𝐁𝐚𝐛𝐲 𝐁𝐫𝐚𝐭 //𝐽𝑖𝑘𝑜𝑜𝑘

♤3♤

Corpul îi tremura și îl durea iar mintea începuse să-i joace feste în încercarea de a depăși trauma care îi marca sufletul.
Și-a întors capul într-o parte, extenuat să privească aceeași masă de marmură dură și rece.
În următoarea secundă s-a blestemat pentru ce a făcut... Ar fi trebuit să privească masa, nu trebuia să se întoarcă...
L-a văzut stând precum în stâlp în dreptul ușii... Nici măcar nu clipea dar Jimin știa... Știa că el văzuse și înțelese totul din nou. Nu că ar fi fost prima dată când surprinsese aceeași privire dar de fiecare dată îl ucidea.
El trebuia să-i fie sprijin, imaginea siguranței, protecției și iubirii... Nu imaginea călăului.
A suspinat la acel gând și când durerea a devenit mai intensă, privirea i s-a încețoșat și un sunet ascuțit și puternic a apărut în urechile sale.

Același sunet enervant și obositor care parcă devenea mai ascuțit cu fiecare secundă care trecea.

A deschis ușor ochii și a înghițit în sec când a realizat că era în patul lui... Niciodată după nu îl puneau în pat deci fusese din nou acel vis...

Picuri de transpirație îi traversau chipul și inima de abia după câteva momente i se mai liniștise.
Încă nu era conștient ce s-a întâmplat astfel că a mai rămas întins pentru un timp, uitându-se pierdut pe tavan.

Deasupra patului său era un tablou scump, pictat de unul dintre cei mai talentați artiști din lume dar pe Jimin nu asta îl făcea să-l privească mereu. Nu îl atrăgea faptul că era scump și nici faptul că arta aceea transmitea ceva... Nu era interesat de artă, întrucât niciodată n-a înțeles-o.
Ce îi atrăgea mereu atenția era densitatea materialului din care era făcut tabloul. Știa de la servitorii casei că acel tablou era greu și încă de când părinții lui îl cumpăraseră, cei care îl așezaseră au avut multă grijă ca acesta să fie stabil.

Dacă acel tablou ar fi căzut vreodată, probabil ar fi zdrobit capul celui care era așezat pe pernele moi.
Tocmai din această teama, mama băiatului a vrut de multe ori ca acel tablou să fie dat jos, însă Jimin a refuzat de fiecare dată.

Spera să aibă noroc... Spera ca într-o seară acel tablou să se desprindă și să-l zdrobească.
Se gândise că poate dacă se uita insistent la el, avea să cadă...
Făcea asta aproape în fiecare seară dar nu s-a întâmplat niciodată. Totuși nu putea înceta să spere... Poate viața îi făcea în sfârșit un bine.

A răsuflat greu... nimic nu era mai greu ca așteptarea.
După un timp doar și-a închis ochii dar nici n-a apucat bine să se relaxeze că sunetul enervat de mai devreme a revenit. 

-Ce dracu', rostește nervos și se întoarce către sursa sunetului ridicând rapid telefonul de pe noptieră.

5:15 AM - "Bambi"

Pentru o secundă nu a înțeles nimic și și-a închis din nou ochii pentru a-și aduna gândurile, dar i-a deschis brusc când și-a adus aminte de căprioara obraznică pe care o lăsase închisă în baie.

Cu o seară în urmă când plecase de la casa băiatului își pusese alarma pentru a-și aduce aminte să-l scoată de acolo. Poate că noaptea îl ajutase să se decidă și poate că acum avea să-i spună adevărul.

S-a ridicat din pat, mergând în baie unde și-a făcut un duș rapid, apoi s-a îmbrăcat și și-a luat unul dintre șoferi plecând către casa celui mic.

Ajuns acolo, i-a spus șoferului să-l aștepte și a intrat în casă, cu ajutorul cheii pe care o luase cu o seară în urmă.
S-a apropiat de baie și a privit curios să vadă dacă existau semene evidente de forțare însă nu era nimic vizibil.