HE'S A BETTER MAN [PBxAHS]

Capitolul 4

"We only met each other just the other day

But you already got me feeling some type of way."

      DELILAH

      Vreau să-mi înfing o suliță în piept, poate în felul acesta mi-aș opri inima din a mai pulsa atât de haotic. Mintea îmi e acaparată de întrebări fără răspuns, timp în care corpul îmi trădează rațiunea. Și cum aș putea fi loială în întregime rațiunii când stau lipită de Kai, într-o tihnă mormântală, unde îi pot auzi respirația neregulată impregnată în ureche. În interiorul meu se produce lupta impetuoasă între atracția față de el și spaima că aș putea deveni victima unor străini în orice clipă.

      Câteva frânturi de glasuri răstite, bărbătești — după sunet, par a fi în jur de cinci oameni — se rotesc prin preajma localului, aruncând câteva înjurături la adresa celui de lângă mine și testând ușa de la intrare. Tresar involuntar la fiecare mișcare, încercând să mă mențin cumpătată.

      Doresc să-l întreb ceva în șoaptă, cum ar fi ce dracu se întâmplă și de ce sunt eu implicată în asta?, dar întâmplarea face ca el să fie mai rapid decât mine și să-mi astupe numaidecât gura cu palma sa imensă, pătată cu sânge străin. Mă încrunt atroce spre el, ca mai apoi să mă strâmb scârbită la mirosul de metal persistent sub nasul meu. Bănuiesc că nu-i cel mai potrivit moment să-l iau la rost.

      Respirația lui fierbinte îmi dogorește pielea. Dacă nu aș fi fost panicată legat de situația ce se derulează în prezent, aș arde de dorința de a-l privi — poate că deja încep să o fac. Deocamdată, ce pot detecta în paloarea lunii sunt conturul vag al cearcănelor și al buzelor. Ochii ii sunt nedetectabili, pierduți în întunericul din care provin. 

      Câteva minute mai târziu, suntem cufundați în liniște. Când consideră că este momentul potrivit, Kai se ridică lent, precaut, de după tejghea. Îi imit gestul. Îmi trec stresată mâna prin păr, absorbind fiecare mișcare a tipului din fața mea. Trupul mi se relaxează treptat, odată cu trecerea timpului. El pare subit ciudat de calm, ținând cont de situația de căcat de adineauri. Nu-mi acordă atenție, fapt ce mă calcă puțin pe nervi deoarece îmi aștept explicația. Pare pierdut în gânduri, iar eu îmi dreg glasul ca să-l readuc înapoi.

      — Scuze că te deranjez, încep pe un ton sarcastic, dar aș cam avea nevoie de niște clarificări.

      — Despre?

      Îmi pică fața. Cum adică despre?

     — Haios, dar nu-i momentul, îmi adun brațele la piept, încercând să nu răbufnesc. Tocmai am pierdut ultimul autobuz spre partea cealaltă a orașului, noaptea, pentru că te-am acoperit pe tine din a-ți lua bătaie de la un știu ce tipi. De unde știu că am făcut ce trebuie? tonul îmi reiese mai tăios decât aș fi plănuit.

      Se întoarce leneș spre mine, cu brațele pe lângă corp, arătând complet înfrânt.

     — Nu știi. Dar eu îți mulțumesc, Delilah, tonul îi sună pe atât de sincer, pe atât de epuizat. Știi tu, te implici cu cine nu trebuie, îți asumi riscuri că se va întâmpla ceva de genul. Referitor la mine, clarifică după o scurtă pauză.

      Probabil așteaptă un răspuns din partea mea, judecând după tăcerea pe care mi-o oferă. Încă procesând ce mi-a spus, mă mențin în tăcere, fapt ce îl îndeamnă să continue:

     — Nu are rost să te conving că eu eram tipul bun din povestea asta, pentru că nu sunt. În general, continuă el. Sau... face o pauză, apropindu-se de mine, ai de gând să faci plângere la poliție?