Măritată cu Forța

Capitolul 4

Joi bătu cu putere la ușa vieții și imediat cum se deschise intră ca o tornadă în viața celor doi protagoniști.

Maria tremura toată în fața magazinului luxos de haine din mall. Se plimbase o ora și ceva prin mall-ul aglomerat până să aleagă acest magazin din întâmplare.
Oftă când își aduse aminte: Adevărul e că detesta mulțimile! Toți acești oameni care aleargă, fie intr-o parte, fie in alta căutând si ei nestiind ce...o agitau. Aveau un unic scop să cumpere de parcă nu aveau șifonierele pline cu diverse haine care mai de care mai frumoase, care debia așteptau să fie purtate. Dar asta e, trăim într-o societate de consum, unde producătorul trebuie neapărat să își vândă marfa și atunci, cheltuim din ce în ce mai mult pe lucruri superficiale pe care nu le mai folosim în final și uităm să mai vedem ce este în jurul nostru sau să ne mai analizăm pe noi înșine.
Maria nu fusese învățată cu shopingul și toată această imbulzeala îi facea rău. Nu înțelegea vum atâția oameni erau prezenți aici achiziționând nimicuri și în plus nici nu erau atenți pe unde treceau fiind acaparati doar de promoțiile din jur. Era un mister, un adevărat mister pentru ea! Așa că, cu toată inima ei de copil, se decise să extragă un număr în minte. "14, Oookkk", gândi ea "acum e acum". Începuse să numere de la stânga la dreapta ca apoi sa nimerească în fața acestei firme de lux " Le boutique du modern femme" +

În timp ce își rodea unghiile și se gândea dacă să intre sau nu, observă deodată imaginea ei în vitrină: era imaginea unei domnișoare din veacul trecut. Parcă cineva o decupase dintr-o poză veche și îi dăduse suflu în acest secol al vitezei. Purta o fustă dreaptă neagră cu o bluză albă, dantelata cu manici apretate, bufante prinsă cu un cordon negru gros, iar in picioare avea cizme negre de piele cu tot. Părul îi era prins in veșnicul coc perfect.
Se uită un timp la imaginea ei ca apoi să se îmbărbăteze și să pășească hotărâtă în magazin. +

Știa exact ce voia: o rochie roșie scurtă, ca să arate cât mai vulgar posibil.
De cum intră fu întâmpinată de o domnișoară într-un taior bleumarin business, toată numai un zâmbet.
- Buna ziua, bine ați venit cu ce vă pot ajuta?
- Buna ziua, aș dori... o rochie... scurtă.
Vânzătoarea se uită la ea zâmbind și văzând că nu mai zice nimic spuse:
- Sigur, pe aici va rog. Avem un exponat de o frumusețe extraordinară, toată din dantelă neagră.
În timp ce se îndrepta spre locul indicat de vânzătoare, observă cu coada ochiului o femeie foarte elegantă și frumoasă. Îmbrăcată cu un taior Coco Chanel, roz bombon impecabil și cu o pălăriei asortată pe cap. Ce îi atrasese atenția Mariei, era că se plimba de colo colo prin magazin alintandu-se și fliortand cu bărbatul plictisit ce statea tolanit pe fotoliul din piele bând liniștit un ceai.
- Scuummpuuleee ce părere ai de această rochie? Întrebă necunoscuta alintandu-se, nu e așa că mi-ar sta minunat? Bărbatul aruncă o scurtă privire spre ținută, bău din ceai si nu comenta

.- Dar asta? Ooo, ce culoare senzațională și pantalonii aceștia. .. ce parere ai?
Tipul ne mai uitandu-se la ea îi zise:
- Ia ce dorești și hai mai repede, am doar o jumătate de oră la dispoziție!
Tânără zâmbi fericită și spuse ca și cum nu îi observase nepăsarea sau cuvintele aruncate în doi peri:
- O, iubituuule, am să le probez pentru tine... una câte una! +

Auzindu-i tonul lui și observându-i comportamentul, Maria dădu din cap trista " Ce om nesuferit și ce atitudine aroganta are ca și cum totul îi aparține. Of, toți bărbații sunt la fel, dar sper să scap de unul astăzi!".
Dar în timp ce căuta rochia potrivită pentru marele eveniment, simți privirea lui pe tot corpul lei, coloana vertebrală parcă îi luase foc, iar hainele de pe ea o frigeau. Deodată se făcu prea cald în încăpere, iar obrajii i se făcuseră roșii, roșii. Nu știa ce se întâmplă cu ea, trupul ei reacționa atât de ciudat ca și cum începuse să gândească singur. Se legăna puțin, iar cu un nod în gât alesese prima rochie care îi căzu în mână. Era o rochie verde smarald, cu spatele tot dim dantelă fină, iar in față degolteul era mascat tot de dantelă.
- Domnișoară ce părere aveți? Întrebă ea, arătându-i rochia.
- O alegere excelentă, dar v-as sugera să o încercați și pe aceasta, arătând spre o rochie mov.
- Mulțumesc, am să o încerc -zâmbi timid-. Daar... o... rochie...roșie aveți?
- Sigur, pe aici va rog. +

