HE'S A BETTER MAN [PBxAHS]

Capitolul 2

"I broke apart my insides

I've got no soul to sell."

      — Am luat! Vanessa se face auzită prin difuzorul telefonului. Vocea îi vibrează de încântare și entuziasm în timp ce trece ilegal strada cu celularul la ureche și câteva claxoane asurzitoare pe fundal. 

      — Uau! Serios?! exlamă Delilah. Cum ai reușit? I-ai pus cuțitu' la gât moșului și ți-a dat job-ul, pișat pe el de frică?

      — De fapt, n-a fost nevoie, răspunde roșcata pe un ton triumfător, verificându-și manichiura simplă din mers. A fost mai mare plăcerea să stau în prezența lui și să-l privesc cum se străduia să nu-mi cedeze.

      De pe partea cealaltă a telefonului, Delilah tușește apăsat.

      — Ah! La naiba, Vanessa! Credeam că glumești, tu chiar te-ai dat la tataie? Scârboasa dra...

      — Nu exagera, o întrerupe prietena ei, domn profesor se ține grozav pentru vârsta lui! Bine, nu știu cât are... Probabil ar putea să-mi fie tată sau ceva.

      Bruneta râde.

      — Adoptă-l dacă tot ți-e atât de drag. 

      — Mi-e așa de drag încât i-aș...

      — Dacă continui cu fanteziile tale cu moaște, îți închid.

      — Gata, tac! râde Vanessa. Totuși, încă aștept acel felicitări prietena mea deșteaptă cu craci frumoși ! din partea ta, să știi.

      Delilah se răsucește pe cealaltă parte a patului, făcându-se mai confortabilă.

      — Bravo.

      Roșcata se încruntă, de parcă prietena ei ar putea-o vedea în acest moment.

      — Ești amuzantă ca un rahat.

      — Ce-mi place când mă alinți, vine un răspuns plin de ironie de pe cealaltă parte a telefonului. Acum, vreau să te gândești cum sărbătorim mâine seară dacă o să iau și eu job-ul pe care îl doresc.

      — Oh, păi stai să mă gândesc... Stai! Ce?! Cum adică, unde mergi?

     — Îți zic acasă. Acum mișcă-ți fundul că mi-e o foame de mor și nu încep fără tine, e ultimul lucru pe care îl spune Delilah amicei sale înainte să închidă telefonul și să se afunde mai adânc în așternuturile ponosite.

DELILAH

      O pereche uzată de blugi rupți, de care sunt destul de sigură că erau întregi cand i-am cumpărat. Geaca de piele a Vanessei, aruncată peste un tricou negru, simplu și cei mai buni bocanci ai mei; singurii, de altfel. Mă analizez în geamul autobuzului, și ajung la concluzia că arat decent. Nu am de gând să o plagiez pe Vanessa și să-i fac șefului un dans în poală sau ceva — n-am suficiente boașe imaginare pentru o chestie de genu'. În schimb, m-am îmbrăcat așa cum o fac de obicei și mi-am conturat ochii albaștri cu un fard negru, cât să mai distragă atenția de la cearcănele întunecate ce-mi umbresc privirea.

      Pășesc afară din autoturism. Nu parcurg mult până când găsesc localul pe care îl caut, și rămân înmărmurită pe loc.

       E jegos. Totul!