am sa vorbesc cu el, totul se va lămuri. Până la urmă cu toții suntem oameni, nu poate fi atat de crud precum pare" și cu aceste gânduri se bagă în pat si adormi buștean. 

Dimineața se simțea ca nou născut. Privind soarele cum renaște și cum luminează întreaga cameră simți că azi va fi o zi diferită ca cea de ieri. Era plină de speranță. Se îmbracă într-o fustă lungă maro și opta pentru o bluzita galben pai. Părul si-l prinse în coc și cobori la micul dejun.

În hol nu era nimeni, era prea dimineață, dar în bucătărie o găsi pe Matilda care pregatea ouăle.

- Buna dimineața, spuse Maria.
- Vai de mine domnișoară, dar ce e cu dumneavoastră atât de dimineață nici cocoșii nu s-au trezit încă.
- Off Matilda, nu prea am putut să dorm. Am fost și sunt tare agitată. Dar ce pregătești bun?
- Fierb ouăle, apoi am sa fac o salată de crudități. Știți ca stăpânul nu mănâncă prajeli.
- Da, iar eu m-am săturat să mănânc numai fierturi și crudități. Dimineața salată, la prânz salată sau carne fiartă, iar la cină doar fructe. La internat mâncăm tot numai mancare sănătoasă și fada. Totul are o limită, iar eu doresc mmm... ochiuri puțin prăjite cu bacon... iami iam.
- Dumnezeu să mă bată domnișoară dacă doresc să vă amarasc. Dar nu pot prăji, imediat se află și sunt dată afară. Și apoi, unde să mă duc? Dar pot să vă pregătesc ochiuri în apă, fără ulei și am să tai puțin din salamul meu, dar să nu afle stăpânul ca tare s-ar supăra!
Maria sări la gâtul bucătăresei și o pupă tare pe obraz.
- Ce m-as face fără tine. -uitandu-se la pantofi spuse- Matilda... tu ce știi despre domnul Black?
- Ce să știu domnișoară, eu nu știu nimic!
- Ei haide, spune-mi..trebuie sa știi ceva, să fi auzit ceva.
Bucătăreasa oftă și se șterse cu mâneca pe frunte.
- Să stați departe de el, e un om rău. E frumos, dar diavolul de obicei e superb ca sa atragă cât mai multe ființe inocente în plasă, iar apoi să le devoreze sufletul.
-Vai Matilda, de ce spui asta?
- Pai e asociatul tatălui dumneavoastră, vine aici cel puțin o dată pe săptămână. Mihaela, știți camerista... s-a dat la el.. știți cum e ea mai nebunatica, iar când a observat-o a izbit-o de zid, strângand-o puțin de gât și i-a șoptit ușor că nu îi plac târfele. Mă rog, așa a povestit ea, acum cine știe. Și în plus, l-a văzut Marius, grajdarul, cu cel putin 5 tipe într-o lună, deci e un mare afemeiat. Marius pe lângă slujba de aici, se mai ocupă și cu îngrijirea trasurilor din parcul Central, știți dumneavoastră, turiștilor le plac asemenea chestii, iar Marius mai câștiga și el un ban cinstit. Eh..e greu, tare greu să trăiești în zilele noastre. -Matilda oftă și se apucă să taie roșiile-.
- Așa e... și spuneai că l-a văzut cu o femeie prin parc?
- Da, diferită de fiecare dată. Plus e un barbat rău, ascultați-ma pe mine, stați cât mai departe de el, bărbații ca el nu au inimă! Maria nu mai spuse nimic, se gândea că neapărat va trebui sa vorbească cu el, să îi explice. Mânca în liniște și se bucură in secret de savoarea salamului. Spera în adâncul ei să îl întâlnesca și uite că dorinta i se împlini, uitandu-se pe fereastra îl văzu coborând dintr-o mașină foarte luxoasă. Era îmbrăcat impecabil, purta, la fel ca ieri un costum închis la culoare... care ii venea minunat. Pantofii splipeau în soare atât erau de curați, iar părul negru precum abanosul era aranjat până la ultimul fir.