𝐁𝐚𝐛𝐲 𝐁𝐫𝐚𝐭 //𝐽𝑖𝑘𝑜𝑜𝑘

♤7♤

"Dislexie, traume emoționale, teama de a fi atins... Nu, teama de a fi lovit, tipar reactiv, urme de violență pe trup..."

-De unde provin toate astea, se întreabă Jimin continuând să privească cuvintele pe care le scrisese încercând să-l înțeleagă pe cel tânăr.

Petrecuse toată noaptea gândindu-se la el, la felul în care reacționase și la cicatricea aia care nu-i părăsea mintea pentru nici măcar o secundă.

A oftat zgomotos și s-a întins pe canapea privind absent tavanul. Neavând somn, a rămas în aceeași poziție câteva zeci de minute până când s-a ridicat să-și ia un pahar de apă. Turnând apa în pahar, s-a întrebat dacă Jungkook a reușit să adoarmă și după ce a băut câteva guri, s-a îndreptat tiptil spre camera unde dormea cel tânăr.

Înainte de a intra, a ascultat atent la ușă, dar neauzind vreun zgomot, a intrat ușor încercând să fie cât mai silențios posibil.

Pășind în întuneric a încercat să-l privească din ușă, dar nereușind să vadă prea bine s-a apropiat de patul său și a suspinat ușor văzându-l ghemuit sub pătură cu Aerum în brațe.
I-a privit pe amândoi cu sensibilitate și a zâmbit pârându-i-se atât de micuți și vulnerabili sub pătura groasă.
Zâmbetul însă i s-a spulberat când a observat dârele uscate de lacrimi care-i pătau obrajii celui mai tânăr. Plânsese, a concluzionat și un alt oftat i-a părăsit pieptul.

Simțind din nou agitația formându-se în pieptul său, s-a întors pe călcâie și a părăsit camera la fel de silențios cum a intrat.

Obosit, s-a așezat din nou pe canapea și parcă momentul acela i s-a derulat din nou în fața ochilor, iar privirea i s-a oprit la un moment dat asupra caietului de literatură. Se simțea vinovat că din cauza lui, Jungkook nu a reușit să-și termine tema, astfel că a deschis caietul și nici măcar nu a realizat când a ridicat pixul și a început să rezolve tema. Nu i-a luat mai mult de 15 minute să-o rezolve și când a terminat, a lăsat jos pixul și s-a întins din nou pe canapea privind absent tavanul.

Se gândea la tot și la nimic în același timp și după câteva momente, un sentiment profund de singurătate l-a acaparat.

Singurătatea era destul de grea pentru el, căci își ura părinții pentru felul în care îl tratau, nu avea prea mulți prieteni, iar cei pe care îi avea era absolut convins că nu stau cu el pentru că îl plac prea tare...
Iar Jungkook, ei bine Jungkook devenise dintr-o dată victima lui și fără să vrea, se agăța continuu de el, și nu mereu din răutate, ci pentru că realmente Jungkook era singura persoană din viața lui care era inocentă, pură. Jungkook era real și știa că dacă voia să mai supraviețuiască în lumea aceasta, avea nevoie de cineva care se simțea real, de cineva a cărei stări pure este bunătatea.

A închis brusc ochii când a simțit că-l ustură și a rămas cu ei închiși sperând că somnul îl va fura la un moment dat.
A așteptat și a așteptat, însă în lupta feroce dintre trupul extenuat, mintea agitată, plină de gânduri și sufletul zbuciumat de atâtea stări complexe, somnul nici măcar nu a îndrăznit să se apropie și a rămas treaz până dimineață.

A deschis ochii doar când a auzit lătratul cățelușei și s-a scuturat ușor când și-a dat seama cât de tare se lăsase frigul.

A căscat și s-a ridicat în șezut, zâmbindu-i micuței care se uita la el cu ochii mari.

-Hai sus, șoptește bătând ușor pe canapea și Aerum sare lângă el, dând din codiță când Jimin o mângâie încet pe cap.

Nu realizase până atunci, dar acum că micuța îi permisese să o atingă, Jimin și-a dat seama cât de moale era blana ei și se bucura de sentimentul plăcut pe care îl obținea în urma atingerii... Era ca și cum se relaxase dintr-o dată.