Dansează pentru mine

Capitol 28

Drumul înapoi la complex îmi făcea inima să bată nebunește iar tremuratul mâinilor putea confirma ca frica încă se scurgea prin venele mele. Gio se uită la mine în oglinda de retrovizoare din când în când, dar niciunul dintre noi nu spune un cuvânt.

Luca a fost împușcat și Gio nu îmi va spune mai multe. Nu știu unde a fost împușcat. Nu cât de grav este. Doar că doctorul se ocupă de asta acum.

Nu aștept ca Gio să deschidă portieră,o urma de stres dar furie îmi invadează întreaga stare.

Trebuie să-l văd.

-„Unde este el?" I-am cerut cu brațele încrucișate lui Antonio.

- „În sufragerie," dă din cap spre ușă.

-„Nu poți intra încă. Doctorul lucrează". Am aprobat ușor din cap și am luat-o pe Elle din brațele lui oftând ușor atunci când și-a așezat capul pe umărul meu.

Antonio este enervant de calm iar poziția sa confortabila de parca s-ar fi mai întâmplat asta mă face furioasă. Soldații vin și pleacă, dar nici nu-i recunosc,sunt mulți prea mulți.

-„Poți intra dacă vrei", spune Gio în cele din urmă, în timp ce își întinde brațele pentru a lua copilul.

Luca stă întins pe canapea cu cămașa scoasă, în timp ce un bărbat cu părul cărunt îi inspectează umărul însângerat care a fost cusut. Pielea sărutată de soare a lui Luca este tulburător palidă, un semn evident că și-a pierdut sângele.

- „Angelo", îmi zâmbește el. Încearcă să se ridice, dar celălalt bărbat, despre care presupun că este doctorul, îl împinge înapoi în jos. Bărbatul își scoate mâinile înmănușate și le așează pe tava de metal și privesc către umărul sau acum bandajat.

Aștept până când se îndepărtează de câțiva pași pentru a năvăli spre Luca. Îl apuc de față și îmi apăs buzele de ale lui. Buzele lui sunt atât de moi pe ale mele și ne mișcăm în sincronizare perfectă. Limba lui se lovește de buza mea inferioară și mă retrag, lăsându-mi mâinile să cadă în lateral.

- „Sunt atât de bucuroasă că ești bine", spune el în timp ce întinde mâna să-și îndepărteze părul rătăcit. L-am lovit în mână, ceea ce îl face să se încrunte profund.

-„Sei un coglione", îi spun. (Ești un nemernic)

-"Ce am făcut?" întreabă el cu sprâncenele încruntate.

- „Mi-ai spus să nu-mi fac griji și apoi ai fost împușcat!" exclam eu. Se ridică complet și îmi întinde mâna. Îl iau de mână și mă așez pe canapea lângă el.

-„Nu am vrut să te îngrijorez." spune el încet.

-„Ți-am spus că nu este sigur", răspund eu încet.

-„Știu", dă el din cap în timp ce își asează mâna ușor calda pe obrazul meu.

„Te rog să nu mai faci asta", i-am răspuns, uitându-mă la ochii lui de safir.

- "Sa fac ce?" întreabă.

- „Sa te iau la o întâlnire?" A continuat.

- „Te asigur că nu asta a fost intenția mea când te-am scos în seara asta", răspunde el. Nu răspund, doar îmi trag mâna de la a lui și îmi încrucișez brațele. Nu știu de ce sunt atât de supărată acum.

E bine, doar un glonț la umăr. Dar mintea mea continuă să treacă prin toate ce-ar fi. Dacă Gio nu ne-ar fi avertizat? Dacă nu și-ar fi adus oamenii cu el? Dacă glonțul ar fi fost cu doar câțiva centimetri mai jos?

  -„Nu fi supărată pe mine", spune el în timp ce îmi prinde obrazul.

-„per favore il mio angelo". (Te rog)

-„Nu sunt supărat", îi spun.

- „am fost doar speriată".

- „Te voi proteja mereu", spune el.

-„Atunci cine naiba o să te protejeze pe tine?" exclam mai mult decât întreb. Sprâncenele i se ridică.

