HE'S A BETTER MAN [PBxAHS]

Capitolul 5

"Smile and see the gold teeth,

Gold rings on my fingers make your face bleed."

10:12 A.M.

      — Răspunde, hai raspunde odată! Aproape urlă exasperat tânărul în timp ce așteaptă un semn de la tatăl său. Este mai mult decât conștient că acesta se află în mijlocul orei, predând elevilor, dar chiar și așa, nimic nu putea fi mai presus de treburile lor murdare.

      Liniștea din jur și ignoranța tatălui acestuia reprezintă o agonie crudă în aceste momente. Informațiile valoroase pe care le deține nu își permit să suporte așteptarea. Este un perfecționist, și orice secundă poate fi decisivă în acest cadru.

      Trece un minut.

      Cinci minute.

     Șapte.

     Văzând timpul cum se scurge, bărbatul își trece frustrat mâna prin pletele ce-i inundă privirea întunecată, ca mai apoi să strângă viguros mobilul în palmă, cedând stării de nervozitate. În acel moment, ecranul telefonului se aprinde, iar tânărul răspunde numaidecât apelului. 

      — Sunt în oră, zi ce s-a...

      — Tată! Tre' să vii repede acasă!

      Pe partea cealaltă a interfonului — o serie de pași, urmată de o ușă închisă.

      — Ce s-a întâmplat?

      — Am găsit pe cineva.

      Ochii profesorului se măresc instantaneu. O înghițitură zdravănă îi determină mărul lui Adam să escaladeze de sus în jos. Brusc, un sentiment euforic îl posedă în valuri; știe exact la ce se referă fiul său. Se află în mijlocul orei — cu toate astea, se scuză neglijent față de elevi și gonește într-o viteză nebunească spre ieșire, lăsând în urmă o clasă plină cu adolescenți nesupravegheați.

      Caută cu disperare un taxi pe drum, și orbit de entuziasm, face cu mâna aproape oricărei mașini. Când ajunge, intră iute în casă și își găsește fiul zăcând pe podea, în fața unui panou care geme de poze unite printr-o ață roșie, captivat în întregime — un bărbat mult mai în vârstă decât el, aproape în toate fotografiile purtat la costum, pare a fi punctul de interes. 

      Cei doi se privesc cu trufie și un zâmbet sugestiv în colțul gurii. 

      — Ăsta-i tipul.

***

      Zorii dimineții se crapă alene asupra orașului West Mcleine. Făcând în ciudă zilelor răcoroase din ultima vreme, în această dimineață câteva fâșii de lumină pătrund prin fereastra celor două tinere, perturbând somnul celei brunete. Nasul i se încrețește subit odată ce detectează sursa de discomfort, gemând nemulțumită, foindu-și totodată mâinile prin cearceafurile boțite. Cu ochii încă închiși, își clatină prietena care doarme dusă pe partea cealaltă a patului. Sau mai bine spus, dormea.

      — Ce vrei? mormăie Vanessa.

     — Tâmpito, vezi că ai lăsat draperiile desfăcute azi-noapte.