Între timp domnișoara sclifosita încerca diverse ținute care mai de care mai scumpe și până la urmă le alesese pe toate, profitând de generozitatea partenerului ei. Dupa ea ar fi cumpărat tot ce se putea cumpăra, dar na... cum ea era o fată modestă se mulțumea și cu atât. Până la urmă, în această săptămână, îi cumparase: 2 haine de nurca, 3 blănuri naturale, 7 genți din piele (câte una pentru fiecare zi a săptămânii) și pentru fiecare rochie achiziționată o pereche de pantofi asortată. Oftă, uitandu-se în oglindă. Da, trebuia să recunoască era cel mai binevoitor amant pe care il avusese vreodată, și era și foarte bun la pat! Nu îi parea rău deloc pentru banii lui, că tocmai cheltuise o avere cu ea. Dădu din umeri, doar era duce.. își putea permite! Dar și ea era o femeie superbă, rasata, nu ca mironosița care intrase în magazin. Debia se abținuse să nu izbucnească în râs când o văzuse. Se încrunta, dar în ciuda hainelor ei caraghioase și de prost gust, se vedea că are bani! Așa e viața nedreaptă, femeile urâte și fade aveau totul, adică aveau bani! Banii, dragii ei bani! Iar sărmana de ea, care era frumoasă parcă scoasă din revistă, trebuise sa muncească din greu ca să ajungă unde era acum: spalase atâtea mese, închisese ochii la atâția moși libidinoși, ha!, nici ea nu le mai știa numărul. Eh, își trecuse o mână prin păr, trecutul era trecut. Important e prezentul! Zâmbi dintr-o dată și se întoarse la el privindu-l ca și cum era Dumnezeu pe pământ, mâncându-l din ochi. +

Maria era și ea ocupată cu încercarea diverselor rochii, dar adevărul era că nu se simțea deloc in mediul ei. Locul ei nu era aici, mai ales nu lângă acest bărbat. Nu putea sa priceapă de ce o deranja așa de tare prezența lui. Nu îl plăcea, părea atât de plictisit ca și cum văzuse și trăise tot, încât nimic nu îl mai putea surprinde. Dar nu putea fi adevărat, se uită printre gene la el în timp ce îndepărta ușurel perdeaua cabinei de probă... nu parea să aibă mai mult de 30-31 de ani.
"Pana la urmă dintre toate rochiile încercate, tot pe cea roșie o voi alege, doar pentru asta am venit..ca să îl elimin pe viitorul meu soț din viața mea!"
Când părăsi cabina îi spusese uneia dintre vânzătoare decizia ei, dar când vocea lui răsună ca un tunet:
- Gata, plecăm!
Simți cum stomacul i se strânge dureros și fără să realizeze că își pierduse echilibrul, se trezi deodată lipită cu spatele de pieptul unui bărbat. Pieptul lui era tare, mainile lui ii înconjurara talia ca o menghină. Inima ii batea cu o viteză maximă, încât îi era frică că o va aude și el, pentru ca știa cine este. Nu il putea vedea, dar putea simți, era acel necunoscut arogant care o urmarise cu privirea și care o masurase fără milă. Dar oricât clocotea în interior, corpul ei se lipise și mai bine de el, iar parfumul lui masculin o ameți și mai tare. Atâtea simțuri o asaltau deodată, Doamne ce se intampla cu ea? Era așa de confuză, încât debia auzi vocea lui răgușita în urechea ei, dar totuși o auzi:
- Roșul nu te prinde, dar verdele te inobileaza. Erai fermecătoare când rochia aceea verde dantelata iți îmbrățișa cu atâta căldură trupul, încât aș fi vrut sa fiu eu în locul ei! Dar dacă eram eu, ea ar fi ajuns ferfenite la picioarele tale, iar tu...-făcu o pauză- inebunindu-ma cu tipatul tău de placere!

Maria îngheța, inima parcă înceta să îi mai bată, nu era conștientă decât de răsuflarea lui pe gâtul ei și de mâinile mult prea mari pe corpul ei. Parcă totul se oprise și nu existau decât ei doi.