- „Chiar ai fost atât de îngrijorată?"

-„Ai fost împușcat și nimeni nu mi-a spus nimic", i-am răspunse

-„desigur că am fost îngrijorată".

-„Îmi pare rău", dă din cap.

- „non voglio mai preocupare". (Nu vreau să te îngrijorez niciodată)

- „Îmi datorezi o întâlnire", tachinez, încercând să uşurez starea de spirit.

-„O să te iau la câte întâlniri îmi vei permite", răspunde el zâmbind. Nu pot să nu zâmbesc în timp ce obrajii îmi înroșesc. Chiar și după ce a fost împușcat, încă este îngrijorat pentru mine,el încă cochetează cu mine.

-„Pot să stau cu tine diseară?" el intreaba.

  -„Bănuiesc că cineva trebuie să te îngrijească", răspund oftând.

Zâmbește strălucitor și stă în picioare, trăgându-mă cu el. Își lasă hainele însângerate împrăștiate pe podeaua sufrageriei.

Mergem mână în mână în camera mea. În timp ce închide ușa, îmi amintesc ce am pe sub rochie. Îmi amintesc că urma să fac o mișcare îndrăzneață după câteva pahare. Dar nu mai este corect.

-„Ce s-a întâmplat?" întreabă Luca în timp ce eu ezit în pragul dulapului.

- „Nimic", răspund simplu și îi ofer un mic zâmbet. Dar își mijește ochii și se apropie cu pași mari. Mă prinde de bărbie și mă obligă să ridic privirea la el. Ochii lui scanează fiecare centimetru din mine, de la părul până la călcâie. Un zâmbet ii trece pe față și se întâlnește din nou cu ochii mei.

-„Te-ai îmbrăcat pentru mine", spune el.

-„Mi-ai spus să port asta", îi reamintesc. Se aplecă astfel încât buzele lui să-mi atingă urechea.

- „Sub rochie". El stă cu zâmbetul pe buze. Obrajii mi se înroșesc și încerc să privesc în altă parte, dar strânsoarea lui nu mă lasă.

-„Cine a spus că e pentru tine?" Eu raspund. Asta doar îl face să zâmbească mai larg.

-„Atunci, pentru cine este?" el intreaba.

-„Pentru mine însumi", răspund pur și simplu în timp ce îl smulg din strânsă. El râde umil și eu intru în dulap ușor deranjată.

Îmi dau jos sutienul și îmi pun niște pantaloni scurți de somn și un maiou. Îmi trag părul într-o coadă în timp ce mă întorc în dormitor. Luca stă întins pe spate cu brațele sub cap și poartă boxeri. Doar boxerii lui.

-„Ai de gând să porți pijamale?" Întreb în timp ce traversez camera să sting lumina de deasupra.

-„Vrei să port?" el intreaba. Nu, cu siguranță nu. Așa că aleg să nu răspund și mă urc în pat lângă el. Radiază căldură care mă închide.

Mă întorc pe o parte cu spatele la el. Sunt destul de sigură că îmi lipsește autocontrolul pentru a nu face nimic nepotrivit. Tocmai a fost împușcat și tot ce mă pot gândi este cât de perfecte se simt buzele lui pe ale mele și cum s-ar simți mâinile lui pe corpul meu.

Luca pare să nu țină seama de această luptă interioară în timp ce își apasă pieptul pe spatele meu și mă înfășoară cu un braț. Îmi sărută vârful capului și practic mă topesc în corpul lui.

-„Mulțumesc", îmi șoptește el în păr.

-"Pentru ce?" Intreb.

-„Pentru că ești aici cu mine", explică el. Este cel mai simplu lucru pentru care este recunoscător și mă face să zâmbesc.

Nu stiu ce sa spun asa ca nu spun nimic. În schimb, apăs mai aproape de el.

-„Te iubesc il mio angelo", șoptește el. Inima îmi bate cu putere de coaste și respirația îmi strânge în timp ce șoptesc.

- „Și eu te iubesc, Luca".

______________________________