Dansează pentru mine

Capitol 25

De îndată ce am ajuns în interiorul complexului, Luca se oprește și îmi zâmbește. Părul ud i-a căzut pe față, dar nu face niciun efort să-l miște. Ochii lui strălucitori îi întâlnesc pe ai mei și mă potrivesc cu rânjetul lui. Ploaia ne-a înmuiat la ambii haine.

Tricoul său este lipit de piept, iar cerneala neagră învolburată care îi acoperă trunchiul este vizibilă prin țesătura acum transparentă. Trebuie să fac un efort conștient să nu mă uit la mușchii lui fermi.

  -„Dio sei bella", spune el. (Doamne, ești frumoasă)

  -„Nu ești prea rău tu însuți", îi răspund cu o nouă încredere.

-„Domnule!" un bărbat alergă spre noi.

  -"Ce?" întreabă Luca, uitându-se în continuare la mine.

  -„Ne confruntăm cu greu cu..." încetează tânărul.

-„Fa-o singur", se întoarce în cele din urmă Luca să-l privească. Văd schimbarea, o schimbare aproape imediată în el. Într-o secundă îmi zâmbește de parcă aș fi singura fată din lume și într-o clipită pare gata să ucidă.

-"Ce s-a întâmplat?" întreb eu, uitându-mă la Luca pentru răspuns. Oftă și își trece mâna pe față. Se uită cu privirea la tânărul soldat înainte de a se uita din nou la mine.

  -„Elle este un copil dificil", îmi spune el.

  -„ Cine se uită la ea?" Întreb. Nu m-am gândit la asta până acum, dar aproape că nu sunt lucrătoare aici. Sigur că bărbații pot avea grijă de copii, dar mafioți?

  - „Echipa logodnică a lui Antonio", îmi spune el făcându-i semn către bărbatul de lângă noi. (partea)

  - „O adorm eu", îi ofer tânărului. Umerii i se prăbușesc de ușurare și îmi oferă un mic zâmbet.

- „mulțumesc mult".

-„Nu trebuie să faci asta", îmi spune Luca. Îi scot jacheta și i-o dau înapoi.

-„Vreau să o fac", i-am răspuns. Îmi zâmbește:

-„Ne vedem mai târziu, apoi piccolo angelo". Îl urmăresc pe tânărul soldat prin complex. Numărul de bărbați înarmați care stau în jur este puțin copleșitor. Urletele lui Elle pot fi auzite chiar înainte să ajungem în camera ei.

Tânărul deschide ușa și sunt îngrozită. Un alt bărbat, practic de mărimea unei case, o ține pe Elle în aer cu brațele întinse complet. Ea țipă atât de mult că fața ei a devenit roșie. Mă repez și o iau din mâinile lui. O arunc în brațe și mă uit la brută. Elle se liniștește și țipetele ei stridente sunt înlocuite cu bâlbâială mulțumită.

-„Cum dracu ai făcut asta?" întreabă cel care m-a plimbat până aici. Ridic din umeri și mă plimb prin cameră. Sincer, este o creșă foarte tristă. Pereții sunt albi, iar draperiile sunt la fel. Există un pătuț simplu și o masă de înfășat. Deschid sertarele de curiozitate și sunt câteva costume albe, o cutie de scutece și câteva pachete de șervețele. Asta e. Nici măcar un ursuleț de pluș.

-„Când a mâncat ultima dată?" Întreb. Cei doi bărbați se uită unul la altul, dar nu spun nimic.

-"Glumești cu mine? Nu-ți amintești când ai hrănit-o ultima oară?" Întreb.

-„Acum ceva vreme", răspunde bruta dând din cap încet, de parcă acel răspuns ar fi suficient.

Îmi dau ochii peste cap înainte de a mă uita înapoi la Elle. Ea s-a instalat într-un bâlbâială curioasă în timp ce se uită prin cameră.

- „Poți să mă aduci în bucătărie, te rog?" Îl întreb pe omul care m-a adus aici. El dă din cap, pășind pe hol și eu îl urmăresc în spate. Micuța Elle le face cu mâna tuturor în timp ce trecem, îndrăgostită de toate fețele noi. Practic nu este nimeni în sala de mese când trecem prin ele. Mă duc direct la frigider și scot niște iaurt. Deschid aproape fiecare sertar în căutarea ustensilelor.

Intotdeauna simt ca sertarul de care am nevoie este ultimul pe care il deschid. Găsesc în sfârșit o lingură și mă întorc în sala de mese.

Ocup locul meu normal, dar cu Elle în poală. Bărbatul stă stânjenit pe o parte, doar privindu-mă. O hrănesc pe Elle pentru prima dată după cine știe cât timp.

Îmi zâmbește cu iaurtul acoperindu-i fața și partea din față a costumului. Iau un șervețel de pe masă și îi șterg ușor fața. Căscă și își întinde brațele și picioarele mici.

  - „Ar trebui să tragă un pui de somn", îi spun bărbatului tăcut. El dă din cap în acord și mă conduce înapoi la creșă. Luca și bruta vorbesc când intrăm înăuntru.

Luca se îndreaptă spre mine si se oprește atunci când ajung în direcția pătuțului.
O întind ușor pe Elle și o acopăr cu o pătură mică. Ochii îi flutură doar o clipă înainte de a adormi adânc.

  - "Ce este asta?" îl întreb, făcând semn spre cameră.

  -„Este o cameră", răspunde el cu sprâncenele încruntate.

  -„Nu, asta este deprimant", îi spun.

  - „are nevoie de haine și jucării".

  „Faceți o listă și totul va fi aici până dimineață", răspunde el.

  -„Are nevoie de o dădacă." adaug eu.

  -„Am bărbații mei care o urmăresc", le face semn către cei doi bărbați. Mă uit la ei și amândoi se ascund departe de discuție.

-„O țin în brațe ca și cum ai ține un ursuleț", îmi încrucișez brațele peste piept.

-„Bine, geme el, o să angajez o dădacă."

- „Și nu înjură în fața bebelușului", l-am certat.

  -„Cum spui tu  piccolo angelo", îmi zâmbește el.

-„Până când angajează o dădacă, dacă ai probleme s-o faci să adoarmă,sunt mereu la dispoziție", le instruiesc pe bărbați. Amândoi dau din cap înțelegând.

  -„Assumerò una nonna vecchia e rugoso", îmi spune Luca cu sprâncenele încruntate. (Voi angaja o bunica batrana.)

  -"De ce?" Râd.

- „Ele știu ce fac", răspunde el.

- „plus non mi si gettano da soli". (Nu se vor arunca asupra mea)

- „Deci nu vrei o fată drăguță, tânără, care să fie bună cu copiii?" imi bat joc. M-am gândit că o tânără dădacă ar fi visul oricărui Don.

-„Ne ho già uno", zâmbește el. (Am deja una)

Obrajii îmi ard roșii și mă întorc de la el să mă uit în jos la Elle. Știe întotdeauna exact ce să spună ca să-mi topească interiorul.

_____________________________