Dansează pentru mine

Capitol 6

Mergem pe o potecă de piatră prin grădini. Niciunul dintre noi nu vorbim, dar în mod surprinzător nu este ciudat.

Un petic de margarete sălbatice îmi atrage atenția și îi las strânsoarea să mă duc să le privesc. Îngenunchez în iarba moale și culeg una dintre flori.

Daisys îmi amintește de mama mea care a murit mult prea devreme în viață. Și nu pot să nu simt că aș putea fi chiar în spatele ei. Ea nu intenționa să fie absorbită de viața mafiotă și nici eu.

Luca se așează lângă mine, cu genunchii periați. Când mă uit la el, constat că deja se uită la mine.

    -„Este frumos afară astăzi", spune el, lăsându-se pe spate.

Doar fredonez un răspuns. Stăm acolo ore întregi, bucurându-ne de aerul curat și de lumina soarelui.

   -„Vreau să-ți arăt ceva", spune el ridicându-se.

Îmi oferă mâna și o iau. Continuăm pe poteca de piatră până când se vede un leagăn de copac.

Luca face semn spre scaun și eu mă supun, stând pe leagăn.

    -„Aici îmi place să vin când trebuie doar să ies din acea casă", spune el în timp ce începe să împingă ușor leagănul. Stăm așa o vreme. Doar coexistând în liniște.

   —,, De ce m-ai adus aici?" Întreb in sfarsit.

    -„Deci poți să scapi și tu din casă", răspunde el.

      -,, Nu, Luca, clătin din cap, de ce sunt aici?" Luca apucă frânghia și leagănul se oprește brusc.

La naiba, l-am enervat.

Luca vine să stea în fața mea și ochii lui albaștri pătrunzători îmi scanează fața. Își întinde mâna și eu tresar, dar îmi ține doar o șuviță de păr în spatele urechii.

   -„Sei così bella cazzo", spune el atât de încet încât parcă vorbește singur. (Ești atât de frumoasă).

    -„Luca", reușesc să ies. Se pare că iese din orice transă în care se afla și face un pas înapoi.

Se pare că iese din orice transă în care se afla și face un pas înapoi.

- "Ce caut eu aici Luca?" întreb din nou. Doar că nu înțeleg.

Înțeleg că Marco datorează bani, dar la ce mă folosesc pentru asta? Și ce naiba a făcut să rupă omertà? Cum se presupune că eu, o fată care știe foarte puțin despre această lume interlopă în general, să-i iau locul pentru încălcarea unui astfel de jurământ sacru?

Luca nu a fost decât un domn de când sunt aici, dar nu pot să am încredere în el, cel puțin încă. Nu pot să-mi dau seama ce fel de joc joacă. Când încalci omertà, mori.

E la fel de simplu. Cu toate acestea, Luca îmi cumpără haine noi și se asigură că mănânc. Nu înțeleg ce dracu se întâmplă.

- „Vreau doar să te țin în siguranță", decide el în cele din urmă.

-„Cum mă ține în siguranță răpirea mea și forțarea mea să locuiesc într-o casă plină de mafioți?" Întreb.

- „Este în siguranță pentru că sunt aici", spune el simplu.

-"Ce inseamna asta?" întreb eu, stând din leagăn.

Luca face un pas mai aproape și își pune mâinile de ambele părți ale feței mele.

Pentru o clipă, se uită la mine, apoi se aplecă și mă sărută pe frunte.

-„Ți-am spus deja că nimeni nu te va mai răni vreodată", spune el.

-„o să mă asigur de asta".

-„Luca, te rog, lasă-mă să merg acasă", mă rog aproape.

-„Dacă crezi că te voi aduce înapoi la bărbatul care a provocat toate aceste vânătăi și cicatrici, atunci nu ești atât de deșteaptă pe cât credeam că ești", spune el, de fapt.

Chiar nu e loc de ceartă, chiar dacă aș fi vrut, pentru că are dreptate. De fapt, nu a făcut nimic care să-mi facă rău și totuși sunt aproape disperată să mă întorc la un bărbat care, fără îndoială, mă va bate.

Ce mi-a mai rămas acasă? Slujba mea de rahat la un bar de rahat? Tatăl meu al cărui hobby preferat mă bate? Nimic nu contează și pentru nimic nu merită să te întorci.

Această realitate mă lovește puternic și mă trezesc incapabil să respir. Genunchii mei cedează în timp ce lacrimile îmi întunecă vederea.

Corpul îmi tremură incontrolabil când încerc în zadar să respir. Toată viața mea s-a acumulat în nimic. Nimic de valoare, nimeni de importanță. Pur si simplu nimic.

Deodată sunt învăluită în brațe calde și simt o mână care îmi mângâie ușor părul. Cu siguranță vorbește, dar nu aud niciunul dintre cuvinte. Atingerea moale și vocea calmă readuc lumea în centrul atenției și sunt capabilă să aud ce a spus, doar că nu vorbește.

El fredonează.

Este un cântec de leagăn italian pe care mama obișnuia să-mi cânte, deși probabil că nu știe asta.

Cu toate acestea, vocea lui face treaba și sunt capabilă să mă calmez.

Abia acum îmi dau seama cum suntem stabiliți. Luca stă cu spatele lângă un copac, cu mine în poală. Unul lui braț îmi înconjoară corpul, ținându-mă lipit de pieptul lui. Cealaltă mână a lui încă mă mângâie pe păr.

-"Esti bine?" Întreabă el odată ce mi s-a reglat respirația.

-"N-am nimic, spun abia peste o șoaptă."

-„Nu este adevărat", spune el și mâna i se liniștește.

Îmi ia bărbia în mână și îmi întoarce fața să-l privească. Ochii lui strălucitori îmi caută chipul în căutarea unui răspuns la o întrebare nepusă.

-"Dio Victoria," oftă el.

- "ai atât de multe. Ești deșteaptă și frumoasă și bună și ai..." Își oprește dezordinea pentru a chicoti în sinea lui.

-„Mi hai", spune el în cele din urmă. (Mă ai)

-"Despre ce vorbești?" Întreb.

- „Uită", dă din cap.

-„Am o întâlnire importantă în curând, să intrăm înăuntru".

___________________________